ICCJ. Decizia nr. 791/2004. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.791/2004
Dosar nr. 2109/2003
Şedinţa publică din 26 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Maramureş, secţia comercială, la 11 septembrie 2003, reclamanţii, C.I. şi R.V.G., au solicitat, pe cale de ordonanţă preşedinţială, suspendarea executării hotărârii adunării generale a acţionarilor din 23 noiembrie 2002, a SC G.C.C. SA şi a actelor subsecvente , până la soluţionarea în fond a cererii de anulare formulată în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Prin sentinţa civilă nr. 2168, pronunţată la 12 septembrie 2003, Tribunalul Maramureş, secţia comercială, a respins cererea reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au declarat recurs.
Motivele recursului au fost depuse la Tribunalul Maramureş la 3 octombrie 2003, după expirarea termenului prevăzut de art. 582 C. proc. civ., iar din cererea aflată în dosarul instanţei de fond, rezultă că recurenţilor, prin apărător, le-a fost înmânată copia minutei sentinţei atacate, la 18 septembrie 2003, data de la care curge termenul pentru declararea şi motivarea recursului.
Cum, în speţă, nu au fost descoperite motive de ordine publică de natura celor prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în baza prevederilor art. 306 din acelaşi cod, urmează să se constate că recursul reclamanţilor este nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii, R.V.G. şi C.I., împotriva sentinţei nr. 2168 din 12 septembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia civilă, în dosarul nr. 6197/2003.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 561/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 937/2004. Comercial → |
---|