ICCJ. Decizia nr. 139/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința comercială nr. 2412 din 31 octombrie 2003 a Tribunalului Dâmbovița a fost respinsă acțiunea reclamanților G.A. și P.C. formulată împotriva pârâților S.M., S.Șt. și M.S. având ca obiect constatarea nulității absolute a clauzei din art. 13 pct. 2 din contractul de societate și a actului adițional privind retragerea asociatului cu cesionarea părților sociale cât și cererea reconvențională de daune. A fost respinsă cererea de cheltuieli.
S-a reținut că art. 13 pct. 2 din contractul de societate și clauzele din actul adițional nu sunt contrare nici unei norme legale de ordine publică.
Cu privire la cererea reconvențională a pârâților de a li se acorda daune morale de 20.000.000 lei s-a apreciat că reclamanții nu au exercitat abuziv drepturile procesuale contrar art. 723 C. proc. civ., astfel încât nu se impune aplicarea amenzii prevăzute de art. 1081alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
Cererea privind plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă întrucât onorariul de avocat achitat în cauză nu a fost plătit de pârâți ci de un terț, respectiv SC A.C. SRL.
împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții S.M. și S.Șt. susținând că reclamanții au exercitat abuziv drepturile lor procesuale, iar cheltuielile de judecată nu are relevanță cine le-a plătit în fapt, important este că au fost plătite.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia comercială nr. 150 din 17 februarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul pârâților apreciind că nu s-a dovedit reaua credință a reclamanților în exercitarea drepturilor lor procesuale iar cheltuielile de judecată, pentru a fi suportate de părțile căzute în pretenții, conform art. 274 C. proc. civ., trebuie să fie avansate de pârâți. Nefăcându-se dovada de către aceștia că ei au plătit onorariul de avocat s-a considerat corectă respingerea cererii.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâți care invocă motive de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 723 C. civ. și art. 108.1 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., întrucât reclamanții nu au făcut apel la hotărârea prin care s-a respins acțiunea ci au lăsat să se perime recursul.
Cu privire la cheltuielile de judecată recurenții susțin că nu are relevanță cine a plătit onorariu de avocat.
Din oficiu instanța de recurs a pus în discuție excepția nulității recursului având în vedere tardivitatea motivării și depunerea recursului direct la înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform art. 302 C. proc. civ., recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității.
De asemenea, și nemotivarea în termenul legal este sancționată cu nulitatea potrivit art. 306 pct. 1 C. proc. civ.
Se constată că motivele de recurs au fost depuse la data de 16 august 2004, iar hotărârea din apel le-a fost comunicată la data de 25 februarie 2004.
Așadar, motivarea recursului s-a făcut cu mult peste termenul de 15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ. și au fost încălcate dispozițiile art. 303 pct. 1 C. proc. civ., astfel că a fost nul în baza art. 306 pct. 1 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1370/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1342/2005. Comercial → |
|---|
