ICCJ. Decizia nr. 1357/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1357/2005
Dosar nr. 10574/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Deliberând asupra recursului de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 Bucureşti sub nr. 9552/2002, reclamanta SC A.R.A. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC A.N.B. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa pârâta să fie obligată la plata sumei de 22.775 euro (44.544 mărci germane), în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea autoturismului, distrus în întregime în ziua de 18 ianuarie 2000.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 18 ianuarie 2000, a avut loc o avarie la reţeaua de alimentare cu apă din zona Foişorul de Foc, avarie determinată de cedarea unui blind montat pe traseul principal al reţelei, ca urmare a uzurii avansate.
Inundaţia a produs pagube la subsolul clădirii din Pache Protopopescu, unde se afla garat autoturismul, care aparţinea utilizatorului SC J.R.E. SRL. Ca urmare a acestui incident, garajul a fost inundat până la cota superioară, acoperind complet autoturismul fapt care a dus la degradarea totală a acestuia.
Întrucât la data producerii evenimentului, autoturismul era asigurat al reclamantei, conform contractului, aceasta a suportat contravaloarea despăgubirilor în cuantum de 44.544 mărci germane, urmând să recupereze suma plătită conform art. 122 din Legea 136/1996 de la persoanele vinovate de producerea accidentului.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii, întrucât nu i se poate reţine culpa în producerea daunelor auto.
Prin sentinţa civilă nr. 1544 din 5 martie 2003, Judecătoria sector 1 a respins ca nefondată acţiunea.
Prin Decizia civilă nr. 1308 din 25 iunie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de reclamantă, s-a anulat sentinţa civilă 1544/2002 şi s-a trimis cauza spre soluţionare, în primă instanţă, secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată la data de 26 august 2003 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, care prin sentinţa civilă 207 din 8 ianuarie 2004, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.R.A. SA, împotriva pârâtei SC A.N.B. SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 18 ianuarie 2000 la reţeaua de alimentare cu apă din zona Foişorul de Foc, a avut loc o explozie din care a rezultat un debit mare de apă depăşind capacitatea de prelevare a reţelei de canalizare din zonă, ducând la inundarea unor zone adiacente printre care şi imobilul situat în Bucureşti B-dul Pache Protopopescu. În subsolul clădirii amenajat ca garaj se afla autoturismul, utilizator fiind SC J.R.E. SRL, autoturism asigurat al reclamantei prin contract de asigurare.
Întrucât autoturismul a fost avariat, utilizatorul s-a adresat asigurătorului, precum şi B.P.R. Lucrătorii de poliţie rutieră nu au făcut cercetări la faţa locului eliberând însă autorizaţia de construcţie din 25 februarie 2000, în baza declaraţiei făcută de un angajat al utilizatorului. Pe baza autorizaţiei de reparaţie şi procesul verbal încheiat de D.G.P.M.B. utilizatorul a solicitat despăgubiri de asigurător.
Înainte de efectuarea plăţii de către asigurător, SC J.R.E. SRL, a cesionat poliţa de asigurare în favoarea cesionarului P.B.A., aceasta având cont deschis la banca H.S.B.C.T.B. din Dusseldorf.
Constatarea pagubelor produse autoturismului s-a făcut numai în prezenţa utilizatorului, fără a fi prezenţi reprezentanţi ai asigurătorului şi pârâtei din prezenta cauză.
Cu toate că devizul de reparaţii cât şi constatarea pagubelor s-a făcut numai în prezenţa utilizatorului, asigurătorul – reclamanta din prezenta cauză achita suma stabilită de către P.R., în contul cedentului respectiv banca din Dusseldorf.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că avarierea autoturismului s-a datorat apei ce a pătruns în subsolul imobilului din B-dul Pache Protopopescu, acesta fiind complet acoperit de ape reziduale precum şi de produse petroliere din centrala imobilului, aflat la acelaşi nivel cu locul unde era parcat autoturismul. Autoturismul a fost reparat conform devizului din data de 24 februarie 2000, valoarea totală a reparaţiei fiind de 656.056.283 lei inclusiv T.V.A., după care a fost predat proprietarului plata fiind preluată (la nivelul drepturilor de asigurare) de SC A.R.A. SA.
Asigurătorul răspunde în baza raporturilor contractuale iar pârâtul din prezenta cauză răspunde în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale reglementate de dispoziţiile art. 998-999 C. civ.
În cazul răspunderii civile contractuale culpa este prezumată, iar în cazul răspunderii delictuale culpa trebuie dovedită. În speţa de faţă din probatoriul administrat în cauză nu rezulta culpa pârâtei, întrucât pârâta nu avea obligaţia de înlocuire a conductelor uzate, ci doar de exploatare a acestora fapt ce rezulta din hotărârea C.G.M.B., privind regulamentul de branşare şi utilizare a apei potabile din sistemul de alimentare cu apă al Municipiului Bucureşti, regulament aprobat prin Hotărârea 109 din 26 iunie 1997.
De asemenea, din actele de la dosar nu rezulta raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, condiţie esenţială pentru angajarea răspunderii civile delictuale.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC A.R.A. SA, criticând-o pentru următoarele aspecte:
Pârâta a fost convocată la constatarea avariilor, după cum recunoaşte la interogatoriu, iar procesul - verbal de constatare a avariilor a fost întocmit în prezenţa inspectorului de daune al societăţii apelante.
De asemenea, s-a susţinut că pârâta avea obligaţia de a înlocui conductele uzate, obligaţie pe care nu a îndeplinit-o şi prin aceasta se află în culpă şi este răspunzătoare pentru prejudiciile cauzate terţilor.
În cauză s-a făcut dovada că inundaţia s-a produs ca urmare a exploziei unei conducte magistrale cu apă datorită vechimii şi uzurii acesteia, starea de uzură avansată fiind cunoscută de către intimată.
Intimata a formulat întâmpinarea solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială 395 din 21 septembrie 2004, conform art. 296 C. proc. civ., a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta – reclamantă SC A.R.A. SA, împotriva sentinţei civile 207/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata – pârâtă SC A.N.B. SA.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere următoarele:
Incidentul din 18 ianuarie 2000 s-a produs din cauza contractării forţate a conductelor de apă ca urmare a temperaturii scăzute de la acea dată.
Apelanta reclamantă nu a făcut dovada raportului de cauzalitate dintre evenimentul din 18 ianuarie şi paguba utilizatorului autoturismului asigurat, respectiv dovada că avariile autoturismului s-au produs din cauza inundaţiei ce a avut loc la această dată.
În procesul verbal de constatare al daunelor trebuie menţionate expres avariile constatate la momentul producerii inundaţiei, neavând relevanţă devizul estimativ întocmit după aproximativ o lună şi jumătate de la eveniment.
În cauză s-a făcut dovada cuantumului prejudiciului efectiv produs autoturismului.
În raportul de expertiză tehnică auto se arată că, autoturismul a fost reparat pe baza devizului din data de 24 februarie 2000 şi ca atare a fost repus în exploatare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC A.R.A. SA.
Un prim motiv de recurs se referă la faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra mijloacelor de probă, din care rezultă că incidentul menţionat s-a produs din alte cauze decât cele reţinute de Curte, respectiv adresa nr. 7052 din 29 septembrie 2000 a pârâtei, prin care se comunica M.I. că uzura unui blind, a determinat cedarea acestuia şi, adresa emisă de I.N.M.H., în care se arată că la data de referinţă, temperaturile au fost cuprinse între +70 şi -60 C, fără precipitaţii iar solul era protejat de un strat de zăpadă de 8 cm.
De asemenea, se critică soluţia instanţei de apel şi sub aspectul existenţei raportului de cauzalitate, care rezultă din raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză.
Un alt motiv de recurs se referă la cuantumul prejudiciului efectiv produs autoturismului, care a fost probat şi este egal cu suma menţionată în devizul estimativ (69.153 mărci germane) deviz care a fost verificat şi de către expert. Prejudiciul cauzat este cel încercat de asigurător prin plata despăgubirilor şi este egal cu contravaloarea acesteia, 44.544 mărci germane, fiind probat cu documentele care atestă efectuarea plăţii externe către beneficiarul asigurării P.B.A. Dusseldorf.
Reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulate, cu cheltuieli de judecată.
În drept, recurenta şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 9 C. proc. civ. Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, soluţia instanţei de apel fiind legală şi temeinică.
Astfel, Înalta Curte reţine că la data de 18 ianuarie 2000 a avut loc un incident, respectiv spargerea unei conducte de apă situată pe B-dul Pache Protopopescu, incident datorat uzurii în timp a conductei de serviciu, a cărei vechime depăşeşte 60 ani şi cedării unui blind, montat pe tronsonul principal al reţelei din zona Foişorul de Foc.
În urma acestui accident, a fost avariat autoturismul, al cărui utilizator era SC J.R.E. SRL, autoturismul fiind asigurat al reclamantei, conform contractului de asigurare.
Utilizatorul autoturismului avariat s-a adresat asigurătorului, precum şi B.P.
Lucrătorii de poliţie nu au efectuat cercetări la faţa locului, autorizaţia de reparaţie din 25 februarie 2000, a fost eliberată în baza declaraţiei date de un angajat al firmei utilizatorului şi a constatărilor efectuate de A.S.P.R. din 7 februarie 2000.
În urma acestei avarieri, utilizatorul a solicitat asigurătorului plata daunelor în conformitate cu poliţa de asigurare.
Înaintea efectuării plăţii, utilizatorul a cesionat poliţa de asigurare în favoarea unui terţ, respectiv H.S.B.C.T.B. Dusseldorf, iar asigurătorul a achitat suma stabilită din devizul de reparaţii de către P.R., cedentului respectiv băncii din Germania.
În temeiul art. 22 din Legea 36/1994, care prevede că în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâtă în vederea recuperării pagubei.
Cum bine s-a stabilit în cauză, asigurătorul răspunde în baza raporturilor contractuale cu asiguratul, iar cel răspunzător de parcurgerea pagubei răspunde în temeiul răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 – 999 C. civ.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie dovedită culpa persoanei vinovate de producerea prejudiciului, cât şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
În cauză, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale cum, corect, au reţinut şi instanţa de fond şi cea de apel.
Prin motivele de recurs, reclamanta, practic, critică modul de apreciere a probelor cât şi a divizului estimativ, care nu pot forma obiectul recursului, cale extraordinară de atac, prin care se poate verifica legalitatea unei hotărâri.
Instanţa de apel s-a pronunţat asupra tuturor mijloacelor de probă, care de altfel au fost analizate şi de către instanţa de fond, reţinând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv: existenţa unui prejudiciu cert, existenţa unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între prejudiciu cu fapta ilicită şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.
În cauză, pentru dovedirea daunei reclamanta a depus la dosar autorizaţia de reparaţie, emisă de B.P.R. la 25 februarie 2000, autorizaţie eliberată în baza declaraţiei delegatului firmei SC J.R.E. SRL, fără ca lucrătorii de poliţie să facă cercetări la faţa locului.
În dovedirea pagubei, recurenta a invocat şi constatările efectuate de A.P.R.
În baza acestor acte, a fost întocmit devizul estimativ la 29 februarie 2000, în baza căreia a fost efectuată plata, fără a exista un deviz final de reparaţie.
Nici din cuprinsul acestui deviz estimativ nici din raportul de expertiză tehnică nu rezultă că avariile autoturismului au fost cauzate de inundaţia din 18 ianuarie 2000.
De altfel, conform asigurării facultative una din condiţiile stabilirii pagubei este aceea ca pretenţiile care vor fi luate în calcul sunt cele practicate la data producerii evenimentului asigurat, condiţie nerespectată oricum de către reclamantă, plata fiind făcută pe baza devizului estimativ întocmit în 29 februarie 2000, deşi accidentul a avut loc în 18 ianuarie 2000.
Mai mult decât atât, constatarea avariilor s-a făcut fără participarea vreunui reprezentant al intimatei pârâte.
Culpa pârâtei nu poate fi reţinută în cauză având în vedere, pe de altă parte, că încăperea unde se afla autoturismul nu îndeplinea condiţiile pentru a fi folosită precum garaj, iar efectele avariei au fost agravate şi de modificările şi instalaţiile efectuate la subsolul imobilului fără autorizaţiile legale. Astfel, a fost suprimată bordura din dreptul accesului în garaj, bordură care avea rolul unei rigole pentru dirijarea apelor către gurile de scurgere. Desfiinţarea acestei borduri, apele din stradă care au avut un debit mare, au pătruns în garaj inundând cele două subsoluri.
Totodată, culpa intimatei - pârâte nu poate fi reţinută în cauzarea prejudiciului şi datorită faptului că, după cum rezultă din hotărârea C.G.M.B., privind regulamentul de branşare şi utilizare a apei potabile din sistemul de alimentare cu apă al Municipiului Bucureşti, regulament aprobat prin hotărârea 109 din 26 iunie 1997, aceasta nu avea obligaţia de înlocuire a conductelor uzate, ci doar de exploatare.
În aceste condiţii, nici critica recurentei referitoare la uzura şi vechimea conductelor, care a stat la baza cauzării prejudiciului, nu poate fi primită.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantă.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.R.A. SA, sucursala Bucureşti, împotriva deciziei nr. 395 din 21 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială ca nefondat. Obligă recurenta la plata către intimata pârâtă SC A.N.B. SA Bucureşti a sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1356/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1359/2005. Comercial → |
|---|
