ICCJ. Decizia nr. 570/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.570/2004
Dosar nr. 1503/2003
Şedinţa publică din 12 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 863 pronunţată la 24 noiembrie 1999, în dosarul nr. 320/1999, a admis în parte acţiunea reclamantei SCCA A.C. Bacău, împotriva pârâtei, SC C.M. SRL Bacău, pe care a obligat-o să plătească reclamantei 43.673.867 lei chirie, pentru folosirea în anii 1996 şi 1997 a spaţiului comercial din imobilul C.M. situat în Bacău şi 2.865.432 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut din probele administrate în cauză că imobilul situat în Bacău, denumit şi C.M., este în patrimoniul reclamantei, aşa cum rezultă din hotărârea nr. 97/1998, a Curţii de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti U.C.E.C.O.M.
Între părţi s-au purtat mai multe litigii cu privire la dreptul de proprietate asupra acestui imobil, dar pârâta nu a făcut dovada că ar fi proprietară; în cauză nu s-a dovedit existenţa unui contract de locaţiune, însă nici una din părţi nu contestă că pârâta foloseşte spaţiul comercial în discuţie.
Cuantumul sumei la care pârâta a fost obligată, a fost stabilit printr-o expertiză tehnică de specialitate.
Judecarea apelului declarat de societatea pârâtă împotriva acestei sentinţe, a fost strămutată la Curtea de Apel Ploieşti, care, prin Decizia nr. 16 pronunţată la 13 iunie 2003, în dosarul nr. 4296/2000, a admis apelul declarat de SC C.M. SRL Bacău, a schimbat în tot sentinţa nr. 863 din 24 noiembrie 1999, a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, iar pe fond, reţinând că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost intabulat de societatea pârâtă, încheierea de intabulare a fost menţinută prin Decizia nr. 16 din 15 ianuarie 2003, a Tribunalului Bacău, şi Decizia nr. 494 din 11 aprilie 2003, a Curţii de Apel Bacău, irevocabile la data pronunţării deciziei, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei, pe care a obligat-o la 1.500.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului său, reclamanta susţine că, greşit instanţa de apel a reţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele răspunderii delictuale, pentru că la 27 martie 1994 s-a divizat cooperativa între cele două societăţi, C.A.C. şi SC C.M. SRL, deoarece pârâta s-a constituit în societate cu răspundere limitată, desprinsă din sistemul cooperatist.
Deşi, prin Decizia Curţii de Apel Bacău, s-a respins intabularea hotărârii nr. 97 din 19 martie 1997, a Curţii de Arbitraj U.C.E.C.O.M., această hotărâre a fost menţinută prin Decizia irevocabilă nr. 3153 din 14 mai 2002, a Curţii Supreme de Justiţie, situaţie în care, întruneşte condiţiile cerute de art. 50 din Legea nr. 7/1956.
Greşit a reţinut Curtea de Apel că imobilul în litigiu se află legal în folosinţa comună a părţilor, această împrejurare nefiind dovedită în cauză.
Instanţa de apel nu a avut în vedere toate apărările în susţinerea pretenţiilor reclamantei, nu face nici o referire asupra protocolului de desprindere între societăţile cooperatiste, din care rezultă că reclamantei i-a fost repartizat imobilul în litigiu.
În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 din C. proc. civ.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate de reclamanta recurentă, se constată că recursul acesteia este fondat.
Într-adevăr, din copiile actelor din dosarul primei instanţe, rezultă că la 4 decembrie 1992, între SCCA A.C. şi SOCOM A.P. Bacău, s-a încheiat un protocol potrivit căruia, s-a procedat la împărţirea patrimoniului, conform hotărârii Adunării Generale a membrilor cooperatori, hotărârea adoptată în condiţiile prevăzute de statutul de organizare şi funcţionare, recurentei reclamante revenindu-i ca mijloc fix, printre altele şi imobilul C.M.
Mai rezultă din actele dosarului, că societatea pârâtă, SC C.M. SRL, s-a constituit dintr-un număr de 29 foşti membri cooperatori din C.A.C., iar cererea lor de a li se preda mijloace fixe şi obiecte de inventar din patrimoniul acesteia, a fost respinsă prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, avându-se în vedere dispoziţiile Decretului Lege nr. 66/1990, hotărârile U.C.E.C.O.M. nr. 1 şi 2/1991.
Prin aceste hotărâri din dosarul primei instanţe, s-a reţinut că foştilor cooperatori care au constituit SC C.M. SRL Bacău le pot fi restituite la cerere părţile sociale care le revin, în numerar, nu sub formă de mijloace fixe şi obiecte de inventar.
Rezultă deci, indiferent de existenţa litigiului cu privire la intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în cartea funciară, că societatea pârâtă, constituită în condiţiile Legii nr. 31/1990, este străină de patrimoniul unităţii cooperatiste care deţine în prezent imobilul în litigiu, iar societatea reclamantă, este îndreptăţită să pretindă de la pârâtă plata contravalorii lipsei de folosinţă, aşa cum a reţinut corect Tribunalul Bacău, în cuantumul stabilit de raportul de expertiză.
Aşa fiind, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi admis.
Decizia nr. 16 din 13 iunie 2003, a Curţii de Apel Ploieşti, va fi modificată, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 863 din 24 noiembrie 1999, a Tribunalului Bacău, care va fi menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta, S.C.A. A.C. Bacău, împotriva deciziei civile nr. 16 din 13 iunie 2003, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o casează, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta, SC C.M. SRL Bacău, împotriva sentinţei nr. 863 din 24 noiembrie 1999, a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 583/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 568/2004. Comercial → |
|---|
