ICCJ. Decizia nr. 1208/2005. Comercial

Prin Hotărârea nr. 30 din 4 septembrie 2003, Curtea de arbitraj comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a admis cererea formulată de SC C. SA Târgoviște împotriva SC E.I. SRL Sibiu și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.136.630.590 lei cu titlu de preț, 766.563.151 lei penalități de întârziere și 28.276.156 lei cheltuieli de judecată.

împotriva acestei hotărâri, pârâta a formulat acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. a) și d) C. proc. civ., arătând că este nelegală.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, prin decizia nr. 105 din 4 decembrie 2003, a anulat ca netimbrată acțiune în anulare conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995.

în termen legal, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Susține că instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare a încălcat în cauză principiul dreptului la apărare. Deși cauza se afla la primul termen de judecată și pârâta nu era prezentă, instanța a anulat acțiunea ca netimbrată, fără a cerceta dacă lipsa părții a fost sau nu justificată.

Mai susține că litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului deoarece anterior sesizării reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată la Tribunalul Sibiu, în baza O.G. nr. 5/2001, prin această acțiune renunțând implicit la clauza compromisorie stipulată în art. 26 alin. (2) din contractul comercial de vânzare - cumpărare.

în sfârșit prin altă critică, pârâta susține că la termenele de judecată din 24 iulie 2003 și 4 septembrie 2003 a lipsit la Tribunalul Arbitral, întrucât procedura de citare nu a fost îndeplinită, ceea ce atrage nulitatea prevăzută de art. 364 lit. d) și art. 358 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute de acest act normativ, taxe care se plătesc anticipat sau în mod excepțional până la termenul stabilit de instanța de regulă primul termen de judecată.

în cazul de față, pârâta nu a achitat anticipat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar și de aceea pentru termenul din 4 decembrie 2003, a fost citată cu mențiunea să achite 23.563.468 lei taxă judiciară și 50.000 lei timbru judiciar.

La termenul fixat în cauză pârâta a lipsit și pentru că nu s-a conformat dispoziției instanței, acțiunea a fost anulată ca netimbrată.

Din dovada de îndeplinire a procedurii de citare din dosarul nr. 8470/2003 al Curții de Apel Ploiești, rezultă că la termenul din 4 decembrie 2003 procedura de citare cu pârâta a fost legal îndeplinită, prin afișare.

în aceste condiții fiind respectate dispozițiile art. 87 alin. (2) și art. 921C. proc. civ., critica recurentei cu privire la încălcarea dreptului la apărare este neîntemeiată.

Celelalte două motive de recurs invocate de reclamantă nu pot fi examinate ,întrucât acțiunea în anulare a fost soluționată de Curtea de Apel pe excepția netimbrării.

Nici solicitarea recurentei din concluziile scrise, de a aplica în cauză prevederile art. 103 C. proc. civ., deoarece la data de 4 decembrie 2003 când trebuia să se prezinte la Curtea de Apel a avut un eveniment rutier și de aceea nu a plătit taxa de timbru nu poate fi examinată, deoarece nu a fost făcută în termenul de recurs, prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Dealtfel din procesul verbal de contravenție încheiat de organele de poliție cu acea ocazie rezultă că evenimentul rutier s-a produs la data de 4 decembrie 2003, orale 2025.

Față de cele ce preced, înalta Curte a stabilit că decizia atacată este legală și drept urmare a menținut-o prin respingerea recursului conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1208/2005. Comercial