ICCJ. Decizia nr. 818/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 818/2004
Dosar nr. 1501/2001
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanta, A.C.L.B. şi M.A. au solicitat obligarea SC P.A.R.P. S.A Cluj Napoca la plata sumei de 23.000 mărci germane, raportat la cursul de schimb oficial al B.N.R. la 20 octombrie 1999, data introducerii acţiunii, cu titlu de despăgubire în executarea contractului de asigurare seria A nr. 002140, încheiat la 18 iunie 1999.
Tribunalul Bihor-Oradea, prin sentinţa nr. 219/P din 28 aprilie 2000, a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâta la plata sumei de 23.000 mărci germane sau echivalent în lei, raportat la cursul oficial al B.N.R. la data plăţii, cu titlu de despăgubiri.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că, prin contractul de asigurare încheiat de părţi la 18 iunie 1999, s-a asigurat pentru avarii autoturismul marca Lancia Thema, an de fabricaţie 1987, inclusiv echipamentele suplimentare, valoare înscrisă în contract fiind de 172.327.500 lei şi, respectiv, 26.650.000 lei, iar prima de asigurare totală la 12.540.375 lei.
S-a mai reţinut că, în contractul de asigurare, s-a stabilit corect valoarea reală a autoturismului, în funcţie de care s-a stabilit şi prima raportat la preţul în valută, iar pentru o justă despăgubire, aceeaşi raportare urmează a se aplica şi la data plăţii.
Împotriva sentinţei, pârâta asigurătoare a declarat apel, criticile sale vizând neaplicarea art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1997, privind asigurările şi reasigurările în România şi art. 22 din Condiţiile generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor, pe de o parte, iar pe de altă parte, greşita raportare a despăgubirii la preţul în valută, deoarece, deşi autoturismul este de fabricaţie străină, valoarea reală în contractul de asigurare a fost stabilită în lei.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 573 din 12 decembrie 2000, a admis, ca fondat, apelul declarat, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 172.327.500 lei, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, ca întemeiată, critica cu privire la moneda de plată, în sensul plăţii despăgubirii în lei, întrucât diferenţa de curs ,prin raportare la valută, se putea solicita dacă şi prima s-ar fi plătit în valută.
Critica privind valoarea reală a bunului, pe care despăgubirea nu o poate depăşi, a fost înlăturată, cu motivarea că aceasta, de comun acord, a fost stabilită de părţi la momentul încheierii contractului.
Atât reclamanta, A.C.L.B. Sînmartin, cât şi pârâta, SC P.A.R.P. SA Cluj Napoca, au declarat recurs împotriva deciziei curţii de apel.
I. Recurenta-reclamantă critică Decizia atacată, invocând, în mod generic, prevederile art. 304 pct. 6, 10 şi 11 C. proc. civ., dezvoltarea în fapt a motivelor vizând:
- neacordarea valorii în lei, la data plăţii, a sumei de 23.852 mărci germane, care reprezenta valoarea reală a bunului asigurat la data încheierii contractului de asigurare; suma ce i-a fost acordată echivalând cca 15.000 mărci germane.
- neacordarea contravalorii în lei a sumei de 2.989 mărci germane, în raport cu coeficientul de schimb la data plăţii, reprezentând despăgubirea pentru echipamentele suplimentare asigurate distinct.
II. Recurenta-pârâtă, la rândul său, critică Decizia atacată pentru aplicarea greşită a prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 şi art. 11 alin. (2) şi (22) din Condiţiile generale privind asigurarea de avarii, arătând, în esenţă, că reclamanta putea fi despăgubită numai cu valoarea reală a autoturismului, care, în funcţie de anul de fabricaţie, este în sumă de 122.303.250 lei, iar nu cu valoarea acestuia trecută în contract.
Deşi nu se raportează la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor face posibilă încadrarea acestora în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recursurile nu sunt fondate.
I. În ce priveşte recursul declarat de reclamantă, este de observat, mai întâi, că aceasta nu a declarat apel împotriva sentinţei.
1. Prin urmare, critica cu privire la neacordarea despăgubirii pentru echipamentele suplimentare asigurate distinct nu poate fi primită omisso medio, întrucât s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicţie, sentinţa fiind schimbată prin Decizia atacată numai sub aspectul criteriului de raportare la moneda de plată.
2. Sub aspectul criticii, privind neacordarea valorii în lei, la data plăţii, a sumei de 23.852 mărci germane, cât reprezenta valoarea reală a bunului asigurat la data încheierii contractului de asigurare, Decizia este legală, de vreme ce contractul nu evidenţiază o atare raportare, iar suma acordată este suma menţionată în contract la acest capitol.
II. Recursul declarat de pârâtă nu este nici el fondat, prin Decizia atacată făcându-se o corectă aplicare a prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările din România şi a celor contractuale.
Norma cuprinsă în art. 27 alin. (2) din legea invocată, care dispune că „Despăgubirile nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei şi nici suma la care s-a făcut asigurarea, dacă nu s-a prevăzut altfel în contractul de asigurare", are un caracter dispozitiv, situaţie faţă de care, în speţă, sunt operante prevederile contractuale.
În contractul de asigurare semnat de ambele părţi, la rubrica „valoarea reală", s-a înscris suma de 172.327.500 lei, iar la rubrica „suma asigurată" s-a înscris tot suma de 172.327.500 lei, în raport cu care s-a stabilit şi prima de asigurare.
Prin urmare, cele două categorii de sume: „valoarea reală" şi „suma asigurată" fiind identice, în speţă nu se regăseşte ipoteza art. 11 alin. (2) şi (22) din Condiţiile generale invocate de recurentă şi care referă la cazul în care suma asigurată, înscrisă în contract, este mai mare decât valoarea reală, la data încheierii asigurării.
III. Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursurile declarate ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta A.C.L.B. Sînmartin şi pârâta, SC P.A.R.P. SA Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 573/2000 – A/C din 12 decembrie 2000 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi,0 2 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 819/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 813/2004. Comercial → |
|---|
