ICCJ. Decizia nr. 1324/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1324/2005
Dosar nr. 7994/2004
Şedinţa publică din 24 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 mai 2003, reclamanta SC S.A.D.I. SA Iaşi a chemat în judecată SC A.A.R. SA agenţia Iaşi şi SC A.A.R. SA Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 331.812.184,61 lei, reprezentând echivalentul în monedă naţională a sumei de 6270,19 lire sterline achitată de reclamantă, cu titlu de despăgubire în calitate de transportator şi refuzată la plată de pârâte în calitate de asigurător. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată şi a dobânzii legale, calculată la suma menţionată, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, la data de 5 iunie 2002, a fost încheiat contractul de asigurare privind asigurarea de răspundere civilă a transportatorului, în calitate de cărăuş, pentru mărfurile transportate cu autovehiculul proprietatea reclamantei, cu perioadă de valabilitate cuprinsă între 8 iunie 2002 – 7 septembrie 2002.
Potrivit acestui contract, asigurătorul se obliga ca, în schimbul achitării primei de asigurare, să achite pagubele ce ar putea cădea în sarcina asiguratului, ca urmare a pierderii parţiale sau totale a mărfii, pe durata transportului până la predare către beneficiarul mărfii transportate.
La data de 27 iulie 2002, vehiculul menţionat a părăsit România, efectuând un transport de confecţii aparţinând expeditorului SC D.D.C.C. SRL, cu destinaţia Londra.
În data de 31 iulie 2002, pe raza localităţii Zoldere din Belgia, a fost spart lacătul, desigilat camionul şi sustrasă o parte din marfa menţionată.
Poliţia belgiană a întocmit un raport şi a dispus resigilarea camionului cu un sigiliu vamal local.
La destinaţie s-a constatat lipsa a 1.287 bucăţi confecţii, destinatarul confirmând primirea diferenţei de 14.377 bucăţi confecţii.
La data de 18 noiembrie 2002 reclamantei i-a fost comunicat că, urmare pierderii mărfii, s-a stabilit răspunderea cărăuşului la nivelul menţionat.
Reclamanta a anunţat asigurătorul cu privire la producerea riscului asigurat, a ataşat documentele ce le avea la acea dată şi a solicitat acordarea despăgubirii.
Asigurătorul a refuzat plata despăgubirii, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 6.6 lit. d) din Condiţiile generale privind asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuş, cu referire la anunţarea tardivă a producerii pagubei, fapt ce conduce la decăderea din dreptul de despăgubire.
Prin sentinţa nr. 2738/ E din 11 noiembrie 2003 Tribunalul Iaşi, secţia comercială a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut încheierea contractului de asigurare şi producerea riscului asigurat. Din coroborarea dispoziţiilor art. 6.6. alin. (1) lit. d) şi art. 6.7 alin. (2) din Convenţia C.M.R. rezultă că asigurătorul are dreptul să refuze plata despăgubirii, în cazul anunţării cu întârziere cu privire la producerea riscului asigurat, numai dacă din acest motiv nu s-a putut determina cauza producerii evenimentului. Ori, în cauză este adevărat că transportatorul a adus cu întârziere la cunoştinţă producerea riscului asigurat, însă această împrejurare nu a împiedicat stabilirea cauzei producerii acestuia. Astfel, poliţia belgiană a stabilit că lipsa cantitativă la marfa transportată este datorată sustragerii produsă în noaptea de 31 iulie 2002. În fine, pe spatele poliţei de asigurare nu este înscris împuternicitul asigurătorului din ţara respectivă, împrejurare în raport de care în mod corect, în raport de dispoziţiile art. 8.1 alin. (2) din Convenţia C.M.R., constatarea pagubei s-a făcut de către o firmă specializată angajată de beneficiarul mărfii.
Împotriva hotărârii primei instanţe, pârâta SC A.A.R. SA Bucureşti a declarat apel, criticile privind greşita aplicare a legii şi angajarea răspunderii acesteia pentru un risc neasigurat. Mai mult, producerea prejudiciului, respectiv localizarea acestuia în patrimoniul transportatorului, nu a fost aprobată.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 64/ A din 5 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de control judiciar a reţinut că pârâta dă o interpretare eronată textelor legale avute în vedere de prima instanţă, pe care le redă trunchiat în calea de atac exercitată împotriva sentinţei menţionate. În raport de probatoriul administrat, în mod judicios prima instanţă a reţinut că poliţia belgiană a stabilit cauza producerii riscului asigurat, iar întinderea prejudiciului a fost stabilită de societatea specializată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
S-a susţinut că în mod greşit nu a fost reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 6.6 lit. d) din Convenţia C.M.R., coroborat cu art. 6.7 alin. (2) din aceeaşi convenţie. Sub aspectul acestei critici, s-a mai arătat că în mod greşit s-a reţinut că poliţia belgiană ar fi stabilit cauza producerii pagubei, care ar fi furtul, faţă de împrejurarea că poliţia menţionată nu a făcut altceva decât să consemneze în procesul verbal declaraţiile şoferului. Potrivit constatărilor proprii ale organului de poliţie, autovehiculul nu prezenta urme de spargere. În fine, nu s-a prezentat în cauză vreun înscris care să arate că s-au efectuat cercetări în continuare şi a fost confirmat faptul sustragerii mărfii.
S-a mai susţinut că instanţa de apel nu a răspuns la ultimele două motive de apel, primul privind neproducerea unuia din riscurile asigurate, al doilea privind nedovedirea dezdăunării beneficiarului mărfii de către cărăuş.
În concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului şi schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este dovedit în cauză că între reclamantă şi pârâtă a fost încheiat contractul de asigurare menţionat.
Din examinarea contractului de asigurare rezultă că interesul asigurabil privea indemnizarea pagubei produse, între altele, în cazul producerii acelor evenimente, în trafic rutier internaţional, care atrag răspunderea asiguratului, în calitate de cărăuş.
Din contractul de asigurare menţionat face parte integrantă, ca anexă, condiţiile pentru asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuş.
Potrivit art. 6.6 lit. d) din aceste condiţii asiguratul este obligat să înştiinţeze imediat asigurătorul, în scris, despre producerea riscului asigurat.
Data producerii riscului asigurat apare ca fiind deosebit de importantă pentru părţile contractului de asigurare, deoarece din acel moment asiguratul a cunoscut că a suferit o daună şi că începând din acel moment el are dreptul să pretindă indemnizaţia de asigurare, iar asigurătorul ia act că s-a produs o pagubă ce cade sub incidenţa contractului de asigurare, care dă naştere obligaţiei acesteia de a indemniza pe asigurat.
Este de reţinut în acest sens că nu valoarea în bani şi nici proba care stabileşte ce sumă ar putea pretinde asiguratul, elemente constitutive ale dosarului de daună ce se întocmeşte ulterior, nu constituie momentul naşterii dreptului la indemnizaţie ci producerea evenimentului asigurat.
Drept urmare, acesta este momentul de la care se naşte în sarcina asiguratului obligaţia notificării asigurătorului.
Cum în contractul de asigurare părţile nu au stabilit un termen fix, obligaţia de notificare a reclamantei, în calitatea sa de asigurat, urma a fi îndeplinită într-un termen rezonabil care, potrivit anexei 4 la contract era stabilit ca fiind imediat, la aflarea producerii riscului asigurat.
În cauză, asigurătorul nu a fost notificat în termen, respectiv imediat ce asiguratul a aflat despre producerea riscului asigurat, cu referire la sustragerea de mărfuri din autocamion în timpul efectuării transportului contractat.
Drept urmare, asigurătorul a fost în imposibilitate de a participa la stabilirea cauzelor şi întinderea pagubei produse.
Ca atare, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 6.7 alin. (2) din condiţiile generale menţionate, recursul constatându-se a fi întemeiat sub acest aspect.
O altă interpretare este exclusă întrucât, aflându-ne într-un domeniu specific al dreptului, cu reglementări particulare, contractul de asigurare se interpretează strict limitativ raportat la prevederile în legătură cu acesta.
Aşadar, în raport de situaţia de fapt expusă şi normele incidente, pronunţându-se în sensul admiterii acţiunii reclamantului, instanţa a pronunţat o hotărâre supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul, va modifica hotărârea atacată în sensul că va admite apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanţe şi va schimba sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC A.A.R. SA Bucureşti, împotriva deciziei comerciale nr. 64/ A din 5 aprilie 2004 a Curţii de Apel Iaşi pe care o casează, admite apelul aceleaşi părţi împotriva sentinţei nr. 2738/ E din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului Iaşi, secţia comercială, pe care o schimbă în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC S.A.D.I. SA Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 24 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1216/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1325/2005. Comercial → |
|---|
