ICCJ. Decizia nr. 784/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.784/2004
Dosar nr. 1902/2003
Şedinţa publică din 26 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 10246 din 5 septembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia VI-a comercială, acţiunea reclamantei G.R. a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinţei pronunţate în fond a declarat recurs reclamanta.
Potrivit prevederilor art. 582 C. proc. civ., recursul se va motiva în termen de 5 zile de la comunicarea motivării hotărârii atacate.
Din actele dosarului se constată că reclamantei i-a fost comunicată sentinţa pronunţată în fond la data de 12 septembrie 2003 şi aceasta nu a motivat recursul în termenul stabilit de lege, ci abia la data de 22 septembrie 2003.
Or, prin art. 306 C. proc. civ., se dispune imperativ că este nul recursul nemotivat în termenul legal prevăzut, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2) al aceluiaşi articol.
Constatând că recursul nu a fost motivat în termen şi că nu sunt motive de ordine publică ce ar urma să fie puse în discuţia părţilor, instanţa urmează a constata că recursul declarat de reclamantă este nul, potrivit dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamanta R.G., împotriva sentinţei nr. 10246 din 5 septembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 785/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 782/2004. Comercial → |
---|