ICCJ. Decizia nr. 1359/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1359/2005
Dosar nr. 10703/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1988 din 3 iunie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte împotriva deciziei nr. 1840 din 21 noiembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Obiectul cauzei l-a constituit litigiul dintre SC P. SA Baia Mare în contradictoriu cu I. I.C.P.E. – C.A. (înfiinţată prin reorganizarea fostei I.C.P.E. – C.A. SA) prin care s-a solicitat să se constate că pârâta utilizează ilegal brevetul de invenţie R.O. 114353, intitulat „Catod pentru rafinarea electronică a cuprului" al cărui titular este reclamanta, să interzică pârâtei producerea de foi catodice, prin utilizarea brevetului, concomitent cu retragerea matriţelor, să dispună obligarea acesteia din urmă să semneze contractul de licenţă înaintat la data de 19 aprilie 1999 şi, în caz de refuz, să dea o hotărâre care să ţină loc de contract cu daune cominatorii.
Prin sentinţa civilă nr. 1929 din 17 iulie 2002, Tribunalul Maramureş, secţia comercială, a admis în parte cererea de intervenţie şi a obligat pârâta SC P. SA să înceteze de îndată producţia de cupru rafinat, inclusiv foi catodice, prin utilizarea materialelor catodice realizate conform brevetului de invenţie R.O. 114353, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 1 milion lei/zi întârziere până la executarea hotărârii.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2840 din 21 noiembrie 2002 a admis recursul, a modificat sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Împotriva acestei din urmă hotărâri procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe cazul prevăzut în art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că hotărârea criticată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a prevederilor art. 37 lit. b), art. 2 şi art. 34 din Legea nr. 64/1991 ceea ce a determinat o soluţionare greşită pe fond. Totodată hotărârea atacată este şi vădit netemeinică.
Împotriva soluţiei date în recursul în anulare, pârâta SC P. SA Baia Mare a formulat contestaţie în anulare invocând ca temei legal dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că prin soluţia dată s-a produs o gravă eroare, respectiv secţia comercială a Înaltei Curţi nu era competentă să soluţioneze recursul în anulare, întrucât acţiunile care privesc drepturile patrimoniale născute din utilizarea unui brevet de invenţie sunt de competenţa unei instanţe civile.
Se susţine că unul din principiile fundamentale ale dreptului de autor constă în recunoaşterea dreptului la calitatea de autor numai persoanelor fizice, ca fiind singurele capabile de o activitate de creaţie intelectuală. De regulă, persoana juridică nu poate fi decât subiect derivat al dreptului de autor, respectiv autorul poate încheia eventual un contract cu o persoană juridică, actul de transmitere fiind de natură civilă şi nu comercială.
De asemenea, se precizează că, în speţă dreptul de proprietate asupra creaţiei intelectuale s-a transmis de la inventatori la I.C.P.E. – C.A. prin contract de concesiune, act care este esenţialmente civil şi nu comercial.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Art. 4 C. com., socoteşte comerciale, în afara actelor juridice sau operaţiunilor prevăzute de art. 3, denumite fapte de comerţ obiective, şi „celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul" săvârşit de un comerciant.
În primul caz (art. 3) comercialitatea fiind obiectivă este independentă de calitatea persoanei care le săvârşeşte. În al doilea (art. 4) caracterul comercial al unor acte juridice sau operaţiuni este conferit subiectiv de calitatea de comerciant a persoanei care le săvârşeşte. Textul instituie, astfel o prezumţie de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului, indiferent de izvorul lor.
Prin excepţie, între altele, prezumţia cade dacă obligaţia comerciantului este de natură civilă adică, prin structură şi funcţie nu are nimic anume cu activitatea de comerţ, respectiv este fără legătură cu exerciţiul profesiunii comerciantului şi utilitatea comerţului său. În accepţiunea practicii judiciare, sunt eminamente civile, actele de drept civil (testamentul, acceptarea sau renunţarea la moştenire etc.) cât şi actele juridice de dreptul familiei (căsătorie, adopţie etc.).
Cât priveşte drepturile derivate din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţii, incontestabil sunt subsumate unui raport juridic de obligaţii, ceea ce înseamnă că unor asemenea drepturi corespund anumite obligaţii corelative. Dacă subiectul pasiv al acestor obligaţii este un comerciant, potrivit cu regulile logicii, ele sunt comerciale.
Mai întâi deoarece invenţia este brevetabilă dacă este susceptibilă de aplicare industrială [(art. 7 alin. (1)] adică folositoare activităţii comerciantului. Apoi dacă comerciantul, ca titular al brevetului de invenţie sau terţ autorizat (art. 5 şi art. 34) exploatează invenţia, adică o dedică activităţii (afacerii) sale comerciale, prin acte de comercializare a produselor invenţiei sau folosirea procedeelor şi metodelor rezultate din invenţie (art. 34) el devine subiectul pasiv al obligaţiilor corelative drepturilor patrimoniale la care se referă art. 39 din aceeaşi lege.
Fiind destinate şi ataşate comerţului asemenea obligaţii sunt comerciale. Drept urmare şi litigiile privind astfel de obligaţii sunt tot comerciale.
De altfel încă de la înregistrare cauza a fost judecată sub jurisdicţie comercială.
Faţă de cele expuse rezultă că hotărârea a fost dată cu respectarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, astfel că în cauză nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 317 pct. alin. (2) C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC P. SA Baia Mare împotriva deciziei nr. 1988 din 3 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1357/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1373/2005. Comercial → |
|---|
