ICCJ. Decizia nr. 1289/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 7 mai 2001, reclamanții D.F., Șt.F., S.A.M. au chemat în judecată B.C.R., sucursala Alba Iulia și A.V.A.S. București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să constate că dreptul la acțiune al SC B. SA pentru recuperarea creditului în sumă de 21.986.400 lei s-a prescris, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și să dispună radierea din CF P. top 234/12/1 a ipotecii constituite în favoarea creditoarei menționate.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că antecesorul acestora, fost patron al SC U. SRL Alba Iulia a contractat un împrumut cu sucursala Alba Iulia a SC B. SA.
Pentru garantarea restituirii împrumutului, acesta a constituit o ipotecă în favoarea creditoarei.
în anul 1995, societatea comercială a intrat în incapacitate de plată și nu a mai rambursat creditul.
Creditoarea a pornit executarea silită imobiliară, în dosarul execuțional nr. 71/1996 al Tribunalului Alba.
în raport de data scadenței creditului, anul 1995, la data formulării prezentei acțiuni, dreptul la acțiune al creditoarei este prescris.
Prin sentința nr. 44 din 23 aprilie 2002, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, investită prin declinarea competenței soluționării în fond a cererii, a respins acțiunea, reținând că reclamanții nu au depus cauțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 409/2001.
Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 6976 din 20 noiembrie 2002, a admis recursul declarat de reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe, a casat sentința atacată și au trimis cauza aceleiași instanțe, în vederea rejudecării, cu motivarea că în mod greșit, față de obiectul cererii, s-a reținut incidența în cauză a art. 25 din Legea nr. 409/2001.
Prin sentința nr. 47 din 25 aprilie 2003, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, în fond după casare, a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin cererea de executare silită imobiliară formulată de B., la data de 22 septembrie 1999, termenul general de prescripție a fost întrerupt, urmând să curgă un nou termen de prescripție, care s-a împlinit la data de 22 septembrie 2000.
Ulterior acestei date însă, creanța a fost preluată de A.V.A.B. Drept urmare, cu privire la această creanță, ulterior preluării, curge termenul de prescripție special de 7 ani, care nu s-a împlinit.
Așa fiind, nu se poate dispune nici în sensul radierii ipotecii, pentru motivele arătate, precum și în raport de împrejurarea că reclamanții nu fac dovada stingerii obligației principale sau renunțării creditorului la ipotecă.
împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanții au declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7, 10 C. proc. civ.
S-a susținut că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul neobservării dispozițiilor art. 9 pct. 5 din Legea nr. 409/2001, cu referire la împrejurarea că dreptul de a cere executarea silită era prescris la data preluării creanței de către A.V.A.B.
Termenul de prescripție nu a fost întrerupt, urmare admiterii contestației la executare și anulării formelor de executare în dosarul execuțional al Tribunalului Alba.
în concluzie, reclamanții au solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 405 C. proc. civ. "dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel".
în prezenta cauză, dreptul de a cere executarea silită, sub aspectul incidenței dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, se examinează în raport de sentința nr. 106/1997, definitivă prin decizia nr. 327/A/1997 a Tribunalului Alba.
Or, anterior împlinirii termenului de prescripție menționat, creanța a fost preluată, la data de 21 iulie 1999, prin contractul de cesiune nr. 196115.
Drept urmare, dreptul de a cere executarea nefiind prescris la data preluării creanței, în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 409/2001 privitoare la executarea creanțelor pentru care dreptul la acțiune a fost prescris.
Reclamanții nu fac dovada că cererea de chemare în judecată formulată de B. a fost respinsă, aceștia invocând anularea formelor de executare într-un dosar execuțional al Tribunalului Alba.
Or, anularea formelor de executare este consecința efectuării de acte de executare silită cu neobservarea formelor prescrise de legea execuțională, situație lipsită de relevanță în raport de hotărârile judecătorești menționate care privesc și constată dreptul creditoarei.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1297/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1343/2005. Comercial → |
|---|
