ICCJ. Decizia nr. 868/2004. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.868/2004
Dosar nr. 892/2000
Şedinţa publică din 4 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 113 din 4 august 1999, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantei, C.N. A.P.M. Constanţa, aşa cum a fost formulată, şi a dispus obligarea pârâtei, SC A.D. SA Constanţa, să-i plătească suma de 125.528.624 lei, reprezentând plăţi restante, 231.007.021 lei penalităţi de întârziere, 2.395.712 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în baza înscrisurilor depuse de reclamantă şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, a reţinut că, potrivit contractului nr. 6 din 16 decembrie 1994, reclamanta a efectuat pentru pârâtă diverse prestaţii portuare pe care pârâta a refuzat să le plătească şi, conform prevederilor art. 7.2 din contractul menţionat, datorează penalităţi, de 0,4% pe zi, de întârziere.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 70 din 15 noiembrie 1999, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul nr. 4514/1999. S-a reţinut că, la baza obligării pârâtei la plata contravalorii prestaţiilor, cât şi a penalităţilor, a stat contractul încheiat de părţi şi facturile emise de reclamantă, dar neonorate la plată de către pârâtă, în mod nejustificat.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta-apelantă, SC A.D. SA Constanţa.
Se susţine, pe de o parte, că pârâta-recurentă nu datorează penalităţile la care a fost obligată, iar pe de altă parte că Decizia Curţii de Apel Constanţa este nemotivată. În drept, sunt invocate generic prevederile art. 304 C. proc. civ., fără a se indica şi dezvolta vreunul din cazurile de casare prevăzute în textul respectiv, pct. 1-10.
Criticile, aşa cum au fost formulate, sunt neîntemeiate, iar recursul se va respinge ca nefondat.
Astfel, din contractele nr. 6/1994 şi 1404/1998, rezultă că reclamanta s-a obligat să presteze pentru pârâtă serviciile portuare, precizate în anexele la contracte, printre acestea şi cele a căror contravaloare a fost cerută prin acţiunea ce formează obiectul prezentului litigiu. De asemenea, pârâta s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor prestate, iar potrivit clauzelor penale (art. 7.2 din primul contract, respectiv, art. 5.6 din cel de al doilea), pentru întârziere la plată s-au perceput penalităţi.
De altfel, pârâta a recunoscut datoriile faţă de reclamantă prin înscrisul intitulat tranzacţie (depus în copie la dosarul de recurs) pe de o parte. Pe de altă parte, deşi susţine că, pentru anul 1997, nu ar fi avut încheiat contract valabil cu reclamanta, la data de 20, 21 şi 28 iulie 1999, a achitat o parte din facturile emise între ianuarie 1997 şi noiembrie 1997.
Faţă de considerentele de mai sus, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au pronunţat soluţii legale şi temeinice, în concordanţă cu înscrisurile depuse la dosarele cauzei, astfel că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC A.D. SA Constanţa, împotriva deciziei nr. 80 din 15 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 4 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 869/2004. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 856/2004. Comercial → |
|---|
