ICCJ. Decizia nr. 2445/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1235 din 20 octombrie 2004 Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei R. Craiova, împotriva pârâtei SC A.I. SRL Craiova, pe care a obligat-o la plata sumei de 81.385.233 lei reprezentând chirie pe perioada aprilie 2001 - martie 2002 și la 5.693.111 lei cheltuieli de judecată.
Prin aceeași hotărâre s-a admis în parte cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată de pârâtă și a obligat reclamanta la 33.000.000 lei, reprezentând îmbunătățiri aduse imobilului din Lipscani; s-au compensat cele două sume până la concurența celei mai mici, de 33.000.000 lei și a constatat că pârâta mai are de achitat reclamantei suma de 38.385.233 lei.
A respins cererea de instituirea dreptului de retenție și a dispus rezilierea contractului din 29 decembrie 1994, încheiat de părți și evacuarea pârâtei din imobilul situat în Craiova, str. Lipscani.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, la data de 29 decembrie 1994 părțile au încheiat un contract de asociere în participațiune, potrivit căruia reclamanta a pus la dispoziția pârâtei spațiul comercial situat în Craiova, str. Lipscani, iar pârâta s-a obligat să achite un procent de 3 % din profitul realizat din activitatea comercială desfășurată în spațiul comercial proprietatea reclamantei, dar nu la mai puțin de 572.689 lei lunar, plus T.V.A. - ul (sumă reactualizată trimestrial).
în raport de clauzele contractuale și voința părților la încheierea contractului, s-a constatat că reclamanta nu participă la pierderile suferite de pârâtă în derularea activității comerciale desfășurate în spațiul comercial, motiv în raport cu care instanța de fond a calificat contractul încheiat de părți ca fiind de închiriere.
Tribunalul a obligat pârâta la plata sumei de 81.285.233 lei, reprezentând chirie pentru spațiul comercial pe perioada aprilie 2001 - martie 2002, plus T.V.A. și penalități aferente, având în vedere că pârâta a recunoscut debitul solicitat de reclamantă prin acțiune prin procesele verbale de conciliere din 12 septembrie 2001 și 8 august 2002.
în ce privește cererea reconvențională, a fost admisă, în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 33.000.000 lei către pârâtă, motivat de acordul ulterior al părților, potrivit căruia reclamanta a consimțit să suporte contravaloarea lucrărilor de consolidare și modernizare a spațiului comercial din litigiu, constatate și cuantificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
S-a mai avut în vedere că lucrările de consolidare și modernizare ale spațiului comercial erau necesare, profitând reclamantei, ca proprietar al bunului.
S-au compensat sumele solicitate de părți până la concurența celei mai mici, constatându-se că în cauză operează de drept compensația, conform art. 1144 C. civ., întrucât între părți au existat datorii reciproce.
Urmarea constatării compensației datoriilor reciproce dintre părți, tribunalul a respins cererea de instituire a unui drept de retenție în favoarea reclamantei, deoarece, în aceste condiții nu se mai justifică.
Cum pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract de plată a chiriei lunare aferente spațiului comercial, la termenul scadent prevăzut de art. 5 din contract, văzând și dispozițiile art. 10 din același contract, raportat la art. 1020 C. civ., s-a admis cererea reclamantei în ce privește rezilierea contractului și, pe cale de consecință s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul comercial.
Nemulțumită de această soluție, pârâta reclamantă a declarat apel ce formează obiectul dosarului, aflat pe rolul Curții de Apel Craiova.
Totodată pârâta a formulat o cerere prin care a solicitat suspendarea executării sentinței până la soluționarea apelului, formându-se dosarul Curții de Apel Craiova.
în motivarea cererii apelanta pârâtă a arătat că în cauză se impune suspendarea executării întrucât apelul vizează printre altele, o compensație legală iar executarea sentinței ar crea dificultăți în activitatea comercială a societății pârâte, care are de primit de la reclamantă o sumă mult mai mare decât cea la care a fost obligată.
Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2005, a respins cererea de suspendare a executării sentinței formulată de pârâta apelantă și a dispus restituirea cauțiunii cu motivarea că eventuala executare a hotărârii atacate cu apel, vizează obligația pârâtei numai la plata sumei modice de 33.000.000 lei, rezultată din compensarea datoriilor reciproce dintre părți, situație ce nu poate constitui motiv de suspendarea executării sentinței tribunalului.
Punerea în executare pentru suma de 33.000.000 lei nu ar fi de natură să creeze disfuncționalități în activitatea societății pârâte iar, susținerea pârâtei că are de primit de la reclamantă o sumă mai mare decât a fost obligată nu este relevantă atâta timp cât nu există un alt raport juridic obligațional.
în contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta SC A.I. SRL Craiova, criticând soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova sub mai multe aspecte și anume:
1. Prima critică se referă la motivarea deciziei în sensul că nu pentru suma de 33.000.000 lei a solicitat suspendarea executării sentinței tribunalului ci, pentru evacuarea din spațiul comercial pentru care a efectuat lucrări de consolidare foarte scumpe, sumele achitate fiind recunoscute de partea potrivnică, conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar și constatate de instanța de judecată.
2. Prin cea de a doua critică, pârâta susține că pe rolul aceleiași curți de apel se află apelul ce formează obiectul dosarului, din care rezultă că reclamanta a achiesat la pretențiile pârâtei prin acordul acesteia privind compensarea datoriilor dintre părți, iar sumele pretinse sunt derivate din același contract al părților.
Celelalte două critici formulate de recurentă vizează, în ansamblu, nelegalitatea respingerii cererii de suspendare a executării silite sentinței pronunțate de tribunal, care avea ca obiect evacuarea din spațiul în litigiu nu suma de 33.000.000 lei.
Față de toate aceste susțineri, recurenta a solicitat admiterea recursului.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea în ansamblu a susținerilor recurentei în raport de conținutul cererii de suspendare executării silite a sentinței tribunalului formulată în apel, curtea constată că pârâta nu a motivat și argumentat cererea pentru a putea convinge instanța de judecată de temeinicia ei și necesitatea suspendării executării silite a sentinței.
în speță, se constată că susținerile recurentei nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru a conduce la casarea hotărârii atacate întrucât acesta vizează fondul cauzei nu cererea de suspendarea executării silite.
în principiu, în judecarea căii de atac a apelului, instanța poate încuviința, dispune, condiționat de depunerea unei cauțiuni, suspendarea executării vremelnice a hotărârii atacate potrivit dispozițiilor art. 279 alin. (1) C. proc. civ. și art. 280 pct. (4) și (5) din același cod.
Rezultă că, în accepțiunea textelor precizate, deși suspendarea executării este facultativă, ea se dispune atunci când se justifică, condiționat de o motivare convingătoare și depunerea unei garanții (cauțiune) împotriva eventualelor acte de rea-credință.
Cum în cauză, pârâta nu a motivat și argumentat cererea de suspendare a executării silite în sensul dovedirii urgenței, prevenirea unei pagube iminente și că nu s-ar putea repara și înlăturarea pierderilor ce s-ar ivi cu prilejul executării silite, situație în raport cu care, corect Curtea de Apel Craiova a constatat că o eventuală executare a sentinței vizează obligarea pârâtei la plata sumei de 33.000.000 lei, iar măsura suspendării vremelnice a executării hotărârii nu se impune, dat fiind compensarea legală intervenită între părți și executarea silită respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 33.000.000 lei, nu este de natură a crea disfuncționalitate în funcționarea activității societății pârâte.
Așa fiind, s-a avut în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat recursul pârâtei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2409/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1392/2005. Comercial → |
|---|
