ICCJ. Decizia nr. 1215/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1215/2005
Dosar nr. 3749/2003
Şedinţa publică din 23 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 11 noiembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 2983/2003 de către Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a dispus suspendarea soluţionării recursului declarat de SC R. SRL Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 1398/ LC din 11 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr. 2547/2002.
Pentru a lua această măsură instanţa de recurs a reţinut că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ., având în vedere plângerea înregistrată la Tribunalul Satu Mare sub nr. 336/P/2002 din 9 octombrie 2002, care a fost preluată ulterior de P.N.A. şi care formează obiectul dosarului nr. 146/P/2002, dispunându-se începerea urmăririi penale, existând pe rol dosarul nr. 2516/2003, în care s-a constituit parte civilă reclamanta, hotărârea penală ce se va pronunţa având astfel legătură şi fiind determinantă în soluţionarea prezentei cauze.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs B.C.R. SA, sucursala Negreşti Olt, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, prin primul motiv de recurs s-a susţinut că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., deoarece nu a precizat care este infracţiunea care ar avea înrâurire hotărâtoare asupra cauzei şi nu a motivat din care considerente a înlăturat apărările recurentei în această privinţă potrivit cărora a arătat că, directorul băncii a fost trimis în judecată pentru că prin faptele sale ar fi cauzat daune unor instituţii din cele prevăzute de art. 145 C. pen., ori societatea comercială reclamantă nu se încadrează în această categorie.
Pentru a exista o „înrâurire hotărâtoare" în sensul prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ar fi trebuit ca trimiterea în judecată să se facă în baza art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ceea ce nu este cazul.
De asemenea, nu se poate reţine că acordarea creditelor către societate s-a făcut cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, aspecte care ar produce daune doar băncii nu şi reclamantei.
Prin al doilea motiv de recurs s-a susţinut că instanţa nu s-a pronunţat asupra probatoriului existent, inclusiv asupra motivelor care au fost invocate în susţinerea nulităţii absolute a contractelor şi potrivit cărora ar fi constatat că nu au legătură cu procesul penal, iar raporturile contractuale sunt între bancă şi societatea comercială reclamantă şi nu între aceasta din urmă şi fostul director.
Recursul este fondat.
Prin încheierea recurată instanţa a dispus suspendarea judecăţii raportându-se la cauza penală ce face obiectul dosarului nr. 2516/2003, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, fără a motiva această măsură din punct de vedere al condiţiilor prevăzute de art. 244 C. proc. civ., ceea ce încalcă dispoziţiile art. 261 C. proc. civ. şi afectează încheierea de nelegalitate.
Astfel, potrivit art. 244 pct. 2 C. proc. civ., se poate dispune suspendarea dacă s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, simpla sesizare a organelor de urmărire penală nejustificând suspendarea judecăţii, în reglementarea actuală a dispoziţiilor art. 244 C. proc. civ.
Ori, dosarul penal priveşte trimiterea în judecată pentru că prin faptele sale directorul băncii ar fi cauzat daune acestei instituţii şi nu societăţii comerciale reclamante, care la rândul său a formulat o sesizare care însă, nu face obiectul rechizitoriului, nefiind deci întrunită nici una din aceste condiţii, aspecte reieşite din rechizitoriul depus şi plângerea penală a societăţii comerciale reclamante prin raportare la obiectul acţiunii, probe şi apărări pe care instanţa nu le-a analizat, ceea ce afectează încheierea şi de netemeinicie.
Motivele de recurs sunt deci fondate, încadrându-se în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., încât aplicând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis iar măsura suspendării judecăţii înlăturată cu consecinţa trimiterii dosarului aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta B.C.R. SA, sucursala Negreşti Oaş, împotriva încheierii din 11 noiembrie 2003, pronunţată de secţia comercială şi de contencios administrativ, a Curţii de Apel Oradea, în dosar nr. 2983/2003, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de intimata reclamantă SC R. SRL Satu Mare şi trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea continuării judecăţii recursului.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1209/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1216/2005. Comercial → |
|---|
