ICCJ. Decizia nr. 1329/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1329/2005
Dosar nr. 769/2003
Şedinţa publică din 24 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 15 septembrie 1999, C.G.M.B. a chemat în judecată SC A.I. SRL Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să oblige pârâta la plata sumei de 4.527 dolari S.U.A. reprezentând cotă de aport restantă şi 31.644,74 dolari S.U.A. penalităţi de întârziere la plata cotei de aport, conform contractului de asociere nr. 100 din 27 aprilie 1994.
Totodată, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei din spaţiul cu altă destinaţie situat în Bucureşti.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta, la data de 27 aprilie 1994, contractul de asociere înregistrat sub nr. 100, având ca obiect exploatarea, restaurarea, consolidarea, repararea şi modernizarea spaţiului cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, în suprafaţă de 195 m2, situat în Bucureşti, pe o durată de 4 ani.
Aportul părţilor contractante la asociere a fost convenit la 10% reclamanta şi 90% pârâta. Aceste procente au fost stabilite în raport de valoarea totală a bunului reparat şi modernizat, conform anteproiectului şi a restului de capital ce va fi investit de asociat pentru desfăşurarea activităţii în imobilul menţionat.
Prin art. 9 alin. (2) din contract, pârâta s-a obligat să exploateze spaţiul şi să plătească lunar Consiliului General 3 % din profitul net realizat din exploatarea bunului, dar nu mai puţin de 300 dolari S.U.A. pe lună pentru primul an şi 7600 dolari S.U.A. pe lună pentru perioada următoare de valabilitate a contractului de asociere, reprezentând costurile de amortizare aferente aportului Consiliului General, precum şi 270 dolari S.U.A. şi respectiv 540 dolari S.U.A. pentru aceleaşi perioade, reprezentând diferenţă din participarea aceluiaşi asociat la profit.
Totodată, prin art. 13 alin. (3) din contract, pârâta s-a obligat să plătească penalităţi de 1 % din cota de aport pentru fiecare zi de întârziere, pentru primele 30 zile şi 2 % pentru perioada de întârziere ce depăşeşte 30 zile.
În fine, părţile au înserat în contract un pact comisoriu de grad IV, prin art. 13 alin. (4) din contract.
Pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată contractual asumate.
Prin sentinţa nr. 1383 din 7 martie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială a respins acţiunea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pretenţia este nedovedită, reclamanta nedepunând calculul pretenţiilor, pe fiecare capăt de cerere, iar din actele depuse la dosar nu rezultă cu certitudine realitatea şi cuantumul debitului pretins.
Împotriva hotărârii primei instanţe reclamanta a declarat apel, susţinând că pârâta nu a contestat debitul, împrejurare în raport de care sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 2825 din 12 octombrie 2000, a respins apelul ca nefondat.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control a reţinut lipsa valorii probatorii a fişei de calcul depusă în apel, neconfirmată cu semnătură şi ştampila departamentului de specialitate, precum şi constanţa neglijenţei reclamantei în administrarea probatoriilor şi susţinerea cauzei.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 11 C. proc. civ.
S-a susţinut că în mod greşit apelul a fost respins şi s-a menţinut hotărârea primei instanţe, exclusiv pe motivul neconfirmării calculului anexat declaraţiei de apel cu ştampila instituţiei, atâta timp cât acesta a fost depus cu adresă de înaintare semnată şi ştampilată, iar tabelul poartă semnătura departamentului care l-a întocmit.
Totodată, în mod greşit ambele instanţe nu au avut în vedere împrejurarea necontestării debitului de către pârâtă.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Hotărârile judecătoreşti sunt supuse căilor de atac prevăzute de legea procesuală la data pronunţării acestora.
Legea procesuală a determinat riguros căile de atac sub aspectul conţinutului acestora, a hotărârilor supuse fiecărei căi de atac şi a termenelor de exercitare.
Din economia dispoziţiilor Codului de procedură civilă, Cartea II, Titlul IV, Secţiunile I şi II, rezultă, cu referire la calea de atac a recursului, în condiţiile statuării unui sistem procedural de protecţie a libertăţii de acţiune, echivalentă disponibilităţii, constând în judecarea cauzei în limitele a ceea ce se susţine şi este probat, specificul căii de atac a recursului care limitează dreptul de control al instanţei la examinarea hotărârii atacate sub aspectul criticilor formulate, încadrate corect în motivele conceptualizate în art. 304 C. proc. civ. sau cel mai puţin încadrabile în cazurile de casare sau modificare determinate de lege.
Reclamanta şi-a întemeiat recursul pe cazul prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre este susceptibilă de reformare pe această cale „când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate".
Însă, pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, publicată în M. Of. nr. 479 din 2 octombrie 2000.
Drept urmare, nu poate fi examinată o hotărâre pronunţată ulterior acestei date, respectiv la data de 12 octombrie 2000, prin prisma unui caz de casare abrogat anterior, la data de 2 octombrie 2000.
Criticile formulate ar putea fi încadrate în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la „aplicarea greşită a legii" în raport de împrejurarea că reclamanta a susţinut că acţiunea este dovedită, ceea ce ar implica o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1169 C. civ., prin tabelul de calcul a îndeplinit condiţiile de admisibilitate a probei.
Astfel, potrivit art. 1169 C. civ. „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească".
Potrivit art. 1170 C. civ., între altele „dovada se face prin înscrisuri", în articolele următoarele fiind reglementate condiţiile pentru ca un înscris să aibă forţă probantă.
Ori, tabelul invocat de reclamantă nu îndeplineşte aceste condiţii.
Drept urmare, respingând acţiunea şi, respectiv apelul declarat împotriva hotărârii primei instanţe, instanţele au pronunţat hotărâri legale, nesupuse cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.G.M.B., împotriva deciziei nr. 2825 din 12 octombrie 2000 a Curţii de Apel, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1325/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1340/2005. Comercial → |
|---|
