ICCJ. Decizia nr. 5714/2004. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 11 mai 1999, reclamanta SC I. GmbH a chemat în judecată SC C. SRL Brașov, SC C.T. SRL Brașov și A.C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză instanța de judecată să dispună obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie 3 semiremorci frigorifice marca C. și 3 semiremorci cu prelată marca Scwarzmuller în stare perfectă de funcționare.
în motivarea cererii, reclamanta a susținut că în baza a patru contracte de leasing, SC C. SRL Brașov, în calitate de beneficiară, a primit în locație semiremorcile menționate.
Urmare neîndeplinirii de către beneficiară a obligațiilor de plată, societatea finanțatoare L.A.V. GmbH a aplicat art. 8 din contracte, în sensul rezilierii acestora.
Pârâții menționați, ulterior rezilierii contractelor, nu și-au îndeplinit obligația restituirii bunurilor.
Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul obligării pârâților și la plata daunelor cominatorii.
în rejudecare, prin sentința nr. 816/ C din 14 iunie 2000, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâții să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, semiremorcile menționate, identificate prin numărul șasiului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în baza probatoriului administrat, încheierea contractelor de leasing menționate de reclamantă, neîndeplinirea de către pârâta SC C. SRL a obligațiilor de plată, rezilierea acestor contracte și refuzul restituirii semiremorcilor care au făcut obiectul leasingului.
Activele pârâtei menționate au fost preluate de SC C.T. SRL Brașov, în care patron era pârâtul A.C.
împotriva hotărârii primei instanțe pârâții au declarat apel, susținând că sentința este netemeinică și nelegală, ca o consecință a aprecierii eronate a materialului probator administrat, căruia i s-a acordat o semnificație juridică pe care nu o putea avea.
Astfel, prima instanță nu a stabilit cu exactitate natura poziției reclamantei în contractele de leasing, precum și măsura în care poziția acesteia justifica pretențiile din acțiune.
Din examinarea conținutului contractelor rezultă poziția complexă a reclamantei de mediator, furnizor și garant, fiecare dintre acestea conferindu-i drepturi și obligații specifice, nici una însă calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra semiremorcilor menționate.
Drept urmare, cu referire și la hotărârea Judecătoriei de L.F. din luna martie 1997, singurul fundament al acțiunii reclamantei împotriva pârâtei I este reprezentat de plățile făcute în temeiul hotărârii judecătorești.
însă, optând pentru obligarea la plata ratelor și valorii calculatorii rămase, așa cum rezultă din aceeași hotărâre judecătorească, finanțatorul a optat în sensul transmiterii dreptului de proprietate, opțiune asupra căreia nu mai putea reveni.
Pentru aceleași considerente, actul de vânzare încheiat de finanțator, care nu mai avea calitatea de titular al dreptului de proprietate, este lovit de nulitate.
în același timp, actul din 19 februarie 1998 nu poate constitui temeiul pretențiilor reclamantei, în condițiile stingerii obligației prin plată și, în consecință, neîndeplinirii condițiilor novației prin schimbare de creditor.
în fine, în mod greșit s-a reținut de prima instanță preluarea activelor pârâtei I de către pârâta II.
Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 554/ Ap din 23 noiembrie 2000, a respins apelul declarat de pârâți, ca nefondat, cu motivarea că susținerile apelanților sunt infirmate de actele dosarului, cu referire la hotărârea instanței austriece și contractele de leasing.
Totodată, în raport de natura acțiunii cu care instanța a fost investită, calitatea procesuală pasivă este dată de deținerea bunurilor revendicate.
împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâții au declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute în art. 304 pct. 7, 10 și 11 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și exercitării căii de atac.
S-a susținut că, în mod greșit s-a dat relevanță înscrisului din 19 februarie 1998, emis de finanțator pro causa, după ce acesta încasase restul ratelor de leasing și valoarea calculatorie rămasă și, drept urmare, nu mai putea cere restituirea semiremorcilor care, în această situație, potrivit clauzelor contractuale, rămâneau în proprietatea utilizatorului. Or, pentru a se pronunța în sensul respingerii apelului, instanța de control judiciar a omis a examina această apărare a pârâților. Totodată, aceeași instanță a concluzionat în sensul subrogării reclamantei în dreptul finanțatorului, având în vedere tot înscrisul din 19 februarie 1998, care nu putea transmite dreptul de proprietate în lipsa acordului debitorului cedat.
în fine, cea de a doua critică a hotărârii pronunțate în apel privește caracterul contradictoriu al acesteia, în sensul că deși arată că acțiunea în revendicare mobiliară poate fi exercitată împotriva posesorului bunurilor pretinse, nu a observat că acțiunea a fost admisă față de două persoane ce nu puteau exercita posesia semiremorcilor. în acest context, în mod greșit s-a respins cererea privind administrarea probei cu expertiză contabilă, pentru a se stabili dacă activele pârâtei I au fost preluate de pârâta II. Totodată, cu referire la pârâtul III, hotărârea apare ca fiind nemotivată.
în concluzie, pârâții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe.
Recursul este nefondat:
Potrivit art. 8 lit. f) din contractul de leasing, încetarea înainte de termen a acestuia, între altele, are loc "în cazul în care contractantul se află în întârziere cu plata ratelor lunare sau a altor plăți prevăzute, cel puțin șase săptămâni și restanța nu este plătită nici după avertismentul de reziliere înainte de termen a contractului și a stabilirii termenului ulterior de două săptămâni".
Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "în cazul în care contractul încetează înainte de termen conform unuia din punctele 8 a) - g), L.D. va solicita o despăgubire în valoarea restului de plată a ratelor, plus valoarea restantă calculată, cu dobânda ultimei rate bancare valabile a B.N. a Austriei".
Clauzele contractuale menționate stabilesc o modalitate de despăgubire a finanțatorului, în ipoteza neîndeplinirii de către utilizator a obligațiilor contractuale asumate.
Drept urmare, în mod judicios au reținut instanțele cu privire la netransmiterea dreptului de proprietate asupra semiremorcilor, așa încât recursul se constată a fi neîntemeiat sub aspectul criticilor privind calitatea procesuală a reclamantei, din motivele invocate de pârâți.
Pe de altă parte, din adresa nr. 142 din 17 iulie 1997 rezultă preluarea activelor pârâtei I de către pârâta II, societate comercială al cărei asociat unic era pârâtul III.
Așa fiind, cu referire și la condițiile răspunderii societare, în mod temeinic și legal instanța a dispus în sensul admiterii acțiunii în revendicare mobiliară și față de pârâții II și III, recursul constatându-se a fi nefondat și sub aspectul acestor critici.
în raport de situația expusă, cu referire la art. 201 C. proc. civ., respingerea probei cu expertiză contabilă este legală, așa încât critica privind acest aspect se constată a fi neîntemeiată.
în fine, hotărârile pronunțate în cauză sunt convingător motivate și permit exercitarea controlului judiciar, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici. Este de altfel de reținut că această critică, privind în fapt hotărârea primei instanțe, nu a fost invocată și, ca atare examinată în apel. Așa fiind, sub aspectul acestei critici recursul declarat în cauză nu și-ar putea îndeplini omisso medio caracterul de remediu procesual.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul declarat de pârâți, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5747/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 5500/2004. Comercial → |
|---|
