ICCJ. Decizia nr. 5545/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 5545/2004
Dosar nr. 9272/2004
Şedinţa publică din 10 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 iulie 2003, reclamanta SC C. SA Dolj a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor S.N.P.A. SA (fosta A.N.P.A. RA) cu sediul în Bucureşti şi SC G.SC SA Constanţa (fosta SC C. SA Constanţa) cu sediul în Constanţa, la plata sumei de 16.459.042.000 lei actualizată până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
La data de 12 martie 2004, reclamanta şi-a majorat pretenţiile la suma de 64.250.000.000 lei.
Pârâta S.N.P.A. SA a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ce a fost unită cu fondul prin încheierea de şedinţă din 7 noiembrie 2003, prin care a fost respinsă şi excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin încheierea de şedinţă din 13 februarie 2004, instanţa a respins excepţia prescripţiei extinctive invocată de pârâta SC G.S.C. SA Constanţa.
La data de 16 martie 2004, aceeaşi pârâtă a ridicat excepţia de prematuritate a acţiunii care a fost unită cu fondul.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins excepţia prematurităţii acţiunii, ca neîntemeiată şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta S.N.P.A. SA.
A admis în parte acţiunea aşa cum a fost precizată şi a obligat pârâta SC G.S.C. SA Constanţa, la plata sumei de 64.250.000.000 lei contravaloare daune actualizate şi la 670.645.000 lei taxă de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că în baza HG nr. 184/1997 s-a înfiinţat SC C. SA Dolj care a preluat cu titlu gratuit prin Protocol de predare-primire o parte din patrimoniu A.N.P.A. RA.
Că prin actul adiţional nr. 1 la Protocolul de predare nr. 2600 din 8 august 1997 s-a stipulat ca SC C. SA, în prezent SC G.S.C. Constanţa SA să vireze în contul terţului beneficiar SC C. SA Dolj din profitul nerepartizat din activitatea anilor 1994 – 1995 - 1996 şi 30 iunie 1997, suma de 16.459.042.000 lei pentru acoperirea unor pierderi din anii 1994-1996 şi 30 iunie 1997.
Deşi convenţia a fost încheiată între A.N.P.A. RA şi pârâta SC G.S.C. SA Constanţa drepturile de a încasa suma de 16.459.042.000 lei s-au născut direct şi nemijlocit în persoana terţului beneficiar SC C. SA Dolj, respectiv reclamanta şi faţă de care pârâta SC G.S.C. SA Constanţa a solicitat amânarea scadenţei obligaţiei de plată după vânzarea silozurilor N.V. şi C. prin licitaţie publică.
S-a reţinut că termenul solicitat de pârâtă a fost stipulat atât în favoarea debitorului cât şi a creditorului.
Cum pârâta nu şi-a respectat obligaţia asumată, aceasta este decăzută din beneficiul termenului în temeiul art. 1025 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe, pârâta SC G.S.C. SA cu sediul în Constanţa a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut că este nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea s-a pronunţat cu încălcarea competenţei materiale în raport de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., care prevăd că tribunalul judecă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste un miliard.
Că deşi acest proces a fost început înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 58/2003, prevederile acestui act normativ sunt aplicabile faţă de art. II care stabileşte că „dispoziţiile acestei ordonanţe se aplică şi proceselor în curs de judecată începute sub legea anterioară".
S-a susţinut că legea de aprobare a OUG nr. 58/2003, respectiv Legea nr. 195/2004 a explicat această situaţie la pct. 11 şi a statuat faptul că „procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite, vor continua să fie judecate de aceste instanţe, cu excepţia proceselor şi cererilor în materie comercială aflate pe rolul curţilor de apel în primă instanţă, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei".
Critica nu este întemeiată.
Litigiul dedus judecăţii a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 17 iulie 2003, anterior OUG nr. 58/2003 care a intrat în vigoare la 27 august 2003.
Potrivit art. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei.
În raport de aceste dispoziţii legale şi de valoarea litigiului dedus judecăţii (16.459.042.000 lei) în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat cauza în primă instanţă.
Pe de altă parte, art. II din OUG nr. 58/2003 a prevăzut în mod expres că procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe.
În speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 195/2004 care a intrat în vigoare la data de 30 mai 2004, iar instanţa a pronunţat sentinţa la data de 28 mai 2004, deci anterior apariţiei acestui act normativ.
S-a susţinut în cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că hotărârea nu este motivată conform prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Că instanţa a motivat respingerea excepţiei prescripţiei extinctive reţinând considerentele expuse în încheierea pronunţată la 12 martie 2004.
Instanţa a respins proba privind efectuarea unei expertize contabile întrucât nu este pertinentă, utilă şi concludentă cauzei pentru aceleaşi considerente cuprinse în încheierea de şedinţă, fără însă a motiva în fapt şi în drept în cuprinsul sentinţei considerentele reţinute de instanţă.
Nici această critică nu este întemeiată.
Instanţa, prin încheierea din 13 februarie 2004, a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune al reclamantei SC C. SA invocată de pârâta SC G.S.C. SA şi a motivat-o în fapt şi în drept.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că această excepţie a fost respinsă prin încheierea sus menţionată pentru motivele arătate în cuprinsul ei.
Apărarea recurentei privind nemotivarea hotărârii referitoare la excepţia de prescripţie va fi înlăturată cât timp încheierea din 13 februarie 2004 este interlocutorie, în sensul dispoziţiilor art. 270 alin. (3) C. proc. civ. şi face corp cu hotărârea instanţei de fond.
Pentru aceleaşi considerente, reţinute, Curtea constată că instanţa de fond prin încheierea din 13 februarie 2004, a respins cererea privind efectuarea unei expertize contabile şi a motivat-o, aşa încât nu mai era necesar să o mai reia în considerentele hotărârii.
S-a susţinut, de recurentă, că instanţa a respins în mod nelegal excepţia prescripţiei extinctive, întrucât la data formulării cererii dreptul la acţiune al reclamantei era prescris în condiţiile art. 1 şi 3 din Decretul 167/1958. Că o eventuală obligaţie asumată prin adresa nr. 779 din 16 martie 1999 este sub condiţie pur potestativă, iar pe de altă parte dacă această adresă a întrerupt prescripţia în raporturile dintre părţi, de la data emiterii ei şi până la data formulării acţiunii au trecut mai mult de 3 ani.
A arătat recurenta că în motivarea instanţei privind prescripţia dreptului la acţiune invocată de pârâtă s-a considerat că reclamanta a consimţit la stabilirea termenului de plată în favoarea debitorului până la data vânzării silozurilor N.V. şi C. Că până la împlinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate cere plata de la debitor, dreptul la acţiune al reclamantei începe să curgă de la data împlinirii acestui termen.
Singura în drept să renunţe la beneficiul termenului suspensiv este debitoarea, respectiv partea în folosul căreia a fost prevăzut.
Referitor la cealaltă excepţie a prematurităţii acţiunii, recurenta a susţinut că instanţa în mod greşit a respins-o şi a apreciat că a micşorat garanţiile acordate reclamantei, întrucât nu a vândut silozurile în cauză. Că instanţa trebuia să soluţioneze această excepţie şi nu să o unească cu fondul întrucât nu erau întrunite cerinţele prevăzute de art. 137 pct. 2 C. proc. civ.
Criticile nu sunt întemeiate.
În ceea ce priveşte excepţia de prescripţie invocată de recurentă, în mod corect instanţa a reţinut că aceasta a început să curgă de la data de 30 decembrie 1998, când reclamanta a încheiat cu A.N.P.A. RA un Protocol de predare-primire prin care s-a stabilit că SC C. SA Dolj va primi prin redistribuire pentru acoperirea unor pierderi înregistrate până la 30 iunie 1997, suma de 16.459.042.000 lei de la SC C. Constanţa.
Prescripţia a fost întreruptă în condiţiile art. 16 din Decretul 167/1958 ca urmare a recunoaşterii datoriei de către pârâta recurentă prin adresa nr. 779 din 16 martie 1999.
Pârâta a solicitat însă un termen pentru plata debitului, respectiv după vânzarea celor două silozuri N.V. şi C.
Aşa fiind, în mod corect instanţa a reţinut că la cererea pârâtei momentul plăţii a fost amânat pentru un termen viitor şi incert care afectează numai executarea obligaţiei, încât până la împlinirea acestuia nu curge termenul de prescripţie conform dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958.
Referitor la excepţia de prematuritate a acţiunii, în mod corect instanţa a reţinut că este o excepţie de fond, absolută care poate fi invocată şi în această fază procesuală şi a unit-o cu fondul.
Faţă de atitudinea pârâtei care deşi iniţial a recunoscut debitul, ulterior l-a contestat, nu a făcut demersuri pentru vânzarea celor două silozuri în vederea executării obligaţiei asumate, în mod corect instanţa a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 1025 C. civ., privind decăderea din beneficiul termenului.
Aşa fiind, reclamanta poate pretinde pârâtei executarea obligaţiei şi în raport de aceasta excepţia de prematuritate a acţiunii în mod justificat a fost respinsă de instanţă.
Pe fondul litigiului s-a susţinut că în mod greşit recurenta a fost obligată la plata debitului în baza HG nr. 184/1997 şi Protocolului de predare-primire nr. 2600 din 8 august 1997 încheiat între A.N.P.A. RA şi SC C. SA Constanţa, cât timp aceste documente nu stipulează o obligaţie în sarcina pârâtei.
Instanţa trebuia să respingă cererea întrucât documentele pe care reclamanta îşi susţine cererea, respectiv Protocolul de predare-preluare nr. 426 din 30 decembrie 1998 şi actul adiţional nr. 1 din 23 decembrie 1998 la Protocolul de predare-preluare nr. 2600 din 8 august 1997 sunt lovite de nulitate, fiind încheiate la o dată ulterioară desfiinţării A.N.P.A. RA care s-a decis prin HG nr. 830/1998 şi îşi produce efectele cu începere de la 19 noiembrie 1998.
Chiar dacă aceste acte ar fi fost valabile, acţiunea reclamantei nu putea fi admisă întrucât dispoziţiile art. 8 din Protocolul de predare-preluare nr. 426 din 30 decembrie 1998 nu au fost însuşite de aceasta.
Criticile nu sunt întemeiate.
Reclamanta SC C. SA Dolj a fost înfiinţată prin HG nr. 184/1997 şi aceasta a preluat cu titlu gratuit potrivit art. 1 şi 2 din hotărârea menţionată prin Protocolul de predare-primire o parte din patrimoniul A.N.P.A. RA.
Prin actul adiţional nr. 1 la Protocolul de predare nr. 2600 din 8 iulie 1997 s-a prevăzut că SC C. SA în prezent pârâta SC G.S.C. Constanţa SA să vireze în contul reclamantei SC C. SA Dolj din profitul nerepartizat din activitatea anilor 1994 - 1996 şi 30 iunie 1997 suma de 16.459.042.000 lei, pentru acoperirea unor pierderi din aceeaşi perioadă.
În urma acestei convenţii reclamanta este îndreptăţită în calitate de terţ beneficiar să încaseze această sumă şi chiar dacă nu a fost parte în convenţia încheiată are acţiune directă împotriva pârâtei, aşa cum în mod justificat s-a reţinut de instanţa de fond.
Faţă de considerentele reţinute, susţinerea recurentei că intimata reclamantă nu şi-a însuşit dispoziţiile Protocolului nr. 426/1998 este o simplă apărare care în mod corect a fost respinsă de instanţă.
Susţinerea pârâtei că acţiunea reclamantei nu putea fi admisă întrucât HG nr. 184/1997 şi Protocolul de predare-preluare nr. 2600 din 8 august 1997 nu prevăd o obligaţie în sarcina sa, va fi înlăturată cât timp această hotărâre reprezintă actul de înfiinţare al societăţii rezultate în urma reorganizării A.N.P.A. RA care a stabilit că preluarea părţilor din patrimoniul regiei se va face prin protocol.
Pe de altă parte, ulterior între A.N.P.A. RA şi pârâta SC G.S.C. SA Constanţa, în baza art. 2 din HG nr. 184/1997 s-a încheiat Protocolul nr. 2600 din 8 august 1997 şi actul adiţional la acesta nr. 1 din 23 decembrie 1998 prin care s-a prevăzut obligaţia pârâtei de a plăti reclamantei suma de 16.459.042.000 lei.
În raport de cele reţinute apărarea pârâtei că nu datorează reclamantei suma stabilită prin aceste acte va fi înlăturată.
Susţinerea acesteia privind nulitatea actelor încheiate după desfiinţarea A.N.P.A. RA prin HG nr. 830/1998 nu are suport legal, deoarece aşa cum instanţa a reţinut până la data lichidării persoana juridică are capacitate de exerciţiu restrânsă prin care să realizeze lichidarea acesteia, chiar încheierea unor protocoale ca în litigiul dedus judecăţii.
Sub aspectul cuantumului sumei la care a fost obligată, recurenta a susţinut că intimata reclamantă şi-a majorat câtimea obiectului cererii la 64.250.000.000 lei pentru care a fost instituit sechestru de către A.V.A.B. asupra bunurilor mobile şi imobile ale reclamantei şi instanţa a admis cererea fără a face dovada legăturii de cauzalitate între sechestru instituit şi eventuala creanţă, asupra societăţii pârâte.
Critica recurentei este întemeiată în sensul celor ce urmează:
Reclamanta a pretins prin acţiune plata sumei de 16.459.042.000 lei actualizată conform Protocolului nr. 2600/1997 şi actului adiţional nr. 1/1998.
A invocat reclamanta că prin procesul verbal de aplicare a sechestrului nr. 1788 din 24 februarie 2003, A.V.A.B. a început executarea silită asupra acesteia pentru o creanţă de 2.008.989,11 dolari S.U.A. în baza titlului executor, respectiv contractele de credit nr. 123/1995 şi nr. 92/1996 încheiate între A.N.P.A. în calitate de debitor şi B.A. SA în calitate de creditor.
Cum A.N.P.A. RA nu a restituit la termen creditele, acestea fiind considerate active neperformante ale băncii au fost cesionate A.V.A.B. prin contractul de cesiune de creanţă nr. 860600 din 14 decembrie 1999.
Este adevărat că A.V.A.B. a început executarea silită asupra reclamantei în calitatea sa de succesor al A.N.P.A. RA conform procesului verbal de aplicare a sechestrului nr. 1788 din 24 februarie 2003, pentru suma de 2.008.989,11 dolari S.U.A., echivalentul a 36.101.534.228,81 lei.
Din probele administrate în cauză nu rezultă însă dacă A.V.A.B. a încasat de la reclamantă suma de 16.459.042.000 lei, pentru ca aceasta la rândul său să o pretindă prin acţiunea dedusă judecăţii.
De altfel, din cuprinsul procesului verbal de sechestru nu rezultă dacă această sumă face parte din cea pentru care s-a pornit executarea de către A.V.A.B., respectiv 2.008.989,11 dolari S.U.A., în echivalent lei la data preluării.
Pe de altă parte, instanţa a admis acţiunea reclamantei astfel cum aceasta şi-a majorat pretenţiile la suma de 64.250.000.000 lei contravaloare daune actualizate fără însă a motiva în considerentele sentinţei din ce se compune aceasta.
Faţă de considerentele reţinute, urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 314 C. proc. civ., să se admită recursul declarat de pârâta SC G.S.C. SA Constanţa, să se caseze hotărârea atacată şi să se trimită cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
Cum recursul a fost soluţionat la primul termen de judecată, cererea privind suspendarea executării sentinţei atacate nu a mai fost susţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC G.S.C. SA Constanţa în contradictoriu cu intimata reclamantă SC C. SA Dolj şi intimata pârâtă S.N.P.A. SA Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 63 din 28 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5543/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1611/2004. Comercial → |
|---|
