ICCJ. Decizia nr. 4933/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 14 august 2001, reclamanta SC M. SRL Tulcea a solicitat obligarea D.G.F.P. Tulcea la plata sumei de 406.844.416 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, prin procesul verbal încheiat la 15 decembrie 1995 la D.G.F.P Tulcea, Direcția de Impozite și Taxe a constatat că fosta SC R.T.C.C. SRL Tulcea, în prezent SC M. SRL Tulcea datorează la bugetul statului suma de 415.878.676 lei, reprezentând TVA și impozit pe profit și majorările aferente.
Prin sentința civilă nr. 105/ CA din 18 noiembrie 2000 a Curții de Apel Constanța rămasă irevocabilă, s-a anulat în parte decizia nr. 584/1995 a Ministerului Finanțelor, reclamanta fiind absolvită parțial de plată, în sarcina sa rămânând doar suma de 1.050.953 lei.
întrucât, D.G.F.P. Tulcea i-a reținut suma de 80.057.222 lei, începând cu martie 1997 și până în martie 2001, reclamanta a fost prejudiciată cu suma pretinsă prin acțiune.
Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr. 2599 din 17 septembrie 2001 a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că reclamanta putea pretinde cel mult dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000.
Tribunalul Tulcea prin decizia civilă nr. 48 din 13 februarie 2002 a respins apelul declarat de reclamantă reținând, în esență, că instanța de fond a aplicat corect legea care prevede în cazul întârzierii plății doar despăgubiri sub forma dobânzii legale.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială a admis recursul declarat de reclamantă, a modificat hotărârea atacată și admițând apelul a schimbat sentința instanței de fond, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 406.844.416 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
în motivare, Curtea a reținut că, pârâta se află în culpă, reținând în două tranșe, martie 1997 și august 1999 suma de 80.657.222 lei, în condițiile în care suma nu era datorată, iar părțile se aflau în litigiu, în speță, fiind incidente dispozițiile legale din materia răspunderii civile delictuale și, nicidecum, cele din materia dobânzii legale la care au făcut trimitere instanțele.
Procurorul General a formulat recurs în anulare invocând încălcarea esențială a legii respectiv a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 73/1996 de aprobare a O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Astfel, în mod greșit, s-a considerat că sunt întrunite cumulativ în sarcina D.G.F.P. Tulcea condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale constând în existența unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și existența vinovăției.
în sensul celor menționate, fapta apreciată ca ilicită de reținere fără temei a sumei de 80.607.220 lei a fost determinată de înregistrarea greșită în contabilitate a sumei de 416.831.833 lei în contul clienți, în loc de contul creditori.
Ori, potrivit art. 25 alin. (2) din O.G. nr. 70/1994, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 73/1996, organele fiscale vor restitui pe bază de cerere, în lipsa altor datorii scadente, sumele plătite în plus.
în lipsa unei reglementări, exprese, organele fiscale nu pot fi deci, obligate și la plata unei sume echivalente cu rata inflației, pentru sumele încasate pe nedrept.
Prin urmare, SC M. SRL Tulcea avea dreptul să solicite încă de la 28 martie 2001, restituirea sumei de 80.617.222 lei, drept pe care nu l-a exercitat, D.G.F.P. Tulcea, întocmind, din oficiu, referatul nr. 10779 din 17 august 2001, pentru restituirea sumei de mai sus și a cheltuielilor de judecată.
în drept, recursul în anulare a fost întemeiat pe dispozițiile art. 314 C. proc. civ.
Recursul în anulare este nefondat.
Referitor la aplicabilitatea, în cauză, a dispozițiilor O.G. nr. 70/1994 aprobată prin Legea nr. 73/1996, în art. 25 alin. (2) se prevede că organele fiscale vor restitui pe bază de cerere, în lipsa altor datorii scadente ale contribuabililor, sumele plătite în plus.
Prin urmare, textul invocat se referă la obligațiile fiscale ale contribuabilului, care a făcut o plată nedatorată ceea ce nu se regăsește în cauză, fiind vorba de sume calculate de către pârâtă și executate silit deși prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că sumele nu sunt datorate, iar reținerea lor este nelegală.
Acțiunea în plata despăgubirilor civile a avut ca temei legal răspunderea civilă delictuală și nu dispozițiile legale precizate ori, în cauză, s-a dovedit fapta ilicită concretizată în reținerea în mod nelegal a sumei de 80.607.22 lei și stabilită ca atare prin sentința civilă nr. 105/ CA din 18 septembrie 2000 a Curții de Apel Constanța, încât, în mod legal, Curtea de Apel Constanța, secția comercială și de contencios administrativ, a reținut că pârâta trebuie să răspundă atât pentru prejudiciul efectiv cât și pentru beneficiul nerealizat.
Așa fiind, recursul în anulare a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5390/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5368/2004. Comercial → |
|---|
