ICCJ. Decizia nr. 1297/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 30 iunie 2003, S.A.R. A. SA, sucursala Focșani a chemat în judecată S.A.R. A. SA, Sucursala Vaslui, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză pârâta să fie obligată la plata sumei de 18.286.053 lei reprezentând diferență despăgubiri, precum și la plata dobânzii legale prevăzute de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000 de la data introducerii acțiunii și până la lichidarea debitului.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că, în data de 5 februarie 1999, a avut loc o coliziune între două autovehicole, prin procesul verbal reținându-se culpa comună a celor doi conducători auto, primul având calitatea de asigurat în raport cu pârâta, iar al doilea având autovehicolul asigurat C. la reclamantă.
în raport de reținerea culpei comune, reclamanta s-a îndreptat împotriva pârâtei pentru 1 din despăgubirea acordată asiguratului propriu.
Pârâta a achitat în parte suma solicitată de reclamantă în temeiul dreptului de regres.
Prin sentința nr. 2186 din 24 septembrie 2003, Judecătoria Bârlad a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune și a respins cererea în daune formulată de reclamantă.
împotriva hotărârii primei instanțe reclamanta a declarat apel, invocând soluționarea cauzei cu încălcarea dispozițiilor procedurale privitoare la citare, precum și cu greșita aplicare a legii, cu referire la îndreptarea prescripției prin plata parțială făcută, împrejurare căreia instanța de judecată nu i-a dat relevanță juridică cuvenită.
Pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel.
Curtea de Apel Iași, prin decizia I/ A din 5 ianuarie 2004, a admis apelul, a anulat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei Tribunalului Vaslui, în vederea judecării în fond a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 2 C. proc. civ., cu referire la competența tribunalului de a soluționa în fond cererile în materie comercială a căror obiect are o valoare de până la 10 miliarde lei.
împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 1, 3 și 9 C. proc. civ.
S-a susținut că instanța nu a fost alcătuită conform dispozițiilor legale, în sensul că s-a format complet de doi judecători, deși calea de atac exercitată de reclamantă, intitulată apel, era în fapt recurs, în raport de dispozițiile art. 2821C. proc. civ., ce trebuia soluționat în complet de trei judecători.
Urmare aceleeași situații, soluționarea recursului declarat împotriva unei sentințe pronunțate de judecătorie era de competența tribunalului.
în fine, instanța a apreciat că litigiul are natură comercială, fără a pune în discuție excepția menționată.
Recursul este nefondat:
în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în redactarea de la data sesizării instanței, anterior modificării textului prin art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 58/2003, competența soluționării în fond a cererii reclamantei aparținea tribunalului.
Sesizată cu calea de atac exercitată de către reclamantă, instanța a soluționat cauza exclusiv în raport de această excepție, împrejurare în raport de care nu se punea problema calificării căii de atac și soluționarea acesteia, sub aspectul temeiniciei și legalității soluției pronunțate de prima instanță, în rezolvarea fondului pretenției dedusă judecății. Numai în această din urmă situație se impunea calificarea căii de atac în raport de dispozițiile art. 2821 C. proc. civ., punerea în discuție și soluționarea celorlalte excepții. Cum această situație nu se constată în cauză, criticile formulate de pârâtă se constată a fi neîntemeiate.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1353/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1289/2005. Comercial → |
|---|
