ICCJ. Decizia nr. 785/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.785/2004
Dosar nr. 1906/2003
Şedinţa publică din 26 februarie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5474/COM din 26 august 2003, Tribunalul Constanţa, secţia comercială a hotărât astfel:
Respinge ca nefondate excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa, a litispendenţei şi a autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâta, SC. A.M. SRL.
Admite, în parte, cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul, F.D., în contradictoriu cu pârâta, SC. A.M. SRL Mangalia, şi în consecinţă:
Dispune evacuarea pârâtei de pe terenul situat în intravilanul municipiului Mangalia, judeţul Constanţa.
Respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii.
Obligă pârâta la plata sumei de 113.500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanţa a reţinut că este competent material, chiar dacă ambele părţi nu sunt comercianţi, să soluţioneze în primă instanţă pricina conform art. 56 din C. com., şi cu această motivare a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei sesizate cu soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială.
În ceea ce priveşte excepţia litispendenţei, instanţa de fond a reţinut că nici aceasta nu este întemeiată, deoarece în cauză nu este îndeplinită condiţia ca cele două instanţe sesizate cu aceeaşi cerere să fie deopotrivă competente, întrucât numai într-o astfel de situaţie se poate invoca excepţia de necompetenţă, care prevalează asupra excepţiei de litispendenţă, şi ca urmare, pricina urmează a fi soluţionată de instanţa care are competenţa materială să hotărască într-o astfel de împrejurare, şi în favoarea căreia este datoare să-şi decline competenţa instanţa greşit sesizată.
Întrucât, în cauza de faţă, nu s-a constatat existenţa şi a unei cereri anterioare din care să reiasă identitatea de părţi şi obiect, cerinţe prevăzute de art. 1201 C. civ., a fost respinsă şi excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa reţinând în legătură cu acest aspect, că chiar dacă din considerentele deciziei nr. 1354/R/27 iunie 2002, a Curţii de Apel Piteşti, s-a făcut referire la faptul că terenul din acea cauză face obiectul unui contract de asociere încheiat de pârâtă cu Consiliul Local Mangalia, această situaţie nu este de natură, având în vedere condiţiile prevăzute la art. 1201 C. civ. să atragă incidenţa în cauză a excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Faţă de dovezile administrate în cauză, cu referire pe de o parte la cele care confirmau calitatea de proprietar al terenului pe care se afla construcţia folosită de pârâtă ca spaţiu comercial, iar pe de altă parte, raportat la condiţiile prevăzute la art. 581 C. proc. civ., pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială, prima instanţă a reţinut că în totalitatea lor aceste cerinţe sunt îndeplinite şi, ca urmare, a admis cererea şi a dispus pe calea ordonanţei preşedinţiale evacuarea pârâtei pentru lipsă de titlu din spaţiul (construcţia) aflat în litigiu.
Împotriva susmenţionatei sentinţe, a declarat recurs pârâta, SC. A.M. SRL Mangalia, invocând ca motive de casare dispoziţiile art. 304 pct. 3, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin primul motiv de recurs, pârâta susţine că în mod greşit, instanţa fondului a procedat la soluţionarea pricinii, din moment ce în litigiu figura o persoană fizică, respectiv reclamantul care nu avea calitatea de comerciant şi ca atare, în cauză, nu erau incidente dispoziţiile art. 56 din C. com., derogatorii de la prevederile din dreptul comun, astfel că pricina era de competenţa soluţionării în primă instanţă a Judecătoriei Mangalia şi nu a Tribunalului Constanţa.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, se susţine că instanţa fondului ar fi respins eronat excepţia de litispendenţă, în contextul în care reclamantul a formulat şi o a doua cerere de evacuare a pârâtei, care formează obiectul dosarului nr. 756/2003 al Judecătoriei Mangalia.
Printr-o altă critică, care constituie cel de al treilea motiv de casare, se susţine că în mod discutabil, prima instanţă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, faţă de considerentele deciziei nr. 1357/R din 27 iunie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, prin care s-a reţinut în esenţă că terenul pe care se află imobilul (construcţia), din care s-a solicitat evacuarea şi care face obiectul unui contract de asociere, nu constituie nici proprietatea pârâtului şi nici a tatălui acestuia, astfel că, în raport de această situaţie, cererea de ordonanţă preşedinţială trebuia respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantului şi nu admisă aşa cum a procedat eronat instanţa de fond, întrucât Decizia pe care îşi întemeiază aceste susţineri, menţionată mai sus, este irevocabilă.
În sfârşit, printr-un alt motiv de recurs, pârâta susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 581 C. proc. civ., deoarece nu s-a făcut dovada în concret aşa cum cere doctrina şi jurisprudenţa, a necesităţii adoptării de urgenţă a măsurii solicitate (evacuarea), cum de asemenea, prin cererea promovată, nu se demonstrează nici caracterul vremelnic al măsurii, condiţie esenţială alături de cea privind urgenţa, pentru aplicarea prevederilor legale precitate.
De asemenea, se mai susţine că, hotărârea primei instanţe este criticabilă şi sub aspectul că, tribunalul a omis să se pronunţe asupra unui mijloc de apărare, respectiv asupra oportunităţii interogatoriului propus a se lua reclamantului şi a necesităţii efectuării în cauză a unei expertize tehnice-topografice, care să stabilească dacă construcţia folosită ca spaţiu comercial de pârâtă se află amplasată pe terenul proprietatea reclamantului sau pe cea a statului (Consiliul Local al Municipiului Mangalia).
În consecinţă, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente pentru administrarea probelor solicitate.
Recursul pârâtei nu este fondat.
Analizând grupat motivele de recurs, se constată că în totalitatea lor, acestea nu sunt întemeiate, şi ca urmare bine instanţa fondului a admis cererea de ordonanţă preşedinţială şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul (construcţia) amplasată pe terenul proprietatea reclamantului, care era folosit aşa cum confirmă probele administrate în cauză, pentru desfăşurarea unor activităţi comerciale.
Ca atare, în mod justificat tribunalul a reţinut, chiar dacă reclamantul este persoană fizică şi nu comerciant, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 56 din C. com., întrucât spaţiul în discuţie care are ca destinaţie magazin de alimentaţie publică face parte din fondul de comerţ al pârâtei, şi drept urmare, litigiul născut în legătură cu un astfel de spaţiu este guvernat de legea comercială, situaţie în care competenţa materială de soluţionare a cererii revenea în primă instanţă Tribunalului Constanţa şi nu Judecătoriei Mangalia, întrucât, în speţă, nu este vorba de o acţiune în evacuare dintr-o locuinţă care se soluţionează potrivit prevederilor din C. civ., motiv pentru care în mod întemeiat s-a respins prin soluţia pronunţată în cauză excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Constanţa de a soluţiona cererea de faţă.
În ce priveşte excepţia de litispendenţă, se constată că şi aceasta a fost respinsă întemeiat de instanţa de fond, chiar dacă dispoziţiile art. 163 C. proc. civ., statuează că „nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte" înaintea mai multor instanţe, întrucât aceste dispoziţii legale nu erau incidente în cauză (chiar dacă reclamantul a mai introdus o cerere de evacuare împotriva pârâtei, aflată spre soluţionare pe rolul Judecătoriei Mangalia), din moment ce cele două instanţe sesizate prin cereri separate nu erau deopotrivă competente, faţă de motivul de recurs examinat anterior, din care rezultă că soluţionarea pricinii în primă instanţă revenea Tribunalului Constanţa şi nu Judecătoriei Mangalia.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată pentru a se demonstra că prin Decizia nr. 1354/R/2002 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă irevocabilă, s-a reţinut că spaţiul (construcţia) din care s-a dispus evacuarea pârâtei nu se află amplasat nici pe terenul proprietatea reclamantului şi nici pe cel aparţinând în proprietatea tatălui acestuia, se constată că bine instanţa de fond a respins şi această excepţie, întrucât considerentele unei hotărâri, chiar irevocabile, nu pot suplini lipsa identităţii de obiect şi părţi care au fost diferite în cele două cauze, şi ca atare, nu se putea considera că în speţă ar fi îndeplinite cerinţele art. 1201 C. civ., pentru a opera în cauză excepţia invocată.
Cu privire la critica prin care pârâta susţine că în speţă nu ar fi fost îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., pentru admiterea în baza acestui text legal a cererii de ordonanţă preşedinţială, se constată că nici acestea nu sunt întemeiate având în vedere următoarele:
În fapt construcţia (spaţiu comercial) folosită de pârâtă se află amplasată pe terenul proprietatea reclamantului, din care o parte, în suprafaţă de 550 mp, l-a dobândit prin cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2139 din 17 decembrie 1996, iar diferenţa de 73,38 mp. prin schimbul intervenit între Consiliul Local Mangalia şi reclamant.
Anterior perfectării contractului de schimb, reclamantul a fost încunoştinţat de Primăria Mangalia, prin adresa nr. 8718 din 9 septembrie 1998, că pe terenul oferit la schimb se află active ale pârâtei, SC. A.M. SRL Mangalia, având ca teren aferent suprafaţa de 143,2 mp., care au făcut obiectul contractului de asociere nr. 150 din 13 iulie 1998, încheiat între pârâtă şi R.A.G.O.L.D.G. RA Mangalia, pe care reclamantul a fost de acord să-l preia cu sarcinile corespunzătoare terenului aferent, până la data expirării contractului de locaţie.
Cum acest contract a fost încheiat pe o durată de 5 ani, este evident că, în contextul în care pârâta a formulat o serie de reclamaţii împotriva reclamantului, acesta nu a mai fost de acord să prelungească perioada de derulare a contractului după expirarea terenului care s-a împlinit la 13 iulie 2003, şi ca atare, a promovat cererea de faţă pe calea ordonanţei preşedinţiale, întrucât există posibilitatea ca pârâta să refuze eliberarea terenului la termen menţionat şi să invoce eventual tacita relocaţiune.
Deci, din cele expuse, rezultă caracterul urgent al măsurii solicitate, întrucât exista pericolul ca pârâta să nu elibereze construcţia şi implicit terenul pe care se afla acesta, care constituia proprietatea reclamantului, şi care în mod evident ar fi înregistrat, aşa cum arată în cerere, importante daune materiale din această cauză.
Ca atare, condiţia esenţială, urgenţa, prevăzută de textul legal precitat, era îndeplinită fără nici o îndoială, astfel că, chiar dacă îndeplinirea celorlalte două condiţii referitoare la vremelnicia măsurii şi neprejudecarea fondului ar fi susceptibile de discuţii, raportul strict la dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., această împrejurare rămâne fără relevanţă, din moment ce condiţia esenţială, urgenţa, prevalează asupra celorlalte două condiţii menţionate anterior.
Tot plecând de la acest aspect, se constată că nici critica prin care se susţine, că în mod criticabil instanţa fondului nu s-a pronunţat asupra cererii privind completarea probelor cu o expertiză de specialitate nu poate fi reţinută, deoarece, admiţând cererea de ordonanţă preşedinţială, înseamnă implicit că s-a pronunţat şi cu privire la inoportunitatea probei cu expertiză, faţă de caracterul urgent al cererii, care s-a judecat ţinând cont de aparenţa dreptului care opera, faţă de dovezile existente la dosar, în mod cert, în favoarea reclamantului, care a probat că este titularul dreptului de proprietate al terenului pe care se află amplasată construcţia folosită de pârâtă ca spaţiu comercial, astfel că aceasta nu mai poate invoca de la expirarea contractului, 13 iulie 2003, nici un drept proteguit de lege care să justifice deţinerea spaţiului şi după această dată.
Aşa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta, SC. A.M. SRL Mangalia, împotriva sentinţei nr. 5474 din 28 august 2003, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 741/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 784/2004. Comercial → |
|---|
