ICCJ. Decizia nr. 1356/2005. Comercial
| Comentarii |
|
R O M ÂN I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1356/2005
Dosar nr. 10573/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 31 mai 2002, reclamanta A.F.I. a chemat în judecată pârâţii C.V.E. şi C.I. solicitând, ca în baza sentinţei ce se va pronunţa, să se dispună rezilierea contractului de închiriere pentru spaţiul locativ cu altă destinaţie decât cea de locuinţă nr. 14/1998 situat în Bucureşti, Calea Victoriei colţ cu str. Frumoasei, evacuarea pârâţilor din acest spaţiu pentru neplata chiriei, precum şi obligarea lor la plata sumei de 350.254.653 lei reprezentând chirie restantă, majorări de întârziere şi TVA, calculate pentru perioada martie 1998 – octombrie 2001 cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea pretenţiilor reclamanta a arătat că pârâţii nu şi-au respectat obligaţiile asumate prin contractul încheiat în drept fiind invocate dispoziţiile art. 969, art. 1073, art. 1429 şi art. 1431 C. civ., iar în probaţiune s-au depus înscrisuri.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa civilă nr. 16316 din 12 decembrie 2003, a respins acţiunea ca nefondată.
În motivarea soluţiei instanţa de fond a reţinut pe de o parte că pretenţiile pe perioada martie 1998 – 31 mai 1999 sunt prescrise, iar prin adresa nr. 18950 din 12 noiembrie 2001 reclamanta a înştiinţat pe pârâţi că începând cu data de 3 octombrie 2001 au încetat raporturile contractuale contractul fiind reziliat.
De asemenea, s-a mai reţinut că însăşi reclamanta prin adresa nr. 18950 din 12 noiembrie 2001 a înştiinţat pârâţii că prin sentinţa civilă nr. 481 din 22 aprilie 1999 imobilul în litigiu a fost restituit proprietarului M.I.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamanta criticile vizând modul eronat în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt ce a condus la pronunţarea soluţiei pronunţate.
Astfel, se susţine că pretenţiile au fost calculate până la data întocmirii procesului verbal de predare – primire şi anume din martie 1998 – octombrie 2001 şi majorările de întârziere care curg până la data plăţii efective.
Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că pretenţiile solicitate pentru perioada martie 1998 – 31 mai 1999 sunt prescrise neluând în considerare dispoziţiile OG nr. 61/2002 care prevede că termenul de prescripţie pentru creanţele bugetare este de 5 ani.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia civilă nr. 392 din 21 septembrie 2004, a respins apelul ca nefondat.
S-a motivat că la fond prin ultima cerere precizatoare de pretenţii apelanta – reclamantă a solicitat suma totală de 391.569.320 lei chirie restantă şi TVA pentru perioada iunie 1999 – octombrie 2001 şi martie 1998 – 31 mai 2002, şi că pretenţiile menţionate în apel şi modificate nu corespund cu cele pretinse prin acţiune.
De asemenea, s-a precizat că, prin adresa nr. 18950 din 12 noiembrie 2001, apelanta a înştiinţat pârâţii intimaţi că începând cu 3 octombrie 2001 a fost reziliat contractul pentru spaţiul în litigiu care a fost restituit proprietarului M.I. conform sentinţei civile nr. 481 din 22 aprilie 1999 dată de la care nu mai era proprietara spaţiului şi deci nu mai putea solicita chirie.
Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate invocând ca temei legal art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că modificările cererii iniţiale prin cereri precizatoare s-au făcut până la 31 mai 2002 majorarea câtimii pretenţiilor reprezentând contravaloare chirie şi TVA până la data întocmirii procesului verbal de predare primire şi anume martie 1998 – octombrie 2001 dată la care recurenta consideră că avea dreptul de a mai solicita chirie, deoarece spaţiul nu se mai afla în proprietatea sa.
Se critică şi modul de soluţionare a excepţiei dreptului la acţiune, recurenta considerând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 61/2002 act normativ care prevede că termenul de prescripţie pentru creanţele bugetare este de 5 ani.
Recursul este fondat.
Astfel, potrivit contractului încheiat intimaţii pârâţi au închiriat spaţiul în litigiu pe o perioadă de 5 ani începând cu 1 martie 1998.
Ulterior, prin adresa nr. 18950 din 12 noiembrie 2001, recurenta a făcut cunoscut intimaţilor că urmare retrocedării fostului proprietar a spaţiului închiriat cu procesul verbal nr. 18950 din 3 octombrie 2001 conform Dispoziţiilor Primarului General nr. 1638 din 13 septembrie 2001, de la data de 3 octombrie 2001 au încetat raporturile de locaţiune.
Faţă de aceste înscrisuri rezultă că de la această dată respectiv 3 octombrie 2001 recurenta – reclamantă nu mai era îndreptăţită să solicite contravaloare chirie.
Critica privind aplicarea OG nr. 61/2002 nu poate fi primită raporturile de locaţiune neputând fi încadrate în categoria creanţelor bugetare, contravaloarea chiriei încasate de Primăriei nefăcând parte din această categorie, situaţie în care se aplică termenul general de prescripţiei respectiv 3 ani.
În aceste condiţii având în vedere data introducerii acţiunii 31 mai 2002 raportat la data la care recurenta nu mai avea calitatea de proprietar, respectiv 3 octombrie 2001 rezultă că recurenta este îndreptăţită la plata locaţiunii pe intervalul 31 mai 1999 – 3 octombrie 2001 situaţie în acre se impune efectuarea unui calcul pe acest interval.
Soluţie de respingere a capătului de cerere privind rezilierea şi evacuarea nu făcut obiectul criticile în recurs, iar aceste măsuri nici nu pot fi luate ca urmare a încetării raportului de locaţiune.
Vizând dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul General al municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 392 din 21 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează în parte şi trimite cauza spre rejudecarea apelului în vederea stabilirii cuantumului sumelor datorate pe intervalul mai 1999 – 3 mai 2001, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1350/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1357/2005. Comercial → |
|---|
