ICCJ. Decizia nr. 5674/2004. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 26 mai 2003, reclamanta SC E. SRL Constanța a chemat în judecată pârâta SC A.L. SA solicitând obligarea la plata sumelor de 5.355.464.713 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate de la scadența plății până la 15 aprilie 2003, cât și la plata cheltuielilor de judecată.
în motivare a arătat că a livrat pârâtei diferite cantități de concentrate încheindu-se opt contracte și s-a stabilit obligația pârâtei de a efectua plata în proporție de 40 % la sosirea navei și 60 % la 30 de zile de la sosirea mărfii, pe bază de C.E.C. la livrarea mărfii, obligație nerespectată astfel că, a calculat penalități de 0,2 % pe zi, conform art. 5.6 din fiecare contract.
Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 3.165.733.838 lei, reprezentând penalități de nelivrare a 98 tone concentrat proteic, 20 tone fără pește în baza acelorași contracte cât și contravaloarea custodiei acestora în sumă de 32.058.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 9336/ COM din 11 decembrie 2003, Tribunalul Constanța a admis acțiunea principală și în parte cererea reconvențională, a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 5.355.464.713 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 15 aprilie 2003 și pe reclamantă către pârâtă la plata sumei de 32.056.000 lei reprezentând servicii prestate în perioada 2001 - 2003 cu cheltuieli de judecată respingând capătul de cerere privind penalitățile de întârziere în livrare în valoare de 3.133.675.838 lei.
S-a motivat că, în baza facturilor emise și conform contractului, reclamanta a calculat corect penalitățile de întârziere pretinse, apărările pârâtei privind deficiențele de calitate fiind înlăturate ca și celelalte susțineri în raport de obiectul cererii de chemare în judecată. Cu privire la cererea reconvențională s-a reținut că este întemeiată doar în parte referitor la serviciile prestate, restul pretențiilor neavând suport în contractul părților.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta invocând nelegalitatea și netemeinicia, deoarece instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 7201C. proc. civ., actele depuse la dosar neîntrunind condițiile imperative prevăzute de textul de lege.
Pe fond, a susținut că instanța nu a luat în considerare înțelegerea părților prin care s-au modificat data scadenței și condițiile de plată astfel că, pârâta nu mai putea fi obligată la penalități de întârziere.
Curtea de Apel Constanța, pronunțând decizia civilă nr. 212/ Com din 14 iunie 2004, a admis apelul și a modificat în parte hotărârea, în sensul că a respins acțiunea formulată, menținând restul dispozițiilor cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel a reținut, în esență, că în privința excepției de inadmisibilitate a acțiunii, instanța de fond a dat o rezolvare corectă acesteia, actele depuse demonstrând că procedura prealabilă a fost îndeplinită.
Astfel, fac dovadă în sensul și forma cerută de lege atât anexa intitulată "situația privind calculul penalităților ce trebuie să fie suportate de SC A.L. SA, pentru întârzierea plăților, față de prevederile contractuale, către SC E. la 22 ianuarie 2003", pe care pârâta a făcut mențiunea "de acord" cât și situația reeșalonării penalităților de întârziere.
Pe fond, a reținut însă că, în mod neîntemeiat, și cu încălcarea art. 977 C. civ., instanța de fond nu a avut în vedere intenția comună a părților exprimată prin înțelegerea din 27 noiembrie 2002 privind reeșalonarea plăților prin stabilirea unor noi date de scadență pentru anii 2002 - 2003 ceea ce echivalează cu o modificare a convenției anterioare.
Așa fiind, au fost modificate și clauzele privitoare la data scadenței facturilor, încât, greșit pârâta a fost obligată la plata de penalități de întârziere.
Reclamanta a formulat recurs motivat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, 10 C. proc. civ. și a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii respectiv scrisorile pârâtei prin care recunoștea și accepta plata penalităților de întârziere propunând o reeșalonare a datoriilor care nu a fost însă niciodată acceptată de reclamantă. S-a încălcat prin soluția dată astfel, convenția părților care are putere de lege între acestea în privința obligației de plată a penalităților de întârziere.
Recursul este fondat.
Este de necontestat potrivit actelor din dosar că pentru marfa livrată reclamanta a întocmit în intervalul 2001 - 2002 un număr de 30 de facturi și pentru neplata parțială a prețului și penalități s-a format dosarul nr. 6268/Com/2002 al Tribunalului Constanța, iar prin sentința nr. 8806 din 17 decembrie 2002 pârâta a fost somată la plata sumei de 6.673.985.883 lei cu acest titlu, hotărâre care a fost schimbată în urma admiterii acțiunii în anulare deoarece, calculul efectuat de reclamantă a fost parțial contestat.
în litigiul de față pornit la 26 mai 2003, reclamanta a pretins penalități de întârziere pentru întârzierea plății prețului și nerespectarea modalităților de achitare a facturilor de mai sus în conformitate cu clauzele asumate, în valoare de 5.355.464.713 lei calculate până la data de 15 aprilie 2003.
Pe parcursul acestor judecăți, între părți s-a purtat corespondență privind debitul, cu adresele nr. 2119 din 22 noiembrie 2002, 267 din 11 februarie 2003, 1938 din 11 noiembrie 2003, 101 din 17 ianuarie 2003 și 80 din 15 ianuarie 2003, pârâta recunoscând că datorează penalitățile de întârziere în cuantum de 4.644.995.431 lei pretinse, dar a propus la 27 noiembrie 2002 un grafic de reeșalonare a plăților care nu și-a mai produs efectele față de conținutul adreselor emise ulterior acestei date și neavute în vedere de către instanța de apel.
Totodată cum, reeșalonarea plăților privea chiar debitul recunoscut, greșit instanța de apel a atribuit acesteia valoarea unui act prin care s-ar fi modificat scadența și condițiile inițiale de plată a facturilor, reclamanta neacceptând niciodată expres o asemenea modificare după cum nu a renunțat nici la dreptul de a obține penalitățile de întârziere în conformitate cu clauza penală din contract.
Așa fiind, instanța de apel a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală încât în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și hotărârea va fi modificată în sensul respingerii apelului formulat de către pârâtă împotriva sentinței instanței de fond.
S-au văzut și art. 272 C. proc. civ., intimata pârâtă a fost obligată către recurenta reclamantă la cheltuieli de judecată care au reprezentat taxă timbru și onorariu avocat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5678/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5679/2004. Comercial → |
|---|
