ICCJ. Decizia nr. 1446/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 3438 din 24 noiembrie 2003, Tribunalul Arad a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA Gherla împotriva pârâtei SC I.B. SA Arad și pe cale de consecință a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.022.096.413 lei reprezentând rest de preț și 68.355.235 lei reprezentând dobânzi legale, calculate de la scadența facturilor și până la 31 iulie 2003. A mai obligat pârâta la plata sumei de 32.834.033 lei cheltuieli de judecată.
A respins cererea reconvențională formulată de pârâta SC I.B. SA Arad împotriva reclamantei SC S. SA Gherla pentru pretenții.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că, în fapt, între părți s-au stabilit relații contractuale, în temeiul cărora reclamanta a furnizat pârâtei picioare și blocatori metalici, pentru fabricarea mobilierului de berărie destinat exportului. Astfel cum rezultă din susținerile părților, de comun acord, acestea au stabilit că pârâta datorează reclamantei, pentru produsele livrate și neachitate, rezultând din facturile în litigiu suma de 1.022.096.413 lei și, de asemenea, suma de 68.355.235 lei reprezentând dobânda legală, calculată de la scadența facturilor în litigiu și până la 31 iulie 2003, al cărui cuantum și mod de calcul, de asemenea nu a fost contestat de către pârâtă.
Cât privește cererea reconvențională formulată de pârâtă, instanța a respins excepția inadmisibilității acesteia, în raport de prevederile art. 7205C. proc. civ., iar pe fondul pretențiilor s-a constatat netemeinicia acesteia, reclamanta reconvențională nedovedind vreo legătură de cauzalitate între produsele livrate de SC S. SA respectiv vreo necorespundere calitativă acestora și refuzurile de marfă înregistrate de SC I., din partea partenerilor externi. Totodată s-a argumentat că reclamanta reconvențională nu a dovedit sub nici un aspect vreo culpă a pârâtei reconvenționale în executarea obligațiilor sale contractuale, care să fi determinat prejudicierea ei de către partenerii externi, cu atât mai mult cu cât majoritatea refuzurilor și corespondenței purtate de partenerul extern se referă la o altă societate decât reclamanta reconvențională, aceasta din urmă nedovedind vreun raport juridic cu destinatara reclamațiilor.
De asemenea, instanța de fond și-a motivat soluția și prin argumentul inexistenței obiecțiunilor cu privire la calitatea necorespunzătoare a produselor, între părți neexistând nici corespondență privind cererea pentru modificarea structurii și dimensiunilor acestor piese, care au fost fabricate potrivit proiectului depus la dosar.
împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC I.B. SA Arad, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel Timișoara a respins apelul, ca nefondat, prin decizia nr. 81 din 1 aprilie 2004, păstrând hotărârea atacată, cu motivarea în esență că instanța de fond a stabilit o stare de fapt corectă, în raport de probele administrate în cauză.
La data de 27 mai 2004, pârâta SC I.B. SA Arad a declarat recurs împotriva deciziei formulate de Curtea de Apel Timișoara, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ.
Recurenta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Criticile formulate de pârâtă vizează nelegalitatea și netemeinicia deciziei sub aspectul respingerii cererii reconvenționale, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de probă administrate de către aceasta în dovedirea prejudiciului cauzat de reclamanta SC S. SA, prin livrarea de produse necorespunzătoare.
Recurenta a arătat astfel că din corespondența cu partenerii externi a rezultat că produsele nu corespund calitativ, că faxurile primite fac pe deplin dovada prejudiciului cauzat acesteia, că deși unele au fost adresate societății E. SRL, aceasta face parte din același grup de firme și ca atare refuzul plății facturilor este întemeiat tocmai pe calitatea necorespunzătoare a mărfii primite de la reclamantă.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea cererii, casarea hotărârilor atacate, cu admiterea cererii reconvenționale, astfel cum a fost formulată la fond.
Recursul este fondat:
Examinând actele dosarului, Curtea constată că nu a fost pe deplin stabilită situația de fapt în privința derulării raporturilor juridice dintre părți, în sensul că nu s-a demonstrat în detaliu care anume produse n-au corespuns calitativ și în ce perioadă au fost ele livrate, având în vedere că în corespondența aflată la dosar nu se indică expres categoria de produse necorespunzătoare, dacă acestea sunt cele din facturile emise de reclamantă și aflate în litigiu, nu s-a dovedit că partenerul străin nu i-a achitat marfa pârâtei, astfel încât să rezulte determinarea cauzală a pretinderii despăgubirilor din cererea reconvențională.
Prin urmare, au fost produse probe în detaliu sub aspectele mai sus menționate, în vederea stabilirii unei situații de fapt corecte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ.,
| ← ICCJ. Decizia nr. 229/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 233/2005. Comercial → |
|---|
