ICCJ. Decizia nr. 1384/2005. Comercial

Prin sentința nr. 1796 din 20 noiembrie 2003, Tribunalul Vâlcea a respins acțiunea formulată de reclamantul P.I., împotriva C.C. Drăgășani, prin care solicita modificarea statutului acestei cooperative, în sensul anulării alin. (2) din art. 26 a prevederii că “nu pot participa cu drept de vot la adunarea generală, cooperatorii care nu au achitat cel puțin o parte socială", deoarece s-ar încălca dispozițiile art. 21 și 30 din Legea nr. 109/1996.

Pronunțând această sentință instanța de fond a reținut că statutul cooperativei a fost adoptat prin hotărârea adunării generale a cooperatorilor din data de 22 aprilie 1997, iar hotărârea respectivă nu a fost desființată.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 49 din 2 februarie 2004, a menținut sentința, respingând ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

A reținut că reclamantul avea la îndemână acțiunea în anulare a hotărârii adunării generale, acțiune care este tardivă în raport de data sesizării instanței (17 martie 2003) și că atâta timp cât reclamantul a plătit cel puțin o parte socială așa cum a recunoscut la 2 februarie 2004 la instanța de apel, și deci poate participa la adunările generale ale cooperativei, acțiunea este lipsită de interes legitim, personal și direct.

împotriva acestei ultime hotărâri reclamantul a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Susține că a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a alineatului 2 al art. 26 din statutul C.C. Drăgășani, acțiunea putând fi invocată de oricine are interes, oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, ori instanța a reținut în mod greșit că s-a solicitat anulabilitatea actului și acțiunea este prescriptibilă.

Mai susține că a dovedit existența interesului în sensul său de mijloc personal, prin care se realizează protecția juridică a drepturilor și intereselor ocrotite de lege. Prin adoptarea alineatului 2 al art. 26 din statut au fost limitate drepturile membrilor cooperatori, care vor fi obligați să respecte hotărâri nelegale și astfel sunt vătămate interesele sale dar și ale celorlalți membrii.

Recursul este nefondat.

Conform art. 33 lit. d) din Legea nr. 109/1996, privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit, la data de 22 aprilie 1997, adunarea generală a C.C. Drăgășani, a aprobat statutul cooperativei, care în art. 26 alin. (2) prevede că “nu pot participa cu drept de vot la adunarea generală membrii cooperatori, care nu au achitat cel puțin o parte socială.

împotriva hotărârii adoptate, reclamantul care este membru cooperator nu a formulat acțiune în anulare și în aceste condiții hotărârea respectivă devenind definitivă este obligatorie pentru toți membrii cooperatori.

Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul a contestat numai dispoziția statuară, iar nu hotărârea adunării generale așa cum dealtfel, a și precizat la termenul din 23 aprilie 2003, la instanța de fond.

în aceste condiții atât instanța de fond cât și instanța de apel respectând principiul disponibilității au hotărât numai asupra obiectului cererii deduse judecății, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

într-adevăr nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană dar cu condiția ca aceasta să aibă un interes juridicește ocrotit, interesul să fie născut și actual dar și direct și personal.

în cazul de față interesul nu este direct și personal deoarece reclamantul nu urmărește asigurarea propriilor interese, ci interesele acelor membri cooperatori care nu au achitat cel puțin o parte socială și astfel nu pot participa cu drept de vot la adunarea generală.

Față de cele ce preced și având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada fraudării legii, a încălcării intenționate, a unor dispoziții legale imperative, înalta Curte a stabilit că decizia atacată a fost legală și a menținut, prin respingerea recursului, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1384/2005. Comercial