ICCJ. Decizia nr. 584/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.584/2004
Dosar nr. 2370/2002
Şedinţa publică din 12 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 488 din 6 martie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, judecător sindic în dos.7502/2001, s-a admis acţiunea formulată de debitoarea, SC T.H. SA Bucureşti, şi lichidator, SC C.M. SRL Bucureşti.
S-a constatat nulă absolut oferta de vânzare prin licitaţie publică şi a fişei de licitaţie publică din 19 februarie 2000, întocmită de A.V.A.B.
S-a constatat dreptul de proprietate al debitoarei, SC T.H. SA Bucureşti, asupra terenului care a făcut obiectul licitaţiei situat în Bucureşti, în suprafaţă de 10.390 m.p.
S-a prorogat discutarea planului de lichidare la data de 13 martie 2003.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut, prin susmenţionata sentinţă, că probatoriul administrat în cauză, demonstrează că licitaţia organizată de A.V.A.B., la data de 19 februarie 2002, este lovită de nulitate absolută, întrucât, potrivit chiar regulamentului propriu de desfăşurare a licitaţiei, întocmit de A.V.A.B., aceasta avea obligaţia, neîndeplinită, să solicite ofertanţilor depunerea unei garanţii, raportat la valoarea creanţei de 700.000 dolari S.U.A., respectiv 30% din valoarea bunurilor care au făcut obiectul licitaţiei, care să fie cuprinsă în anunţul de vânzare, ceea ce atrage conform prevederilor art. 1945 şi 1946 din Legea nr. 409/2001 nulitatea absolută a licitaţiei.
Prin Decizia nr. 781 din 29 mai 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în dos.743/2002, s-a admis recursul declarat de creditoarea, A.V.A.B. Bucureşti, împotriva susmenţionatei sentinţe, care a fost casată cu reţinerea cauzei spre rejudecare pe fond, ca primă instanţă.
Pentru a adopta această decizie, instanţa a reţinut în esenţă că, potrivit art. 1919 din OUG nr. 51/1999, aprobată prin Legea nr. 409/2001, cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile privind acţiunile bancare preluate de A.V.A.B., sunt de competenţa în primă instanţă a Curţii de Apel, pe a cărei rază de activitate se află sediul debitorului, şi cum, în speţă, cererile formulate de debitoarea SC T.H. SA şi de lichidatorul acesteia SC C.M. SRL, au ca obiect contestaţiile introduse împotriva măsurilor luate de A.V.A.B., cu ocazia executării silite a unor active ale debitoarei, rezultă că faţă de dispoziţiile legale precitate, care au caracter special şi deci sunt derogatorii de la cele din dreptul comun, competenţa soluţionării pricinii în primă instanţă revenea Curţii de Apel Bucureşti şi nu Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, judecător sindic, care în aceste circumstanţe a procedat la soluţionarea cauzei cu încălcarea normelor de competenţă imperative.
Prin sentinţa nr. 85 din 11 septembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în fond, după casare, în dosar nr. 976/2002, s-a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de debitoarea, SC T.H. SA Bucureşti, şi pentru lipsa calităţii procesuale active cea introdusă de lichidatorul debitoarei, respectiv SC C.M. SRL, împotriva formelor de licitaţie şi a licitaţiei organizate de A.V.A.B., la data de 19 februarie 2002, pentru vânzarea activelor proprietatea debitoarei, compuse din teren în suprafaţă de 10.390 m.p. şi construcţii situate în Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, a reţinut în esenţă că, cererea (contestaţia) formulată de debitoarea, SC T.H. SA, este inadmisibilă, în condiţiile în care aceasta nu a depus cauţiunea de 20% din valoarea activului bancar supus valorificării, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 409/2001, care au caracter special, iar în ceea ce priveşte contestaţia introdusă de SC C.M. SRL, în calitate de lichidator al debitoarei menţionate anterior, s-a apreciat că, în conformitate cu dispoziţiile legale precitate (art. 25 din Legea nr. 409/2002) măsurile dispuse în cadrul executării silite speciale nu pot fi contestate decât de debitor, aşa cum a procedat în speţă SC T.H. SA, astfel că, faţă de caracterul special al prevederilor legale menţionate, lichidatorul debitoarei, respectiv SC C.M. SRL, nu are calitate procesuală activă, în contextul în care cererea formulată de acesta nu se încadrează în dispoziţiile art. 23 lit. "C" din Legea 64/1995, adică nu priveşte anularea unor acte frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, pentru ca cererea să fie promovată în numele său.
Împotriva susmenţionatei sentinţe, a declarat recurs contestatoarea, SC C.M. SRL, în calitate de lichidator al SC T.H. SA Bucureşti, susţinând că, chiar dacă dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 409/2001, pentru probarea OUG nr. 51/1998, privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor se referă exclusiv, numai la posibilitatea introducerii contestaţiei cu plata cauţiunii de către debitori, această situaţie nu poate conduce la concluzia, că, o astfel de contestaţie nu ar putea fi formulată eventual şi de alte persoane care au fost vătămate, prin executarea silită, sau care ar putea pretinde un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunurilor supuse valorificării.
Ca atare, susţine recurenta, faţă de dispoziţiile art. 1918 din Legea nr. 409/2001, care prevăd că litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică, în care A.V.A.B. este parte, se soluţionează cu respectarea actului normativ menţionat, completat în mod corespunzător cu dispoziţiile C. proc. civ., înseamnă că, în cauză instanţa fondului a dat nejustificat o interpretare restrictivă dispoziţiilor art. 25 din legea precitată, statuând că, numai debitorii sunt îndreptăţiţi să formuleze contestaţii, cea ce contravine dispoziţiilor art. 399 din C. proc. civ., care completează prevederile speciale, şi deci, în acest context greşit s-a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a lichidatorului, care avea interesul să introducă contestaţie, din moment ce a considerat că bunurile supuse valorificării au o valoare superioară celei la care au fost adjudecate, şi drept urmare, era dator să le readucă în patrimoniul debitoarei, în scopul satisfacerii unui număr mai mare de creditori.
Se mai susţine că, deşi a invocat, instanţa de fond nu a luat în discuţie excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din OUG nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001, cum, de asemenea soluţia este criticabilă şi sub aspectul că, în cauză, s-a dispus prin încheiere scoaterea din cauză a adjudecatarului bunurilor care au făcut obiectul licitaţiei din 19 februarie 2002, respectiv a SC S.I. SRL, precum şi a celorlalţi creditori (B.C.R. şi B.P. SA ), faţă de care trebuia examinată în contradictoriu contestaţia, şi a lăsat astfel nesoluţionată, cererea de chemare în garanţie formulată de adjudecatar împotriva A.V.A.B., situaţie în care o eventuală admitere a contestaţiei nu putea fi opozabilă acestuia.
În sfârşit, se mai susţine că din moment ce contestaţiile au fost formulate asupra executării silite însuşi, şi nu au avut ca obiect drepturi şi obligaţii în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.B., la datoria publică, în cauză, nu erau incidente dispoziţiile art. 1910 din Legea nr. 409/2001, pentru a atrage competenţa soluţionării pricinii în primă instanţă a Curţii de Apel Bucureşti, aceasta revenind, conform dispoziţiilor din dreptul comun, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
De asemenea, susţine recurenta că, soluţionarea unei contestaţii la executare nu constituie un proces comercial ci unul civil, astfel că, şi sub acest aspect, secţia comercială a Curţii de Apel Bucureşti nu era competentă să soluţioneze pricina.
În consecinţă se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă.
Recursul declarat în cauză nu este fondat.
Potrivit art. 25 alin (1) din OUG nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001, privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, debitorii pot contesta, în justiţie, măsurile dispuse de A.V.A.B., potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi pot face contestaţie la executare, numai după depunerea unei cauţiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificării, actul normativ menţionat, prevăzând la alin. (2) că plata cauţiunii va însoţi în mod obligatoriu contestaţia debitorului, fără de care aceasta nu poate fi înregistrată.
În speţă, debitoarea, SC T.H. SA Bucureşti, nu a depus cauţiunea stabilită de acest text legal, aşa încât, bine instanţa fondului a respins contestaţia formulată de aceasta ca inadmisibilă, cum de asemenea aceeaşi instanţă a calificat corect în raport de dispoziţiile speciale incidente în cauză, cererile petentelor, prin care acestea au solicitat constatarea nulităţii absolute a licitaţiei organizate de A.V.A.B. la 19 februarie 2002, privind vânzarea activelor debitoarei, pe motiv că aceasta s-a făcut cu fraudarea celorlalţi creditori, ca fiind contestaţii la executare, care se soluţionează potrivit dispoziţiilor legale speciale (Legea nr. 409/2001), situaţie în care se constată că toate susţinerile recurentei, în sensul că în cauză ar fi aplicabile dispoziţiile art. 399 din C. proc. civ., nu sunt fondate şi urmează a fi respinse ca atare.
Pe cale de consecinţă, cum dispoziţiile art. 25 alin (1) din Legea nr. 409/2001, prevăd exclusiv numai dreptul debitoarei de a contesta în justiţie măsurile dispuse de A.V.A.B., şi aceasta cu plata prealabilă a cauţiunii de 20% din valoarea activului bancar supus valorificării, rezultă, faţă de caracterul special derogatoriu de la dreptul comun, că nici o altă persoană, inclusiv lichidatorul, nu poate formula o astfel de contestaţie, în nume propriu, indiferent de cauzele care ar justifica cererea, aşa cum bine a reţinut instanţa fondului, când a respins contestaţia introdusă de SC C.M. SRL, pentru lipsa calităţii procesuale active a acesteia.
Cum, din cele arătate mai sus, rezultă că, în mod justificat instanţa fondului, a respins contestaţia la executare formulată de lichidatoarea SC C.M. SRL Bucureşti, pentru lipsa calităţii procesuale active, se reţine că aceasta, nu era îndreptăţită să declare în nume personal recursul de faţă (întrucât în speţă nu erau incidente dispoziţiile art. 23 lit. c) din Legea nr. 64/1995, care îndreptăţesc lichidatorul să introducă acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitori în dauna drepturilor creditorilor), şi ca urmare să formuleze critici împotriva sentinţei instanţei de fond, care este temeinică şi legală.
În concluzie, se constată că atât excepţiile cât şi criticile vizând celelalte aspecte ale litigiului, nu mai este cazul să fie examinate, întrucât au fost formulate de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Aşa fiind, recursul declarat în cauză de SC C.M. SRL Bucureşti, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de debitoarea, SC C.M. SRL Bucureşti, lichidator al SC T.H. SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 85 din 11 septembrie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 592/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 583/2004. Comercial → |
|---|
