ICCJ. Decizia nr. 5695/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin decizia nr. 141 din 26 iunie 2001, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins contestația formulată de debitoarea SC E.M. SRL Bacău, împotriva cererii de declarare a procedurii falimentului introdusă de creditoarea SC A.A. SA București și a dispus trimiterea cauzei Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, pentru continuarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, reținând în fundamentarea soluției, că debitoarea datorează creditoarei suma de 672.391.521 lei, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 29 din Legea nr. 64/1995, din moment ce probele dosarului confirmă că debitoarea a încetat plățile.
Prin decizia nr. 1253 din 28 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei menționate anterior pe care a casat-o, precum și decizia nr. 63 din 3 aprilie 2001 a aceleiași instanțe, fiind respins recursul creditoarei SC A.A. SA București, împotriva sentinței nr. 46 din 18 ianuarie 2001 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.
în fundamentarea acestei decizii, instanța supremă a reținut în esență, că nu sunt îndeplinite cerințele art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 64/1995, pentru a se justifica introducerea cererii de către creditoarea SC A.A. SA București, privind începerea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC E.M. SRL Bacău, întrucât nu s-a probat că aceasta se află în încetare de plăți.
Această ultimă hotărâre a fost atacată în temeiul art. 317 (1) C. proc. civ., cu contestație în anulare de către creditoarea SC A.A. SA, care a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale imperative, referitoare la citarea părților pentru ziua când s-a soluționat cauza.
în dezvoltarea motivelor din contestație, contestatoarea precizează că pentru termenul la care s-a soluționat recursul în anulare nu a fost citat lichidatorul debitoarei SC E.M. SRL Bacău, respectiv SC E. SRL Bacău numit în această calitate prin încheierea din 1 noiembrie 2001 a Tribunalului Bacău.
Prin decizia nr. 1458 din 22 aprilie 2004, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis contestația în anulare formulată de creditoarea SC A.A. SA, împotriva deciziei nr. 1253 din 28 februarie 2003 a instanței supreme, pe care a anulat-o și a stabilit termen pentru soluționarea recursului în anulare la 3 iunie 2004 cu citarea părților.
Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a reținut în esență, că, potrivit art. 22 din Legea nr. 64/1995, privind procedura organizării judiciare și a falimentului "în cazul admiterii unui plan de lichidare sau al începerii procedurii falimentului, atribuțiile administratorului judiciar încetează în momentul stabilirii atribuțiilor lichidatorului de către judecătorul sindic" iar în conformitate cu dispozițiile art. 401alin. (1) din aceeași lege "deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare".
Or, față de conținutul acestor texte legale, în mod greșit, instanța supremă a soluționat recursul în anulare numai în contradictoriu cu reprezentantul procurorului general, creditoarea SC A.A. SA și debitoarea SC E.M. SRL Bacău, și în lipsa lichidatorului SC E. SRL Bacău, care trebuia să o reprezinte pe debitoare în conformitate cu dispozițiile legale precitate, astfel că, în raport de cele arătate este întemeiat motivul de contestație fundamentat pe dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ.
Procedând la rejudecarea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă, a constatat, că, prin această cale extraordinară de atac, se susține, că, instanța de recurs, respectiv Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat decizia atacată nr. 141 din 26 iunie 2001, cu încălcarea esențială a legii, în sensul că instanța nu a stabilit prin probe pertinente caracterul lichid și exigibil al creanței creditorului și nu a lămurit prin administrarea unor dovezi convingătoare, dacă debitoarea se află în încetare de plăți, ambele condiții fiind esențiale în ceea ce privește începerea procedurii falimentului.
Critica nu este întemeiată.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, "orice creditor care are o creanță certă, lichidă și exigibilă, poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor, care timp de cel puțin 30 zile a încetat plățile".
Prin decizia nr. 141 din 26 iunie 2001, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, a respins contestația formulată de debitoarea SC E.M. SRL Bacău, împotriva cererii de declanșare a procedurii falimentului formulată de creditoarea SC A.A. SA, cu trimiterea cauzei Tribunalului Bacău pentru continuarea procedurii judiciare și a falimentului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut, în baza probelor de la dosar, cu privire specială la expertiza contabilă efectuată în cauză, care a stabilit că debitoarea datorează creditoarei suma de 672.391.521 lei reprezentând preț marfă livrată, că, față de această situație, se impune trimiterea dosarului instanței de fond pentru continuarea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995.
Or, atâta timp cât proba cu expertiză nu a fost contestată de debitoare, soluția instanței de recurs sub aspectul că debitoarea datora creditoarei la data de 31 decembrie 1999 suma de 672.391.521 lei reprezentând contravaloarea unor facturi, nu mai putea fi criticată prin recursul în anulare din moment ce prin alte probe, nu au fost infirmate constatările expertului.
Pe de altă parte, din sentința nr. 932 din 13 mai 2002, pronunțată de judecătorul sindic de la Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ (dosar nr. 3256/2003 al Curții Supreme de Justiție, secția comercială) rămasă definitivă și irevocabilă, rezultă că SC A.A. SA, în calitate de creditoare are împotriva debitoarei o creanță în valoare de 2.618.993.381 lei, cu care a fost înscrisă în tabelul definitiv al creditorilor.
Or, în acest context, este evident că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru începerea procedurii, din moment ce debitorul are calitatea de comerciant, se află în încetare de plăți, iar datoriile au caracter cert, lichid și exigibil și în plus împotriva acestuia există și un titlu executoriu reprezentat de sentința nr. 932 din 13 mai 2003, rămasă definitivă și irevocabilă.
Deci, cum datoriile debitoarei nu sunt cauzate dintr-un dezechilibru financiar remediabil și nici nu se datorează, astfel cum atestă probele de la dosar, unui simplu refuz de plată, în baza unor excepții pe care debitorul le consideră cu bună credință, întemeiat, ci lipsei evidente de lichidități care a determinat încetarea de plăți, înseamnă că bine instanța de recurs a respins prin decizia atacată (nr. 141 din 26 iunie 2001) contestația formulată de debitoarea SC E.M. SRL Bacău împotriva cererii de declanșare a procedurii falimentului formulată de creditoarea SC A.A. SA, cu trimiterea cauzei Tribunalului Bacău, în vederea continuării procedurii reorganizării judiciare și a falimentului.
De altfel, lipsa de lichidități a debitoarei este dovedită prin însăși modalitatea prin care, în cadrul procedurii de faliment, au fost acoperite creanțele debitoarei SC E.M. SRL și anume prin vânzare la licitație publică, conform procesului verbal din 19 iulie 2002, a tuturor bunurilor mobile și imobile, ceea ce demonstrează, fără nici un dubiu, că aceasta se afla în încetare de plăți, așa cum prevăd dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, partea finală, și ca atare, că, cererea de deschidere a procedurii prevăzute de legea precitată, împotriva debitoarei era întemeiată, așa cum bine a apreciat și instanța de recurs, care prin decizia atacată a dispus justificat continuarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului împotriva debitoarei.
Așa fiind, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5363/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5755/2004. Comercial → |
|---|
