ICCJ. Decizia nr. 780/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.780/2004
Dosar nr. 8930/2001
Şedinţa publică din 26 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş, la data de 3 mai 2000, reclamanta SC P.R. SA a chemat în judecată pârâta SC G.E. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 85.236.528 lei, reprezentând preţ pentru produse livrate şi neachitate, cu dobânzile corespunzătoare şi cheltuieli de judecată.
Prin acţiune reconvenţională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 22.145.217 lei, contravaloarea unor cheltuieli de transport Reghin – Germania şi retur a unor mărfuri returnate ca necorespunzătoare calitativ , cu dobânzile aferente.
Prin sentinţa nr. 1712, pronunţată, la 21 decembrie 2000, în dosarul nr. 3880/2000, Tribunalul Mureş, secţia comercială, a admis acţiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 85.236.528 lei preţ, cu dobânda aferentă de la 3 mai 2000 şi până la achitarea integrală a sumei, respingând, ca nefondată, acţiunea reconvenţională.
Pârâta a mai fost obligată să plătească reclamantei 11.310.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că părţile au încheiat un contract de export cu comision pentru încheierea şi executarea de operaţiuni comerciale. În baza acestui contract, reclamanta a livrat pârâtei panel furniruit, iar aceasta din urmă a achitat numai parţial contravaloarea produselor livrate.
Cu privire la acţiunea reconvenţională, tribunalul a reţinut că, prin contract, părţile au convenit că dreptul de proprietate şi riscul asupra mărfurilor livrate se transmit asupra comisionarului, în momentul livrării.
Pârâta-reclamantă a preluat produsele contractate fără obiecţiuni cu privire la calitate, astfel încât nu poate pretinde contravaloarea cheltuielilor de transport.
Împotriva acestei sentinţe, ambele părţi au declarat apel.
Reclamanta-apelantă a criticat sentinţa instanţei de fond pentru neacordarea penalităţilor de întârziere, în valoare de 101.396.708 lei, calculate între data scadenţei fiecăreia dintre facturile neachitate şi data de 1 iunie 2000 şi pentru că a acordat dobânzile de la data introducerii acţiunii, nu de la data scadenţei fiecărei facturi, nu s-a stabilit nici un criteriu de calcul pentru dobânzile comerciale şi nu s-au acordat cheltuielile de judecată solicitate.
Pârâta-reclamantă, SC G.E. SRL, a pretins schimbarea în totalitate a sentinţei, respingerea acţiunii principale, admiterea cererii reconvenţionale şi obligarea reclamantei la plata sumei de 22.415.217 lei cheltuieli de transport pentru marfa restituită.
Prin Decizia nr. 282/A, pronunţată, la 5 iunie 2001, în dosarul nr. 393/2001, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte hotărârea atacată, a obligat pârâta să plătească reclamantei dobânzile calculate la suma de 85.236.528 lei, începând cu data de 3 mai 2000, momentul acţionării în judecată a pârâtei şi până la achitarea integrală a debitului, în limitele ratei de scont a B.N.R., din data plăţii.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute, iar apelul declarat de pârâta-reclamantă, SC G.E. SRL, a fost respins ca nefondat.
Pârâta a fost obligată la 3.031.500 lei cheltuieli de judecată în favoarea apelantei-reclamante.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de reclamanta SC P.R. SA.
Invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ., reclamanta-recurentă solicită modificarea deciziei pronunţate de instanţa de apel, în sensul obligării intimatei-pârâte la plata dobânzilor comerciale pentru perioada cuprinsă între data scadenţei facturilor şi data acţionării pârâtei în judecată, cu motivarea că precizarea cererii sale de apel a fost greşit înţeleasă.
Recursul nu este fondat.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 43 C. com., reclamanta, în calitate de furnizor, era îndreptăţită la dobânda comercială începând de la data scadenţei şi că a solicitat acest lucru prin cererea de apel, însă, prin „precizarea de apel şi întâmpinare" din 14 mai 2001, aflată la dosarul instanţei de apel, aceasta a precizat expres că solicită „Obligarea intimatei la plata dobânzilor comerciale, de 0,2% pe zi, începând cu data de 3 mai 2000, până la achitarea integrală a debitului" – cerere de care instanţa de apel era obligată să ţină seama.
În caz contrar, instanţa ar fi acordat apelantei-reclamante mai mult decât aceasta a cerut, încălcând principiul disponibilităţii acţiunii.
În aceste împrejurări, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta, SC P.R. SA Reghin, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta, SC P.R. SA Reghin, împotriva deciziei nr. 282 A din 5 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 782/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 778/2004. Comercial → |
|---|
