ICCJ. Decizia nr. 5367/2004. Comercial
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2991 din 11 decembrie 2003, Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei SC A. SA, sucursala Neamț și a obligat pârâții SC A.C. SRL Roman și S.M. să plătească în solidar suma de 29.425.142 lei cu titlu de daune și 2.430.412 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție formulată de SC A.C. SRL împotriva pârâtului S.M.
Apelul declarat de pârâta SC A.C. SRL împotriva sentinței fondului a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ prin decizia civilă nr. 66 pronunțată la 18 martie 2004.
în contra acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.C. SRL.
La termenul din 7 decembrie 2004, înalta Curte a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică excepția de nelegalitate a apelului în cauza de față, în raport de prevederile art. 2821C. proc. civ. și pe cale de consecință a necompetenței înaltei Curți de soluționare a recursului pe fondul său.
Excepțiile invocate sunt întemeiate.
în speță, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată sub incidența art. 7208C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 58/2003, care a restabilit în materie comercială regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de atac, anume că hotărârile date în primă instanță sunt supuse apelului, regulă consacrată legislativ de art. 282 C. proc. civ.
Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale de natură comercială, este guvernat de normele de drept comun cuprinse în Titlul IV din Codul de procedură civil: Apelul.
Prin urmare, în cauza de față, curtea de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 2821C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs. Aceasta deoarece, valoarea obiectului litigiului dedus judecății este de până la 200 milioane lei, iar potrivit normei citate, hotărârea dată în primă instanță, în acest caz, nu este supusă apelului.
Așa fiind, înalta Curte, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, a casat decizia instanței de apel și a făcut aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., a trimis cauza la Curtea de Apel Bacău pentru soluționarea căii de atac cu respectarea prevederilor art. 2821C. proc. civ.
← ICCJ. Decizia nr. 5368/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5373/2004. Comercial → |
---|