ICCJ. Decizia nr. 5363/2004. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 16 septembrie 2003, reclamanta SC M.R. SRL Gheorghieni prin SC G.M.C. SRL Târgu Mureș, în calitate de lichidator judiciar a chemat în judecată pârâta SC E.I. SA Com. Botota județul Sălaj pentru a fi obligată la plata sumei de 9.172.471 lei compusă din 2.200.000.000 lei virată în contul pârâtei cu O.P. nr. 53 din 10 august 2000, 90.000.000 lei virată cu O.P. nr. 114 din 10 octombrie 2000, 1.185.000.000 lei virată cu O.P. nr. 113 din 16 octombrie 2000 și 1.500.000.000 lei virată cu O.P. nr. 151 din 3 iulie 2000 respectiv la plata sumei de 4.797.806.471 lei reprezentând dobândă legală aferentă sumei de mai sus, calculată conform O.G. nr. 9/2000.
în motivare, a arătat că sumele pretinse au fost achitate fără a exista o bază legală sau contractuală care să justifice această plată.
în drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 992 și art. 1092 C. civ. și art. 43 C. com., raportat la art. 3 din O.G. nr. 9/2000.
Prin sentința civilă nr. 1971 din 16 decembrie 2003, Tribunalul Harghita a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținându-se că reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 7201C. proc. civ., privind concilierea directă, actul depus neîntrunind condițiile impuse de acest text, deoarece nu rezultă că scopul deplasării la sediul pârâtei a fost efectuarea unei concilieri directe.
Prin decizia civilă nr. 63 din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, apelul reclamantei a fost respins.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a constatat că reclamanta aflată sub incidența Legii nr. 64/1995, modificată prin lichidatorul judiciar a luat la cunoștință despre plățile efectuate de societate către pârâtă în perioada 13 iulie 2000 - 16 octombrie 2000 și, cu toate că avea obligația să procedeze la concilierea directă cu încheierea actelor de rigoare ce impuneau efectuarea unei asemenea proceduri conform art. 7201alin. (1) C. proc. civ., nu a făcut-o, încât, în mod legal, instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, apreciind ca nefondate apărările reclamantei.
Mai mult, la data sesizării instanței, dreptul la acțiune al reclamantei pentru suma de 3.700.000.000 lei era prescris și corespunzător și pentru pretențiile cu caracter accesoriu, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Reclamanta a formulat recurs și a invocat nelegalitatea hotărârii sub aspectul soluției dată excepției de inadmisibilitate a acțiunii, fiind atins scopul și finalitatea prevăzute de art. 7201C. proc. civ., între părți existând, anterior, un litigiu pentru emiterea somației de plată pentru aceeași sumă, conform O.G. nr. 5/2001 când pârâta și-a exprimat clar refuzul de a achita suma pretinsă, cât și procesul verbal încheiat la 25 iunie 2003 când, de asemenea, pârâta a precizat că nu figurează nici ca debitor nici în calitate de creditor al acestei societăți cu nici o sumă de bani.
Prin urmare, cu atât mai mult cu cât, chiar O.G. nr. 5/2001 la art. 8 alin. (1) prevede posibilitatea judecării în fond a cauzei în condițiile dreptului comun, deci transformarea cererii formulată în temeiul acestei ordonanțe, în acțiune de drept comun, în condițiile în care O.G. nr. 5/2001 nu prevede obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile, instanța trebuia să dea o interpretare, în speță mai puțin restrictivă a dispozițiilor art. 7201alin. (1) - (5) C. proc. civ. și să admită apelul, cu evocarea fondului.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune, ea nu a fost pusă în discuție și nu este nici întemeiată, deoarece cursul prescripției a fost întrerupt ca efect al introducerii cererii de emitere a unei somații de plată, în baza O.G. nr. 5/2001, anterior expirării termenului de 3 ani cât și prin recunoașterea că suma a fost virată la SC E.I. SA și că se regăsește la această societate.
Recursul nu a fost motivat în drept, dar se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
într-adevăr, în cauză, s-a dovedit că, prealabil, introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, reclamanta a uzat de procedura somației de plată, formulând o cerere cu același obiect (plata sumei de 9.172.806.471 lei) la 6 iunie 2003 care a fost respinsă printr-o hotărâre pronunțată la 20 august 2003 pe motiv că nu sunt întrunite condițiile acestei proceduri, creanța fiind contestată.
Din procesul verbal încheiat la 25 iunie 2003 și depus la dosarul de fond rezultă clar poziția exprimată a pârâtei că, nu este nici debitor nici creditor al societății reclamante deci, nici al sumei pretinsă prin ambele cereri, pe căi procedurale diferite iar faptul că pârâta în răspunsul său consemnat în procesul verbal a avut în vedere această sumă și nu un alt debit, rezultă din întâmpinarea depusă în dosarul nr. 167/2003 fila 19 privind procedura somației de plată, în care face trimitere la procesul verbal încheiat la 25 iunie 2003.
Procesul verbal, în aceste condiții, are valoarea de conciliere directă, scopul și finalitatea art. 7201C. proc. civ., nefiind afectate, legiuitorul impunând îndeplinirea unei proceduri prealabile de conciliere directă în legătură cu pretențiile formulate, ceea ce s-a dovedit, fără ca prin dispozițiile de la alin. (1) - (5) ale aceluiași articol, să impună o formă sacramentală, sub condiția nulității, cu privire la modalitatea și forma în care se face concilierea.
Așa fiind, instanța de apel numai printr-o interpretare excesivă a art. 7201C. proc. civ., a ajuns la concluzia că excepția de inadmisibilitate a acțiunii a fost bine soluționată de instanța de fond, hotărârea fiind nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cât privește excepția prescrierii dreptului la acțiune, se constată, că ea nu a fost pusă în discuția părților, dar față de menținerea soluției dată excepției de inadmisibilitate a acțiunii, ridicarea acestei excepții, din oficiu, nu își mai avea justificare, excepția de inadmisibilitate primând în raport cu excepția prescripției dreptului la acțiune, cu atât mai mult cu cât instanța a respins apelul deși a reținut prescripția doar cu privire la o parte din pretenții.
Prin urmare, s-a constatat întemeiat recursul în legătură cu excepția de inadmisibilitate în baza dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., acesta a fost admis și luând în considerare și dispozițiile art. 297 C. proc. civ., s-a dispus modificarea deciziei nr. 63/ A din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș, în sensul că s-a admis apelul reclamantei și s-a anulat sentința civilă nr. 1971 din 16 decembrie 2003, trimițându-se cauza la aceeași instanță pentru judecarea acțiunii atât cu privire la excepția prescripției, cât și pe fond în raport de soluția ce s-a dat acestei excepții.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5360/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5695/2004. Comercial → |
|---|
