ICCJ. Decizia nr. 5494/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 374 pronunțată în ședința camerei de consiliu din 16 februarie 2004 a fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamantei S.I.F. B.C. SA invocată de pârâta SC A. SA ARAD. De asemenea, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.I.F. B.C. SA cu sediul în Arad împotriva intimatei S.C. A. SA cu sediul în Arad, în sensul că a anulat în parte Hotărârea nr. 1/2003 a A.G.E.A. SC A. SA și în parte Hotărârea nr. 2/2003 a A.G.A. aceleiași societăți, respectiv pct. 1 și 3 din hotărâre. A mai fost respinsă cererea pentru suspendarea executării acelorași hotărâri și obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 348.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pârâta a solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar admiterea excepției lipsei calității de reprezentant al reclamantei pentru persoana care a semnat acțiunea introductivă de instanță, deoarece aceasta nu face parte dintre cele care și-au depus specimenul de semnătură, pentru reprezentarea reclamantei la Oficiul Registrului Comerțului și nici nu a fost anexat mandatul de reprezentare special dat semnatarului acțiunii, excepție care a fost respinsă prin încheierea de ședință din 22 decembrie 2003.
Pârâta a mai invocat, la termenul din 19 ianuarie 2003, excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, excepție care a fost respinsă cu motivarea că reclamanta și-a justificat interesul procesual, interes ce derivă din calitatea sa de acționar al societății pârâte, iar pe de altă parte, susținerile reclamantei, necontestate de pârâtă, dovedesc că prima este acționară a pârâtei, reprezentanții săi au lipsit la ședința A.G.E.A. și A.G.A. din 1 octombrie 2003, fiind îndeplinite astfel condițiile impuse de art. 131 din Legea nr. 31/1990.
Referitor la cererea de suspendare a executării hotărârilor atacate, s-a constatat că reclamanta nu a formulat cererea cu respectarea condițiilor art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 161/2003 și nici nu a dovedit incidența prevederilor art. 581 C. proc. civ., procedându-se astfel la respingerea ei.
în privința fondului cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta este asociată a societății pârâte și aceeași calitate o are și numitul B.P., care deține 53,48 % din capitalul social al societății. La 18 septembrie 2003, s-a înregistrat la sediul reclamantei, convocatorul emis de administratorul unic al societății pârâte, prin care au fost convocate adunarea generală extraordinară și cea ordinară a SC A. SA Arad pentru data de 30 septembrie 2003, cu mențiunea că, în cazul neîntrunirii cvorumului legal, adunările se vor ține a doua zi, în același loc și la aceiași oră. Prezentarea conținutului convocatorului A.G.E.A. și a conținutului hotărârii adoptate la ședința ținută în temeiul acestui convocator, pârâta a arătat că acesta nu a respectat cerințele prevăzute de art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 republicată, deoarece, în convocator nu s-au menționat explicit, pe ordinea de zi a ședinței, toate problemele ce urmau a fi discutate, respectiv ratificarea actelor încheiate de B.C. în perioada 28 decembrie 2002 - 19 iunie 2003, când acesta a funcționat ca președinte al consiliului de administrație al societății SC A. SA.
Instanța nu a apreciat ca pertinentă această apărare, în sensul că această problemă a fost discutată la capitolul "Diverse", capitol ce a fost inserat în convocatorul adunării.
în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 126 din Legea nr. 31/1990, privind obligația acționarului care, într-o anumită operațiune are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societății, de a se abține de la deliberările privind această operațiune, instanța a considerat că acționarul majoritar B.P. avea obligația abținerii de la vot în ceea ce privește stabilirea în favoarea soțului său, în calitate de administrator unic al societății pârâte, a unor avantaje materiale, dar și în privința atribuțiilor acestuia și de asemenea în privința înstrăinării în favoarea SC C. SRL Arad a unui număr de 30.000 de acțiuni ale societății pârâte, precum și asupra cuantumului indemnizației sale lunare.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că soții B. sunt asociați în cote de 94,50 % și respectiv 5,50 % și administratori ai societății C. SRL Arad, societate care are același obiect de activitate cu cel al pârâtei, activitățile comerciale ale celor două societăți fiind în legături foarte strânse și în interdependență.
Față de această situație, precum și de împrejurarea că acționarul majoritar în calitate de soț al administratorului unic este beneficiar al prezumției de comunitate de bunuri a soților, instanța a apreciat că interesul personal al acționarului prevalează aceluia al societății pârâte. Acționarul majoritar nu a făcut dovada că ar beneficia de consimțământul celorlalți asociați ori că aceștia nu au interzis continuarea activităților comerciale cu același obiect de activitate, conform prevederilor art. 82 din Legea nr. 31/1990.
Instanța a reținut că, interesul societății trebuie să prevaleze, nefăcându-se dovada îndeplinirii condițiilor impuse de art. 20 din actul constitutiv al societății A. SA acționarul majoritar B.P. trebuia să se abțină de la vot întrucât tranzacția vizând vânzarea acțiunilor SC A. SA către SC C. SRL privea în mod direct interesele sale, în societatea concurentă, ea fiind asociat și administrator împreună cu soțul ei B.C.
în privința acestei hotărâri, instanța a apreciat că s-au încălcat și prevederile art. 9 din actul constitutiv al societății privind dreptul de preempțiune al tuturor asociaților și procedura de urmat în situația ofertei de cumpărare a acțiunilor din partea unor terțe persoane.
S-a apreciat că apărările pârâtei asupra acestui aspect sunt formale față de faptul că din hotărârea A.G.E.A. publicată în M. Of. rezultă că s-a stabilit vânzarea acțiunilor SC A. SA către SC C. SRL, fără a face vreo dovadă în sensul respectării prevederilor actului constitutiv și a lipsei de interes a reclamantei.
Instanța a înlăturat apărarea pârâtei privind lipsa de obiect a cererii reclamantei în privința anulării hotărârii A.G.A. referitoare la aprobarea contractului de administrare, motivat prin aceea că actul nu s-a încheiat, atâta vreme cât hotărârea A.G.A. atacată a intrat în circuitul civil și urma să producă efectele juridice scontate.
Deși, în întâmpinarea formulată, pârâta a făcut referiri la procesele verbale ale adunărilor generale, însă nu a depus copii de pe acestea, reclamanta susținând că nu este în posesia acestor acte, necombătând astfel afirmația reclamantei că în adunările generale nu au fost prezentate actele pentru care s-a solicitat ratificarea și nici contractul de administrare.
Instanța a înlăturat afirmația pârâtei potrivit căreia reclamanta avea obligația dovedirii interesului contrar cu cel al societății al acționarului majoritar și privind sancțiunea specială exclusivă prevăzută de lege pentru nerespectarea prevederilor art. 126 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, apreciind că această sancțiune este complementară pentru situația în care aplicarea hotărârii de la adoptarea căreia acționarul nu s-a abținut este păguboasă pentru societate.
S-a apreciat că dispozițiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu prevăd vreo excepție pentru situația în care hotărârea adoptată de adunarea generală este contrară legii, ca urmare a încălcării prevederilor art. 126 din lege.
S-a arătat că nu poate fi primită nici apărarea potrivit căreia obligația de abținere de la vot a acționarului majoritar se referă doar la hotărârile care vizează operațiuni comerciale, deoarece legiuitorul folosește termenul generic de "operațiune". Cerințele deontologice esențiale impuse de întregul context al prevederilor Legii nr. 31/1990 nu trebuiau concretizate în sensul interdicțiilor speciale la care se referă intimata în apărările formulate, deoarece dispozițiile legale au menirea de a proteja interesele societății comerciale față de interesele private ale acționarilor sau administratorilor lor.
Pentru motivele de mai sus, instanța a apreciat că hotărârea A.G.E.A. atacată este nelegală ca urmare a încălcării de către acționarul majoritar a dispozițiilor art. 117 alin. (7) si art. 126 din Legea nr. 31/1990, astfel încât văzând și prevederile art. 131 din lege, s-a admis în parte cererea reclamantei, dispunându-se anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 1/2003 și în parte a hotărârii A.G.A. nr. 2/2003 și anume a pct. 1 si 3 din hotărâre, considerându-se că în privința pct. 2 din hotărâre, referitor la drepturile cenzorilor nu se poate reține vreun interes contrar al acționarului majoritar care să fi impus abținerea lui de la vot.
în baza art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 174/ A din 25 mai 2004, a admis apelul declarat de pârâta SC A. SA ARAD împotriva sentinței civile nr. 374 din 16 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Arad, a schimbat hotărârea atacată în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.I.F. B.C. SA ARAD împotriva pârâtei și ca atare a anulat în parte Hotărârea nr. 1/2003 a adunării generale extraordinare a acționarilor SC A. SA Arad în ce privește pct. 5 din aceasta. De asemenea, a fost respins restul pretențiilor reclamantei din acțiunea introductivă și a fost obligată reclamanta intimată să plătească pârâtei apelantă suma de 41.995.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel, în ceea ce privește excepția invocată de pârâta apelantă privind lipsa calității de reprezentant al persoanei care a semnat acțiunea introductivă, în mod corect a considerat că prima instanță a respins-o prin încheierea dată în ședința camerei de consiliu din 22 decembrie 2003 față de înscrisurile doveditoare de la dosar, în cauză neevidențiindu-se încălcări ale dispozițiilor legale referitoare la mandat. Pe de altă parte, însă, instanța de fond a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 126 din Legea nr. 31/1990 republicată, în conformitate cu care, acționarul care, într-o anumită operațiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societății, va trebui să se abțină de la deliberările privind acea operațiune, iar sancțiunea stabilită în mod neechivoc de către legiuitor pentru încălcarea acestei obligații de abținere este cea prescrisă în alin. (2) al aceluiași text legal mai înainte menționat, respectiv răspunderea acționarului pentru daunele produse societății, care se poate angaja în cadrul unei acțiuni în răspundere introdusă împotriva administratorului culpabil în contextul existenței contrarietății de interese.
Astfel fiind, greșit a concluzionat prima instanță că sancțiunea stabilită de art. 126 alin. (2) din lege, este complementară celei de nulitate a hotărârii adunării generale a acționarilor, această interpretare fiind de natură să adauge la lege, cum corect a subliniat și pârâta apelantă, și contrară scopului urmărit de legiuitor, care a edictat o sancțiune specială și, în egală măsură, exclusivă. Mai mult decât atât, contrar celor reținute de judecătorul fondului în considerente, existența interesului contrar celui al societății trebuia dovedit, neputând fi prezumat, concluzie care se impune printr-o interpretare logică, dar și teleologică a dispozițiilor legale în discuție.
în plus, cum corect s-a evidențiat în motivele de apel, dispozitivul hotărârii este neclar, între acesta și considerente existând contradicție, dar, pe de altă parte, nu poate fi reținută critica pârâtei apelante referitoare la faptul că instanța ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, iar soluția primei instanțe, vizând excepția lipsei de interes este corectă, deoarece interesul reclamantei derivă din calitatea sa de acționar al societății pârâte.
De asemenea, în cauză, sunt incidente prevederile art. 131 din Legea nr. 31/1990, republicată, în ceea ce privește pct. 5 din Hotărârea nr. 1/2003 a A.G.E.A. societății pârâte în condițiile în care ratificarea actelor întocmite și semnate de B.C. în perioada 28 decembrie 2002 - 19 iunie 2003 nu a fost înscrisă pe ordinea de zi a convocatorului, încălcându-se, astfel, dispozițiile imperative ale art. 117 pct. 7 din Legea nr. 31/1990, republicată.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamanta intimată a fost obligată la 41.995.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta apelantă.
împotriva deciziei civile nr. 174/ A din 25 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ a promovat recurs reclamanta S.I.F. B.C. SA cu sediul în Arad, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență sub aspectele că în mod greșit a fost înlăturată cauza de nulitate a hotărârilor, întemeiată pe dispozițiile art. 126 din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată, în conformitate cu care, acționarul ce are, într-o anumită operațiune, interes contrar, aceluia al societății, trebuie să se abțină de la deliberările privind acea operațiune, precum și greșita respingere a cererii de anulare a hotărârii nr. 2 pct. 3. De asemenea, s-a considerat că obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată este nelegală, întrucât încalcă dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocat ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Intimata pârâtă SC A. SA Arad a formulat întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, urmând a respinge recursul pentru următoarele considerente.
Printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, instanța de apel a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, situația de fapt și drept, legalitatea măsurilor care au fost dispuse prin Hotărârea nr. 1/2003 a A.G.E.A. SC A. SA ARAD și Hotărârea nr. 2/2003 a A.G.O.A. SC A. SA ARAD, motivând amplu și documentat toate aspectele invocate în această fază procesuală. De necontestat că în cadrul S.C. A. SA ARAD calitatea de administrator unic revine numitului B.C., iar acționar majoritar este numita B.P., soția administratorului mai sus-menționat. împrejurarea că hotărârile A.G.A. au fost adoptate prin votul acționarului majoritar, nu este de natură a conduce la anularea lor și la restricția că acest acționar majoritar trebuia să se abțină de la vot. Reglementările cuprinse în dispozițiile art. 126 din secțiunea a II-a intitulată "despre adunări generale" din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată, prevăd că acționarul care, într-o anumită operațiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societății, va trebui să se abțină de la deliberările privind acea operațiune. Teza următoare din art. 126 alin. (2) stipulează că acționarul care contravine acestei dispoziții este răspunzător de daune produse societății, dacă, fără votul său, nu s-ar fi abținut majoritatea cerută.
Apare cât se poate de evident că regimul sancționator pentru nerespectarea dispozițiilor legale impuse de art. 126 din Legea nr. 31/1990 îl reprezintă nu sancțiunea anulării hotărârilor adunării generale obținute prin încălcarea acestor norme, ci se instituie o răspundere a acționarului pentru orice fel de daune aduse societății comerciale respective. Interesul contrar societății comerciale, din partea acționarului într-o anumită operațiune, trebuie expres și motivat de cel care o invocă, în contextul actelor și faptelor de comerț, iar în cazul existenței unor asemenea situații urmează procedura de tragere la răspundere pentru daunele efectiv cauzate societății.
Pentru aceleași rațiuni expuse anterior, aprobarea cumpărării de către SC C. SRL a unui număr de 30.000 de acțiuni de la acționarii SC A. SA cu prețul de 25.000 lei/acțiune nu constituie un motiv de anulare a hotărârii A.G.A. extraordinară din 1 octombrie 2003.
Potrivit art. 9 din actul constitutiv al SC A. SA, actualizat cu toate modificările la zi, în situația în care unii acționari vor dori să vândă acțiunile deținute de ei, total sau parțial, ceilalți acționari au dreptul de preemțiune la cumpărarea acestora. Dacă unul din acționarii societății va primi vreo ofertă de cumpărare din partea unei persoane străine de societate, fie în scris, fie verbal, acționarul respectiv avea obligația informării societății asupra ofertei primite. Intenția de vânzare a acțiunilor și oferta de cumpărare primite de acționari din partea unor terțe persoane, străine de societate, se va notifica în scris administratorului unic, iar acesta va avea obligația să o facă cunoscută tuturor acționarilor prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Au fost respectate toate procedurile care se impuneau cu privire la vânzarea acțiunilor, astfel ca și această critică nu se justifică.
Referitor la greșita obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 41.995.000 lei către pârâtă, nu reprezintă o critică justificată. Astfel, pârâta apelantă SC A. SA a efectuat următoarele cheltuieli de judecată: suma de 41.650.000 lei cu titlu de onorariu de avocat, suma de 342.000 de lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și 3.000 lei timbre judiciare.
în materie de cheltuieli de judecată, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin admiterea apelului declarat de pârâtă, corect a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în faza procesuală a apelului. Prin admiterea apelului declarat de pârâtă apar pe deplin justificate cheltuielile de judecată acordate, fiind dată o eficiență juridică maximă atât dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cât și reglementărilor cuprinse în Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat care în art. 28 și art. 30, prevăd că pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său.
Pentru aceste rațiuni juridice s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.I.F. B.C. SA cu sediul în Arad, nu au fost îndeplinite nici una din condițiile reglementate de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., s-a menționat ca legală și temeinică decizia civilă nr. 174/ A din 25 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5386/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5346/2004. Comercial → |
|---|
