ICCJ. Decizia nr. 1373/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1373/2005
Dosar nr. 9778/2004
Şedinţa publică din 25 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 ianuarie 2000, A.V.A.S. (fostul F.P.S.) a chemat în judecată pe pârâta A.C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate rezoluţia contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 333/1997, să fie obligată la plata daunelor interese şi la restituirea sumelor încasate cu titlu de dividende.
În motivarea cererii s-a arătat că părţile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, prin care reclamanta a vândut pârâtei 30% din capitalul social deţinut la SC C. SA dreptul de proprietate asupra acţiunilor fiind transmis la data semnării contractului, sub condiţia rezolutorie a plăţii avansului. Pentru restul preţului, părţile au convenit achitarea în rate eşalonate semestrial, în perioada 30 ianuarie 1998 – 31 iulie 2002, stipulând de asemenea o dobândă şi o clauză penală pentru întârzierea la plată a preţului. S-a precizat că pârâta a executat parţial şi necorespunzător contractul, achitând doar avansul, fără a achita ratele scadente.
De asemenea s-a arătat că potrivit art. 7.4 din contract pârâta s-a obligat să investească în societate în perioada 1997 – 2000 suma de 5.500 milioane lei, eşalonat din care a realizat pentru anul 1997, un volum de investiţii în valoare de 600.000.000 lei, fără a se transmite documentele necesare analizei investiţiilor pentru anul 1998, motiv pentru care pârâta datorează o penalitate de 36.000.000 lei egală cu 30% din sume neinvestite. S-a precizat de către reclamantă că daunele-interese sunt constituite din penalităţi de întârziere, în valoare de 2.280.313.120 lei calculate pentru neachitarea ratelor scadente la 30 ianuarie 1998; 31 iulie 1998; 30 ianuarie 1999 şi 31 iulie 1999, dobândă contractuală în valoare de 1.465.200.038 lei penalităţi pentru nerealizarea investiţiei în sumă de 36.000.000 lei, din care urmează să se scadă avansul achitat de pârâtă în sumă de 2.447.242.550 lei.
La data de 21 februarie 2000, reclamanta şi-a precizat acţiunea cu privire la cuantumul dividendelor şi că potrivit art. 21 alin. (1) lit. a) din OG nr. 25/2002 este îndreptăţită să reţină avansul.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, şi în cazul în care se apreciază că operează rezoluţia contractului obligarea reclamantului la restituirea avansului achitat.
În fond după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea principală şi acţiunea conexă, prin sentinţa civilă nr. 16525 din 16 decembrie 2003.
A constatat rezoluţia contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară şi în consecinţă a dispus restituirea către reclamantă a celor 299.016 acţiuni, reprezentând 30% din capitalul social al SC C. SA, a autorizat reclamanta să păstreze avansul achitat de pârâtă, a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind plata daunelor interese şi restituirea sumelor cu titlu de dividende şi a anulat, ca netimbrată, cererea reconvenţională.
În motivarea soluţiei instanţa de fond a reţinut că, faţă de existenţa pactului comisoriu de gradul IV prevăzut în contractul încheiat şi având în vedere că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a două rate succesive, în temeiul art. 1020 C. civ., a apreciat că se impune rezoluţia contractului şi nu rezilierea care se aplică doar contractelor cu execuţie succesivă.
Cu privire la daunele interese s-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului, iar pe de altă parte s-a reţinut şi apărarea pârâtei, potrivit căreia schimbarea cadrului legislativ şi înlăturarea facilităţilor acordate asociaţiilor de salariaţi poate constitui o cauză neimputabilă pârâtei, conform art. 1082 C. civ.
Instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (1) din OG nr. 25/2002, iar pe de altă parte a apreciat că pentru dividende şi daune moratorii nu s-au făcut dovezi, conform art. 1169 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe au promovat apel atât reclamanta cât şi pârâta criticile vizând nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei atacate.
Apelanta A.C. arată că deşi instanţa de fond a reţinut corect că nu este în culpă pentru neexecutarea contractului a dispus rezoluţia contractului chiar dacă neexecutarea s-a datorat unei cauze fortuite şi că în motivarea hotărârii nu se regăseşte obligaţia asumată prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni, care este cu executare succesivă şi nu cu executare uno ictu, de a efectua investiţii în societate, solicitând să se constate rezilierea contractului cu consecinţa păstrării de către A.P.A.P.S. a avansului şi de către sine a acţiunilor.
Criticile apelantei A.V.A.S. (fostă A.P.A.P.S.) se referă la faptul neachitării daunelor-interese şi nerestituirea sumelor încasate cu titlu de dividende pentru perioada 1997 – 1999, fiind încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (11) lit. a) din OG nr. 25/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 290 din 10 iunie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâtei A.C., şi a admis apelul promovat de A.V.A.S. A schimbat în parte sentinţa civilă criticată şi a obligat intimata pârâtă A.C. şi la plata daunelor interese în cuantum total de 24.587.345.942 lei reprezentând: dobânda aferentă ratelor 1 – 10 neachitate în sumă de 2.188.556.366 lei, penalităţi de întârziere calculate de la data scadenţei fiecărei rate până la 16 decembrie 2003, data pronunţării sentinţei la fond în cuantum de 20.105.503.016 lei şi dividende încasate în perioada 1997 – 2001 în sumă de 2.293.287.560 lei, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar, a reţinut că, contractul de vânzare-cumpărare acţiuni respectiv obligaţiile asumate de părţi nu este un contract cu executare succesivă atâta timp cât s-a prevăzut cuantumul total al preţului, iar proprietatea asupra acţiunilor vândute s-a transmis conform înţelegerii de la punctul 2 şi punctul 4 lit. a) din contract.
A mai precizat instanţa de apel că însăşi A.C. a formulat acţiune în justiţie, solicitând să se constate că a survenit rezoluţia contractului, susţinându-se aceeaşi opinie şi în întâmpinarea depusă.
De asemenea a fost înlăturată susţinerea apelantei potrivit căreia nerespectarea obligaţiilor contractuale s-ar fi datorat modificărilor legislative intervenite motivat, pe de o parte, că nu a făcut dovada cauzei exterioare voinţei ei de care nu poate răspunde (art. 1082 C. civ.), iar pe de altă parte că la data încheierii actului adiţional pentru decalarea termenului de plată a primei rate nu numai că erau în vigoare OUG nr. 88/1997, care a abrogat Legea nr. 77/1995, dar până la termenul de la 30 aprilie 1998, când trebuia achitată prima rată au fost emise o serie de ordine privind facilităţile ce prezentau interes pentru debitoare în măsura în care ar fi avut diligenţa bunului proprietar, cum ar fi O.M.P. nr. 71 din 27 martie 1998 şi nr. 109 din 21 aprilie 1998.
Cu privire la apelul A.V.A.S., instanţa de apel a reţinut că odată ce cu rezoluţia contractului părţile au fost repuse în situaţia anterioară, beneficiază de daune-interese astfel cum prevăd dispoziţiile art. 21 alin. (11) din OG nr. 25/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 506/2002, cu completările ulterioare respectiv constituite din dobânzi şi penalităţi pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării contractului.
Clauza penală s-a stipulat tocmai pentru a asigura acoperirea daunelor directe şi previzibile, printr-o evaluare făcută prin convenţia părţilor, iar pe de altă parte instanţa de fond a considerat greşit că nu s-a făcut dovada prejudiciului din moment ce la dosarul cauzei sa depus modul de calcul a acestora.
S-a mai reţinut că potrivit art. 21 alin. (2) şi (3) din OG nr. 25/2002, determinarea întinderii altor prejudicii se poate face pe baza unei expertize economico-financiare, şi în baza aceluiaşi act normativ s-au acordat şi dividendele.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, A.C., criticile vizând aspectele de nelegalitate invocând ca temei legal art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, manifestând un exces de putere, lipsind de valoare juridică dispoziţiile art. 114, coroborate cu art. 118 alin. (2) C. proc. civ., întrucât deşi a decăzut A.V.A.S. din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, ulterior în baza art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a suplinit probatoriile în favoarea reclamantei.
De asemenea se consideră că s-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin completarea art. 21 alin. (3) din OG nr. 25/2002, considerând că numai pentru alte prejudicii este necesară o expertiză economico-financiară.
Recurenta consideră că au fost încălcate dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., întrucât prin Decizia pronunţată în apel i s-a înrăutăţit situaţia în propria cale de atac.
Se reia şi critica din apel potrivit căreia nimeni nu se aştepta ca modificarea cadrului legislativ ulterior încheierii unui contract să afecteze obligaţiile asumate înainte de intrarea în vigoare a acestor modificări, făcându-se o retrospectivă a evoluţiei legislaţiei în materie ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni.
Instanţa de apel, ca şi instanţa de fond susţine recurenta au considerat în mod greşit faptul că contractul de vânzare cumpărare acţiuni este un contract cu executare uno ictu, din moment ce obligaţia principală din contravaloare acţiuni este transferul acestora şi plata preţului ce urma a se face în rate fiind un contract cu neîndoielnică executare succesivă.
Recursul este nefondat.
Examinând modul în care s-a desfăşurat judecarea apelului se constată că instanţa de control judiciar a respectat întocmai principiile ce guvernează judecarea unei cauze.
Astfel s-a făcut corect aplicaţiunea art. 1141 şi art. 118 C. proc. civ., apelanta fiind sancţionată pentru nedepunerea în termen a întâmpinării.
În considerarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., dat fiind caracterul devolutiv al apelului instanţa în baza rolului său activ în materie probatorie a luat măsurile necesare în vederea pronunţării unei soluţii legale şi temeinice.
Ca atare susţinerea recurentei în sensul că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti este total nefondată.
Cu privire la critica potrivit căreia s-a dat forţă juridică unei expertize, calculului penalităţilor depus de A.V.A.S., urmează a fi înlăturată având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 21 alin. (1) lit. a) din OG nr. 25/2002, fiind depuse în susţinere bilanţurile contabile pe baza cărora s-au efectuat calculele fiind preluate de la M.F.
Art. 21 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că „pentru prejudiciile cauzate societăţii de către cumpărător, acesta poate cere instanţei judecătoreşti daune interese, iar alin. (3) spune că „stabilirea prejudiciilor şi a daunelor interese prevăzute de alin. (2), precum şi cele provocate Autorităţii, pe baza unei expertize întocmite de persoane fizice sau juridice abilitate de lege pentru astfel de operaţiuni".
Din economia textelor precizate nu se poate reţine decât că toate daunele interese ..solicitate ca urmare a rezoluţiunii contractului trebuie stabilite prin expertiză, în sprijinul acestui argument venind şi dispoziţiile alin. (11) al art. 21, care precizează clar sumele care constituie daunele interese datorate de cumpărător urmare rezoluţiunii.
Nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat numai pentru că intimata nu a contestat faptul că recurenta nu a fost în culpă cu privire la îndeplinirea obligaţiilor contractuale, nefiind întrunite condiţiile art. 1201 C. civ., faptul că litigiul se află în faza recursului nu echivalează cu un nou proces.
Invocând încălcarea dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ., recurenta omite faptul că instanţa de control judiciar s-a pronunţat şi asupra apelului promovat de intimată.
Cu privire la lipsa culpei în neexecutarea contractului, Înalta Curte apreciază că prin motivarea instanţei de apel s-a răspuns la acest aspect apreciindu-se corect dispoziţiile art. 1082 C. civ., cu explicaţia teoretică a cazului fortuit şi a neaplicării în speţă având în vedere clauzele contractului, întocmirea actului adiţional cât şi facilităţile intervenite prin O.M.P.
De asemenea se va înlătura şi critica privind natura contractului, întrucât aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, ceea ce determină caracterizarea obligaţiilor în executare succesivă este repetarea unei prestaţii în timp, fără a se stabili cuantumul total al ansamblului prestaţiilor, iar nu divizarea în timp a unei prestaţii al cărui cuantum total este stabilit de la bun început cum este cazul în speţă.
Deci, justificat s-a apreciat caracterul contractului de vânzare cumpărare ce formează obiectul litigiului ca un contract cu executare uno ictu dispunându-se rezoluţiunea cu toate consecinţele unei asemenea măsuri.
Faţă de cele arătate, în considerarea dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.C. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 290 din 10 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1359/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1374/2005. Comercial → |
|---|
