ICCJ. Decizia nr. 213/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Cluj la 10 august 2000 și precizată la 10 octombrie 2000, reclamanta SC O.G. SA Cluj a cerut obligarea pârâtei SC P.L.C. SA București la plata sumei echivalente în lei de 3.698 dolari S.U.A. la cursul B.N.R. din data plății + 2 % reprezentând chirie restantă conform contractului de locațiune nr. 32 din 1 martie 1999, obligarea pârâtei la plata sumei echivalente în lei de 17.737,75 dolari S.U.A. la cursul B.N.R. din data plății + 2 % reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 10 octombrie 2000 conform contractului de locațiune nr. 32 din 1 martie 1999, obligarea pârâtei la plata în continuare a penalităților de întârziere calculate până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile, precum și obligarea la plata taxelor și cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea arbitrală nr. 83 din 31 octombrie 2000, Tribunalul Arbitral admite în parte acțiunea reclamantei și, în consecință, obligă pe pârâtă la plata echivalentului în lei a sumei de 2.698 dolari S.U.A. la cursul B.N.R. la data plății + 2 %, reprezentând chiria restantă pe lunile ianuarie, februarie, martie și aprilie 2000;
constată că a intervenit compensația legală între chiria restantă datorată de pârâtă pe luna decembrie 1999, echivalentul a 131 dolari S.U.A., precum și parțial, până la concurența echivalentului în lei a sumei de 869 dolari S.U.A. din 1000 dolari S.U.A. datorată de pârâtă pe luna ianuarie 2000, adică în total echivalentul a 1000 dolari S.U.A. datorată de reclamantă pârâtei cu titlu de restituire garanție la încetarea contractului (aprilie 2000);
constată nulitatea absolută parțială a clauzei penale prevăzute la Cap. IV din contractul de locațiune încheiat între părți și înregistrat sub nr. 32 din 01 martie 1999 pe care o consideră valabilă doar în limita unei penalități de 0,054 % pe zi de întârziere;
obligă pe pârâtă să plătească echivalentul în lei a sumei de 709,03 dolari S.U.A. cu titlu de penalități de întârziere până la data de 10 octombrie 2000 la suma de 2.698 dolari S.U.A. datorată reclamantei și în continuare câte 0,054 % pe zi de întârziere până la achitarea în întregime a debitului; obligă pârâta la plata parțială a cheltuielilor de arbitrare în sumă de 10.232.640 lei proporțional cu procentul de admitere a pretențiilor reclamantei.
Prin acțiunea în anulare formulată la 15 ianuarie 2001, reclamanta a cerut Curții de Apel Cluj să dispună anularea hotărârii arbitrale pentru motivele prevăzute de art. 364 lit. f), g) și i) C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1223 din 5 decembrie 2001, Curtea de Apel Cluj a respins, ca tardivă, acțiunea reclamantei cu motivarea că cererea a fost înregistrată după expirarea termenului prevăzut de art. 365 alin. (2) C. proc. civ.
Prin decizia nr. 3748 din 1 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei Curții de Apel pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru judecarea acțiunii în anulare, reținând că aceasta a fost formulată în termenul prevăzut de lege.
Prin decizia civilă nr. 213 din 19 februarie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, respinge acțiunea formulată de reclamantă pentru anularea hotărârii arbitrale nr. 83 din 31 octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Cluj.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că nu poate fi primită critica întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. f) C. proc. civ., întrucât hotărârea arbitrală atacată conține toate elementele prevăzute de textul de lege menționat. De asemenea, constată că nu este fondată nici critica referitoare la faptul că tribunalul arbitral nu ar fi fost investit de părți să se pronunțe asupra compensației legale a datoriilor reciproce ori asupra nulității clauzei penale, reținând că pârâta a invocat prin întâmpinare atât compensația chiriei restante cu suma datorată ei de reclamantă cu titlu de garanție returnabilă la încetarea contractului, cât și caracterul excesiv al clauzei penale conform căreia penalitățile acumulate depășesc cu mult prejudiciul suferit de reclamantă prin întârzierea în efectuarea plății. Mai reține instanța de apel că tribunalul arbitral nu a încălcat dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., acesta interpretând corect prevederile referitoare la compensația legală și imputația plății, precum și cele referitoare la clauza penală pe care a diminuat-o constatând că este excesivă.
Nemulțumită de soluție, reclamanta a promovat recurs în temeiul art. 304 alin. (1), pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de apel a pronunțat o decizie nelegală și netemeinică ignorând că tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut constatând că ar fi operat compensația legală și pronunțând nulitatea absolută a clauzei penale din contractul de locațiune și făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1144,art. 1111,art. 1088,art. 1090 C. civ. și încălcând ordinea publică și dispozițiile imperative ale art. 969 alin. (1) C. civ., prin intervenirea în contractul dintre părți.
Recursul este întemeiat:
Respingerea de către instanța de apel a acțiunii în anularea hotărârii arbitrale este criticabilă, deoarece prin respectiva hotărâre tribunalul arbitral, a încălcat dispozițiile art. 969 C. civ., și s-a pronunțat și asupra unui lucru ce nu s-a cerut, respectiv asupra nulității absolute a clauzei penale înscrise în contract, făcând și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 43 C. com., art. 1090,art. 1088,art. 1111,art. 1144 C. civ.
Se reține că în baza principiului libertății de voință la încheierea contractului, părțile au înțeles să formuleze în Cap. IV al contractului de locațiune intervenit între ele o clauză penală conform căreia locatorul poate pretinde penalizări de 1 % pe zi din suma datorată și neplătită, clauză ce nu a fost ulterior modificată, iar prin întâmpinare pârâta a recunoscut că a plătit cu întârziere ratele, precum și că nu a achitat chiria pe ultimele luni, necontestând calculul penalităților depus de reclamantă, așa cum s-a reținut prin încheierea nr. 2 din 24 octombrie 2000 și neinvocând în cursul procesului excepția nulității absolute a clauzei penale cum greșit a reținut instanța de arbitraj care nu a avut nici un temei legal pentru a cenzura clauza penală, încălcând astfel art. 1087 C. civ.
Se reține, de asemenea, că potrivit contractului dintre părți (cap. IV) locatarul a achitat locatorului o garanție de 1000 dolari S.U.A., care urma să fie returnată la încetarea contractului, sumă nerestituită pârâtei la predarea spațiului așa cum aceasta a arătat în întâmpinare și cum recurenta a recunoscut, critica formulată de ea cu privire la acest aspect neputând fi primită.
Se mai reține că reclamanta recurentă a timbrat cererea arbitrală conform Regulilor de procedură arbitrală ale Comisiei de arbitraj Cluj corespunzător pretențiilor cuantificate, respectiv corespunzător diferenței de chirie neachitată de 3.698 dolari S.U.A. și penalităților de întârziere solicitate în sumă de 17.737,75 dolari S.U.A., nefiind deci timbrat ultimul capăt de cerere care urmează a fi respins în temeiul art. 3596C. proc. civ.
Astfel a fost, s-a reținut ca justificate parte din criticile formulate de recurentă au vizat nelegalitatea și netemeinicia deciziei Curții de Apel Cluj recursul a fost admis, decizia instanței de apel a fost modificată în sensul admiterii acțiunii în anulare a hotărârii nr. 83 din 31 octombrie 2000 a Tribunalului arbitral care a fost anulată, iar acțiunea recurentei-reclamante a fost admisă în parte, pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.698 dolari S.U.A. cu titlu de diferență de chirie neachitată, precum și la plata penalităților de întârziere cuantificate în sumă de 17.737,75 dolari S.U.A., sume din care au dedus suma de 1.000 dolari S.U.A. aflată la reclamantă drept garanție. Conform Regulilor de procedură arbitrală ale C.A.C. de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Cluj, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor arbitrale dovedite de reclamantă în sumă de 64.600.000 lei reprezentând taxa arbitrală și onorariu de avocat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 233/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 144/2005. Comercial → |
|---|
