ICCJ. Decizia nr. 772/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.772/2004
Dosar nr. 1644/2003
Şedinţa publică din 26 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 666 pronunţată la 23 mai 2002, în dosarul nr. 11146/2000, a admis acţiunea restrânsă a reclamantei, D.S. Suceava, împotriva pârâtei, SC R.P. SRL Valea Doftanei, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 499.516.606 lei cu titlul de preţ, 499.556.606 lei penalităţi de întârziere şi 29.675.664 lei cheltuieli de judecată.
Recursul declarat de societatea pârâtă, împotriva acestei sentinţe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 573 din 19 septembrie 2002.
Împotriva acestor hotărâri, la 27 august 2003, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Invocând dispoziţiile art. 330 pct. 2 din Codul de Procedură Civilă, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie susţine că hotărârile judecătoreşti atacate, cu recurs în anulare, au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, aceste hotărâri fiind totodată şi vădit temeinice.
În motivarea recursului în anulare se arată că părţile au încheiat la 24 septembrie 1999 un contract de vânzare-cumpărare, pentru 1905 m.c. masă lemnoasă pe picior, cu o valoare totală de 2.095.500.000 lei, şi eşalonarea tăierii parchetului în perioada 1 octombrie 1999-31 decembrie 1999.
Exploatarea masei lemnoase nu s-a finalizat în termen, iar pârâta a efectuat plăţile cu întârziere.
Pentru că facturile au fost întârziate din motive obiective, neimputabile pârâtei, respectiv vremea nefavorabilă, părţile au încheiat un nou contract la 31 ianuarie 2000, pentru 1395 m.c. masă lemnoasă, rămas din volumul de 1905 m.c. ai contractului iniţial şi s-a stabilit o reeşalonare pentru perioada 1 februarie 2000-31 martie 2000. S-a eliberat o nouă autorizaţie de exploatare, s-a stabilit valoarea contractului la 1.534.500.000 lei, iar părţile au convenit că plata se va face lunar pe baza facturii.
Pentru întârzierea decontării au fost stabilite penalităţile.
În raport de aceste clauze contractuale, instanţele de fond şi recurs au reţinut că pârâta datorează reclamantei sumele pretinse, pentru că nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contractul din 31 ianuarie 2000, şi şi-a fundamentat soluţia pe concluziile expertizei tehnice şi facturile care se refereau la perioada anterioară încheierii contractului.
La rândul său, instanţa de recurs, reţinând doar că pârâta nu a contestat volumul de masă lemnoasă pusă în valoare, a concluzionat că pretenţiile reclamantei sunt pe deplin justificate.
Din datele cauzei, rezulta că pentru exploatarea volumului de masă lemnoasă de 1395 m.c. rămasă la finele anului 1999 în valoare de 1.134.500.000 lei, părţile au constituit de comun acord un grafic de reeşalonare, guvernat de contractul din 31 ianuarie 2000.
Apreciind că lucrările de exploatare se desfăşoară anevoios, şi motivat de faptul că pârâta nu achitase preţul materialului lemnos la data încheierii contractului, respectiv 31 ianuarie 2000, reclamanta a comunicat pârâtei că i-a sistat transportul, iar pentru deblocarea situaţiei a pretins scrisoare de garanţie bancară.
Ulterior, pârâta a fost somată să achitate facturile restante, iar la 22 februarie 2000, reclamanta a comunicat pârâtei că i-a retras autorizaţia de exploatare.
În intervalul 31 ianuarie 2000-22 februarie 2000, reclamanta a emis numai 2 facturi, datate 3 februarie 2000, reprezentând contravaloarea masei lemnoase exploatate în acest interval.
Procedând la emiterea somaţiilor, reclamanta a încălcat prevederile art. 6 şi 7 din contract, care prevedeau că plata se face lunar, iar pe de altă parte a încălcat şi prevederile art. 33 din contract, potrivit cărora „Neprelucrarea pachetului în termen de 30 zile de la data prevăzută în autorizaţie sau asamblarea lucrărilor pe o perioadă mai mare de 15 zile calendaristice, cu excepţia cazurilor de forţă majoră justificate, duce la rezilierea necondiţionată a contractului".
Reclamanta a pretins deci, o plată necuvenită, care trebuia făcută în cursul lunii februarie, pentru că de la 31 ianuarie, data încheierii contractului, până la 3 februarie 2000, data emiterii facturii, nu expirase termenul contractual de o lună.
Probatoriul administrat în cauză se referă la împrejurări anterioare contractului din 31 ianuarie 2000, iar faptul că ulterior lunii februarie 2000, respectiv martie, aprilie şi iunie 2000, s-au emis alte facturi, nu poate justifica atitudinea reclamantei care a încălcat clauzele, pretinzând plăţi înainte de expirarea termenelor contractuale.
Concluzia instanţelor, care au reţinut în sarcina pârâtei o obligaţie de plată pentru valoarea masei lemnoase exploatate şi penalităţi de întârziere, raportate la perioada anterioară contractului din 31 ianuarie 2000, este greşită, deoarece acest contract se încheiase.
Recursul, în anulare, nu este fondat.
Chiar în motivarea acestuia, se admite că, atât contractul din 24 septembrie 1999, cât şi cel din 31 ianuarie 2000, au privit cantitatea de 1.395 m.c. masă lemnoasă, ce fusese licitată încă din septembrie 1999, şi indiferent de existenţa a două contracte succesive, în cauză s-a făcut dovada că societatea pârâtă nu a achitat întreaga cantitate de masă lemnoasă exploatată în baza contractului din 24 septembrie 1999, iar la 31 ianuarie 2000, chiar autorul recursului în anulare admite că s-a făcut o actualizare a acestui prim contract şi s-a stabilit volumul ce urmează a fi exploatat în perioada 31 ianuarie 2000-31 martie 2000 şi valoarea acestuia, ce urma a fi achitată în condiţiile stipulate în acest contract.
Indiferent că plăţile restante au fost, ori nu, prevăzute în noul contract, nu rezultă din nici o probă că reclamanta ar fi iertat de datoria provenită din contractul anterior, societatea pârâtă, iar imputarea plăţii facturilor, în măsura în care societatea pârâtă ar fi făcut aceste plăţi, era la latitudinea creditoarei reclamante.
Instanţele de fond şi recurs au reţinut corect, în condiţiile în care apărările pârâtei au fost cu totul diferite de motivarea recursului în anulare, că societatea pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, recunoscând însă, printr-un proces verbal încheiat la 5 aprilie 2000, contestaţiile de masă lemnoasă exploatate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare, declarat de Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva sentinţei nr. 666 din 23 mai 2002, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi Decizia nr. 573 din 19 septembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Dispune restituirea cauţiunii, în sumă de 99.000.000 lei, către pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 778/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 769/2004. Comercial → |
|---|
