ICCJ. Decizia nr. 778/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.778/2004
Dosar nr. 6357/2001
Şedinţa publică din 26 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 3 octombrie 2000, reclamanta, SC E.L. SA Craiova, a chemat în judecată pe pârâta, SC S.A. SA Craiova (fostă SC S.P. SA Craiova), solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 200.206.352 lei cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă şi a beneficiului nerealizat( care au fost actualizate în funcţie de indicele de devalorizare a monedei naţionale), cauzate ca urmare a cumpărării celor 3 rezervoare, de capacităţile menţionate în cerere, cumpărate la licitaţia publică organizată la data de 27 septembrie 1995, şi al căror preţ a fost achitat prin decontarea facturii nr. 840006 din 28 septembrie 1995.
Prin sentinţa nr. 131 din 9 februarie 2001, Tribunalul Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei, reţinând că rezervoarele achiziţionate de reclamantă nu se află în posesia pârâtei, SC S.A. SA, ci a SC S.P. SA (societate rezultată ca şi pârâta din divizarea SC S.P. SA Craiova).
Prin Decizia nr. 529 din 31 mai 2001, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul declarat împotriva susmenţionatei sentinţe de reclamanta, SC E.L. SA, şi a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că admite acţiunea şi obligă pârâta, SC S.A. SA, să plătească reclamantei, SC E.L. SA, suma de 200.406.352 lei, cu titlu de daune plus 17.579.885 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, urmare a licitaţiei din 27 septembrie 1995, mijloacele fixe au fost adjudecate de reclamantă şi că, prin sentinţa nr. 643 din 18 iunie a Tribunalului Dolj, secţia comercială şi de contencios administrativ, pronunţată cu execuţie imediată şi fără somaţie, pârâta, SC S.A. SA, a fost obligată să permită recurentei, SC E.L. SA, să ridice cele 3 rezervoare cu numărul de inventar indicat în acţiune.
Că ulterior, prin protocolul încheiat între SC S.P. SA, pârâta, SC S.A. SA, şi reclamanta, SC E.L. SA, pârâta s-a obligat faţă de SC S.P. SA să reîntregească aportul de capital cu un număr de 3 mijloace fixe similare cu cele care au fost predate reclamantei, SC E.L. SA.
Că acest protocol a fost înregistrat, atât la SC S.P. SA, cât şi la pârâta, SC S.A. SA, iar printr-un alt considerent, instanţa de apel a reţinut că, faptul că bunurile nu se află în posesia pârâtei SC S.A. SA, nu are nici o relevanţă în cauză, atâta timp cât raporturile juridice au luat naştere între părţi, în baza protocolului menţionat anterior, care nu a fost denunţat iar dreptul de proprietate al reclamantei a fost recunoscut şi nu contestat în legătură cu mijloacele fixe, astfel că, faţă de această situaţie, greşit instanţa de fond a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a respins acţiunea pentru acest motiv.
Pe fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut că prin procesul verbal din 18 februarie 2000, pârâta SC S.A. SA, în calitate de gestionar de fapt, a predat sumele în litigiu, către SC S.P. SA, şi nicidecum către reclamanta, SC E.L. SA, aşa cum se obligase prin protocolul menţionat mai sus, situaţie în care i-a creat acesteia pe perioada iunie 1999 -1 februarie 2000, prin lipsa de folosinţă a utilajelor, daune reactualizate, conform adresei emise de Comisia Naţională de Statistică, în sumă de 200.206.352 lei.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta, SC S.A. SA.
Printr-un prim motiv de casare, pârâta susţine că, în mod greşit instanţa de apel a apreciat, spre deosebire de tribunal, că are calitate procesuală pasivă, deoarece o asemenea reţinere era justificată numai în cazul în care reclamanta şi-ar fi întemeiat acţiunea pe îmbogăţirea fără just temei (cu referire la faptul că suma achitată de reclamantă cu titlu de preţ a fost înregistrată în contabilitatea sa), şi ca atare, cum în sprijinul admiterii cererii au fost invocate dispoziţiile art. 1080-1084 C. civ., care se referă la efectele obligaţiilor contractuale, acţiunea nu era întemeiată nici pe fond din moment ce reclamanta nu s-a prezentat după desfăşurarea licitaţiei pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare, fapt care a determinat anularea licitaţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 din HG nr. 634/1991 şi art. 61 din Legea nr. 58/1991, situaţie comunicată acesteia cu adresa nr. 5988/17 octombrie 1995.
Printr-o altă critică, pârâta susţine, că în lipsa unui contract de vânzare-cumpărare care nu a fost încheiat datorită dezinteresului reclamantei, nu există temei pentru angajarea răspunderii sale pentru daunele solicitate prin acţiune, în contextul în care procesul verbal de licitaţie nu are valoarea juridică a unui asemenea contract, şi nici achitarea preţului utilajelor nu echivalează cu transferul dreptului de proprietate.
De asemenea, mai susţine pârâta că procesul verbal de licitaţie, poate fi considerat cel mult antecontract, prin care părţile se obligă să încheie un contract de vânzare cumpărare, obligaţie care se stinge la expirarea termenului, stipulat, astfel că în legătură cu acest aspect nu poate să-i fie imputabilă culpa reclamantei, care nu s-a prezentat (urmare licitaţiei câştigate) în termen de 15 zile pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În sfârşit, se mai susţine că, în speţă, nu se poate considera că ar fi avut loc o vânzare sub condiţie suspensivă, şi deci că la îndeplinirea acesteia vânzarea să devină valabilă din chiar ziua promisiunii, deoarece în speţă nu s-a încheiat în final un contract de vânzare-cumpărare, ci numai s-a promis, iar pe de altă parte elementul constitutiv a condiţiei nu poate fi însuşi consimţământul.
În consecinţă, se solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi respingerea apelului reclamantei împotriva sentinţei instanţei de fond.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că în urma licitaţiei din 27 noiembrie 1995, organizată de SC S.P. SA Craiova, reclamanta, SC E.L. SA Craiova, a adjudecat 3 rezervoare de capacităţile menţionate în cerere, şi ca urmare, a procedat la achitarea preţului acestora prin decontarea facturii nr. 840006 din 28 septembrie 1995, emisă de fosta proprietară a bunurilor, SC S.P. SA Craiova.
În cursul anului 1996, SC S.P. SA Craiova s-a divizat, ‚, astfel că au luat naştere două noi persoane juridice", respectiv SC S.P. SA Craiova şi pârâta SC S.A. SA Craiova, preţul vânzării fiind în evidenţiat în contabilitatea acestei societăţi, astfel cum, aceasta recunoaşte expres prin răspunsul la întrebarea 3 din interogatoriu.
Ulterior divizării, la data de 1 februarie 2000, s-a încheiat între reclamanta, SC E.L. SA, pârâta SC S.A. SA şi SC S.P. SA un protocol, prin care pârâta, SC S.A. SA, recunoaşte că are obligaţia predării celor trei rezervoare către reclamantă, şi ca urmare în executarea acestei obligaţii s-a angajat să predea către SC S.P. SA, în compensare, produse similare cu cele pe care SC S.P. le-a predat în contul său către reclamantă.
În acest context, bine instanţa de apel a reţinut, spre deosebire de instanţa fondului, că raporturile juridice dintre părţi s-au născut în temeiul protocolului, şi cum acesta nu a fost denunţat, ulterior, îşi produce efecte, în sensul că atestă dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunurilor câştigate la licitaţie şi atrage totodată calitatea procesuală pasivă a pârâtei (chiar dacă urmare licitaţiei nu s-a încheiat un contract scris de vânzare-cumpărare).
Ca atare, nu pot fi reţinute în totalitatea lor criticile formulate în recurs, din moment ce prin acestea se încearcă a se demonstra, că datorită dezinteresului reclamantei, consecutiv câştigării licitaţiei, nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, care să constituie temeiul angajării pârâtei cu plata daunelor solicitate, deşi prin protocolul menţionat anterior s-a recunoscut expres dreptul de proprietate al reclamantei asupra rezervelor în discuţie.
Or, dacă s-ar accepta, punctul de vedere al pârâtei, aceasta ar echivala cu încălcarea principiului „pacto sunt servando", care consacră regula, specifică sistemului consensualismului, potrivit căreia acordul de voinţă (consimţământul) produce efecte juridice prin el însăşi (aşa cum acesta a fost consemnat în protocol), fiind suficient pentru validitatea convenţiei, indiferent de forma în care a fost exprimat.
În concluzie, se reţine, că chiar dacă în speţă nu s-a încheiat în formă scrisă un contract de vânzare-cumpărare, totuşi, consimţământul părţilor asupra vânzării, şi deci asupra transmiterii drepturilor de proprietate al celor 3 rezervoare, a existat, fiind concretizat, chiar dacă ulterior licitaţiei, prin protocolul mai sus amintit, aşa încât, pârâta are o răspundere contractuală pentru lipsa de folosinţă a utilajelor în perioada 1998-2000, şi ca urmare, bine instanţa de apel a obligat-o la plata sumei de 200.206.352 lei, cu titlu de daune.
Aşa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta, SC S.A. SA Craiova, împotriva deciziei nr. 529 din 31 mai 2001, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 780/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 772/2004. Comercial → |
|---|
