ICCJ. Decizia nr. 1031/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 9 ianuarie 1998 la Tribunalul București, secția comercială, reclamantul P.N. a chemat în judecată pe pârâții B.A.A. România, I.S. AS, S.T., SC C. SA și a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 400.000 mărci germane despăgubiri civile calculate începând cu 25 aprilie 1993 și până la decesul reclamantului plus dobânda legală, reprezentând media dobânzii bancare.
Prin sentința civilă nr. 5668 din 29 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția C. SA și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut că în speță nu este îndeplinită principala condiție a răspunderii civile delictuale, prejudiciul care nu este cert durata vieții reclamantului neputând fi determinată în timp.
Pe de altă parte se cerea ca prejudiciul să nu fi fost reparat încă, instanța constatând că prejudiciul reclamantului cauzat în urma accidentului a fost reparat de către societatea de asigurare.
De asemenea s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită a cărei existență a fost dovedită în procesul-verbal și presupusul său prejudiciu actual, reținându-se conform expertizei medico-legale efectuată în cauză nu s-a putut stabilit o legătură între traumatismul suferit de reclamant la 30 iulie 1992 și cauzele subiective pe care s-au bazat diagnosticile psihice ulterioare ale reclamantului.
S-a apreciat ca neîntemeiată și cererea privind acordarea de dobânzi legale nefiind întrunite condițiile cerute de prevederile art. 400 C. com.
Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției C. SA la data producerii accidentului autovehicolul condus de pârâtul S.T. fiind asigurat cu polița "Carte verde" la societatea de asigurare S. AS.
împotriva sentinței a formulat apel reclamantul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 1285 din 3 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, recursul formulat de reclamant a fost respins, ca nefondat.
Reclamantul a declarat recurs criticând decizia pentru nelegalitate, invocând 10 motive de recurs.
în primul motiv de recurs se precizează că decizia recurată repune în discuție aspecte de ordin juridic care au intrat în puterea lucrului judecat.
Se arată că pe de o parte prin sentința penală nr. 542 din 25 iunie 1993 pronunțată de Judecătoria sector 2 București s-a stabilit că inculpatul S.T. este autorul accidentului de circulație comis la data de 30 iulie 1992 a cărui victimă a fost recurentul și că se face vinovat de comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă și că leziunile produse recurentului necesită pentru vindecare circa 100 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații.
Se susține că în mod greșit au fost avute în vedere concluziile expertizei medicale efectuată în cauză care este în contradicție cu cele stabilite prin sentința penală mai sus menționată, hotărâre intrată în puterea lucrului judecat.
Pe de altă parte se arată că în mod greșit s-a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a SC C. SA în timp ce anterior prin sentința penală s-a stabilit că aceasta are calitate procesuală pasivă.
Critica formulată nu este fondată.
în conformitate cu prevederile art. 22 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Obiectul noii acțiuni în pretenții formulată de recurent privește acordarea unor despăgubiri ce nu au făcut obiectul laturii civile din procesul penal anterior.
Expertiza medico-legală efectuată în prezenta cauză nu a avut același obiect ca expertiza efectuată în cauza penală, aceasta urmând să stabilească dacă între fapta pârâtului S.T. există o legătură de cauzalitate cu actuala stare de sănătate a reclamantului care afirmă că i s-a creat un prejudiciu în urma afectării capacității de muncă.
Nu se poate reține susținerea recurentului că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat calitatea procesuală pasivă a societății SC C. SA.
Potrivit art. 6 din H.C.M. 364 din 5 iunie 1964 fosta A.D.A.S. a fost autorizată să adere la sistemul "Cărții verzi" al Biroului Asigurătorilor de Autovehicule cu sediul la Londra.
Inițial calitatea de Birou Gestionar Român "Carte verde" a fost îndeplinită de A.D.A.S. după care această activitate a fost preluată de SC C. SA până în luna iulie 1995, când s-a constituit B.A.A. România, potrivit art. 24 din Legea 47/1991.
Convenția tip inter-birouri "Carte verde" nu este o convenție internațională în sensul arătat de art. 11 din Constituție la care România să fi aderat în calitate de stat, aceasta are ca membrii birourile naționale constituite din asigurătorii emitenți de polițe de asigurare "Carte verde" recunoscute ca atare de autoritățile competente din statele de origine.
Este adevărat că la data accidentului rutier SC C. SA îndeplinea calitatea de Birou Național Român "Carte verde" calitate în care în numele și pentru societatea de asigurare I.S. AS din Turcia a achitat recurentului despăgubirea de 187.795 mărci germane, conform sentinței penale nr. 542/1993 a Judecătoriei sector 2 București, dar la introducerea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar SC C. SA nu mai îndeplinea funcțiile Biroului Român Carte Verde, funcții preluate de B.A.A. România.
în al doilea motiv de recurs se susține că s-a făcut o greșită aplicare a legii în ceea ce privește dovada existenței prejudiciului încălcându-se prevederile art. 46 C. com., deoarece în mod greșit s-a reținut că nu a făcut dovada prejudiciului ca element al răspunderii civile delictuale cu mijloacele de probă prevăzute de art. 1169-122 C. civ., când în cauză era vorba de un litigiu comercial.
Nici această critică nu este fondată.
în mod corect în cauză s-a făcut aplicarea prevederilor Codului civil deoarece pretențiile formulate de reclamant au la bază o răspundere delictuală a pârâtului S.T. ca urmare a comiterii unei fapte penale și stabilirea existenței unui prejudiciu ca urmare a unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Prin al treilea motiv de recurs se susține că s-a stabilit o erarhizare a probelor greșită între expertiza medico-legală și expertiza capacității de muncă încălcându-se principiul legal al egalității probelor în justiție.
Nici această critică nu este fondată.
Expertiza medico-legală efectuată în cauză este o probă solicitată chiar de recurent esențială pentru stabilirea unei legături de cauzalitate între faptul delictual și starea sănătății recurentului actuală, datorată accidentului iar aceasta are prioritate față de adresa emisă de I.N.E.M.R.C.M.
Al patrulea motiv de recurs se referă la o greșită aplicare a legii prin faptul substituirii expertizei medico-legale celei privind stabilirea capacității de muncă în raport de competențele I.M.L. și I.N.E.M.R.C.M.
Nici această critică nu este fondată.
Actul emis de I.N.E.M.R.C.M. se referă la capacitatea de muncă a recurentului stabilită la data controlului însă expertiza medico-legală este singura care poate stabili dacă există o legătură cauzală între faptul cauzator de prejudiciu respectiv accidentul și capacitatea de muncă redusă a recurentului și dacă maladiile de care suferă acesta în prezent au ca urmare reducerea capacității de muncă se datorează faptei delictuale a pârâtului S.T.
Motivul 5 și motivul 6 de recurs se referă la faptul că nu se indică motivele pentru care se înlătură forța probantă a expertizei privind capacitatea de muncă și pe faptul că soluția pronunțată în cauză se sprijină pe motive contradictorii în sensul că au fost efectuate două expertize medico-legale cu motivații diferite.
Nici aceste critici nu sunt fondate.
Cu privire la faptul că nu a fost luată în considerare expertiza privind capacitatea de muncă motivele avute în vedere în soluționarea cauzei au fost expuse când s-a analizat motivul 4 de recurs.
Cu privire la concluziile contradictorii dintre cele două expertize medico-legale se face o confuzie între obiectivele avute în vedere la efectuarea acestora.
Expertiza medicală efectuată în cauza penală a avut ca obiectiv stabilirea numărului de zile de îngrijiri medicale datorită faptei delictuale a pârâtului S.T. și legătura de cauzalitate între acestea.
Expertiza medico-legală efectuată în cauza de față a avut ca obiectiv stabilirea unui raport de cauzalitate între accident și capacitatea de muncă actuală a acestuia, care i-a creat pretinse prejudicii materiale.
în motivul 7 de recurs se arată că în cauză s-a interpretat greșit actul juridic dedus judecății respectiv Convenția Internațională între birouri "Carte verde" fapt ce a dus la stabilirea greșită a calității SC C. SA.
în motivul 8 de recurs, recurentul reiterează susținerile parțiale din motivul 1 de recurs în sensul că în mod greșit s-a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei SC C. SA.
Nici aceste critici nu sunt fondate.
Susținerile recurentului au fost analizate în mod detaliat cu ocazia verificării primului motiv de recurs, precizându-se că în mod corect s-a stabilit că în prezenta cauză SC C. SA nu mai are calitate procesuală pasivă în raport de modificările legislative aduse în asigurarea în sistem "Carte Verde" potrivit art. 24 din Legea 47/1991, în baza căruia s-a constituit în luna iulie 1995 B.A.A. din România.
De asemenea trebuie menționat faptul că, Convenția tip inter-birouri Carte Verde nu este o convenție internațională în sensul arătat de art. 11 din Constituție la care România să fi aderat în calitate de stat, convenția are ca membrii birourile naționale constituite din asigurătorii emitenți de polițe de asigurare "Carte Verde" constituite ca atare de autoritățile competente din statele de origine.
în motivul 9 de recurs se susține că în cauză nu s-a pronunțat instanța la probele cu acte administrate de recurent și anume: situațiile financiar contabile anterioare și posterioare accidentului, declarația autentică dată de numitul D.T., clarificarea situației societății comerciale gestionată de recurent și dovezile privind folosirea unui alt mijloc de transport probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Critica formulată nu este fondată.
în pronunțarea soluției au fost avute în vedere probele concludente și pertinente cauzei în principal cele care au avut în vedere stabilirea unui nou prejudiciu adus recurentului ca urmare a producerii faptului ilicit și stabilirea unei legături de cauzalitate între accident și starea sănătății actuale a recurentului.
în lipsa oricărei legături de cauzalitate nu se poate avea în vedere stabilirea unui prejudiciu ca urmare a activității desfășurată de recurent și societatea sa comercială, de cheltuielile făcute de acesta în raport cu starea de sănătate actuală care nu este urmarea accidentului.
Nu a fost avută în vedere deci declarația martorului D.T. aceasta fiind o probă extrajudiciară fără relevanță în stabilirea existenței prejudiciului și a raportului de cauzalitate cu accidentul.
în motivul 10 de recurs susține recurentul că nu a beneficiat de o egalitate a mijloacelor în desfășurarea proceselor fiind încălcate prevederile art. 6 din C.E.D.O.
Criticile formulate nu sunt fondate.
Admiterea și administrarea parțială a mijloacelor de probă solicitate de recurent nu echivalează cu violarea dreptului acestuia la apărare instanța putând administra în cauză probele concludente și pertinente pentru soluționarea corectă a acesteia.
Afirmațiile făcute de recurent în sensul s-au impus condiții restrictive apărătorului său în ceea ce privește expunerea concluziilor și violența de limbaj și comportament a judecătorului de la fond sunt simple afirmații fără suport real care să se regăsească în dosarul cauzei.
Susținerea recurentului că s-a aplicat un tratament inegal în ceea ce privește imparțialitatea judecătorilor prin facilitarea pârâților prin acceptarea ca probă supremă a expertizei medico-legale nu poate fi luată în considerare.
Atât instanța de fond cât și instanța de apel au motivat în mod detaliat faptul că au luat în considerare expertiza medico-legală aceasta fiind singura probă care putea stabili o legătură de cauzalitate între pretinsul prejudiciu și faptul ilicit, accidentul în raport cu starea sănătății actuale a recurentului.
A mai susținut recurentul că asupra sa au fost făcute presiuni psihice de pârâți prin formularea unor plângeri penale, împiedicarea sa de a dovedi netemeinicia acestora.
Susținerea mai sus menționată nu poate fi luată în considerare.
Pârâții au dreptul legal de a formula plângere penală împotriva recurentului în cazul în care considerau că acesta a comis o faptă penală.
în cazul în care organele de urmărire penală în urma cercetărilor efectuate constatau că recurentul nu a comis o faptă penală și dispuneau prin ordonanță neînceperea urmăririi penale, recurentul avea posibilitatea la rândul său să formuleze plângere penală împotriva pârâților pentru infracțiunea de denunțarea calomnioasă.
Față de considerentele mai sus menționate s-a constatat că în cauză nu subzistă nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să ducă la modificarea sau casarea deciziei recurate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de recurentul-reclamant P.N., a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1032/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1025/2005. Comercial → |
|---|
