ICCJ. Decizia nr. 1494/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 16 decembrie 1996, reclamanta SC R.T. SA București a chemat în judecată SC B.I. SRL Breaza, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâta să fie obligată la plata sumei de 186.730.577 lei reprezentând cota parte din profitul realizat prin derularea operațiunii de import zahăr.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că suma menționată reprezintă o diferență la profitul, conform variantei II de calcul, realizat prin derularea la intern a partidei de zahăr importată din Turcia, în baza contractului de comision nr. 171/1993.
Facturile emise de către reclamantă în vederea încasării diferenței menționate nu au fost onorate de pârâta menționată.
Pârâta a solicitat, prin întâmpinare, respingerea acțiunii, susținând că suma nu este datorată, contractul de comision fiind derulat în alte condiții, prin modalități convenite de comun acord, altele decât cele prevăzute în contractul de comision.
în vederea lămuririi cauzei, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu expertiză contabilă.
La termenul din 28 ianuarie 1998, fixat pentru judecarea cererii, reclamanta a majorat câtimea obiectului cererii, cu suma de 40.346.644 lei, reprezentând contravaloarea diferenței de marfă predată pârâtei, vândută de către aceasta și neachitată.
în cauză, s-a efectuat o expertiză contabilă având ca obiect stabilirea valorii reale a sumelor datorate de pârâtă în temeiul contractului de comision, cu referire la cantitatea de zahăr preluată și apoi comercializată, valoarea încasată de pârâtă și decontată reclamantei, profitul realizat din comercializarea zahărului și cota parte datorată, precum și valoarea dobânzilor, penalităților și actualizării la zi cu rata inflației.
Prin sentința nr. 2000 din 13 mai 1998, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea majorată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.329.780.511,25 lei cu titlu de pretenții, conform raportului de expertiză.
Curtea de Apel București, secția comercială, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
în rejudecare, Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 2109 din 22 aprilie 1999, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.534.096.258 lei cu titlu de cotă profit.
S-a reținut că între părți a intervenit contractul de comision nr. 17 din 13 aprilie 1993, având ca obiect importul și comercializarea în România, cu plata în lei, a unor cantități de zahăr dublu rafinat.
Pârâta, în calitate de comisionar, s-a obligat să asigure vânzarea întregii cantități de marfă, în numele comitentului.
Din adresa nr. 459 din 13 aprilie 1994, emisă de pârâtă, necontestată, s-a recunoscut reclamantei un drept la profit în valoare de 186.730.577 lei.
Conform expertizei, valoarea actuală a profitului neachitat este de 1.534.096.259 lei.
împotriva hotărârii primei instanțe pârâta a declarat apel, susținând că expertul nu a interpretat corect actele contabile, așa încât a ajuns la o concluzie eronată, preluată de instanță.
Astfel, expertul nu a luat în calcul suma de 95.910.389 lei reprezentând dobânzi la creditul angajat de pârâtă.
De asemenea, acesta nu a avut în vedere suma de 530.081.910 lei plătită de pârâtă cu titlu de taxe vamale și TVA, precum și suma de 272.790.792 lei TVA calculat la taxele vamale, recuperată integral de reclamantă, ce trebuia scăzută din cota de profit cuvenită acesteia din urmă.
Drept urmare, având în vedere sumele menționate, pârâta datorează în realitate suma de 49.129.228 lei compusă din 8.782.584 lei cu titlu de cotă profit și 40.346.644 lei reprezentând contravaloare marfă, diferență comercializată și neachitată reclamantei.
în susținerea căii de atac exercitată, pârâta a depus înscrisuri și a solicitat efectuarea unei noi expertize contabile.
în această etapă procesuală a fost efectuată o nouă expertiză contabilă.
S-a concluzionat, în sensul că pârâta mai are de achitat suma de 40.137.046 lei cu titlu de contravaloare marfă și a încasat în plus, cu titlu de profit, suma de 198.782.608 lei.
Suma datorată, reactualizată la data de 16 noiembrie 2001, este de 967.032.297 lei.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 2 A din 8 ianuarie 2002, a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei numai suma de 967.032.297 lei reprezentând cotă parte profit.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar și-a însușit, motivat, concluziile celui de al doilea raport de expertiză.
S-a mai reținut că intimata reclamantă nu a determinat, în obiecțiuni, perioada de actualizare a debitului, în mod corect reținându-se data sesizării instanței de judecată.
împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta SC B. SA București a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
S-a susținut că decizia pronunțată în apel este netemeinică, în raport de împrejurarea că nu s-a procedat la scăderea sumei de 95.910.369 lei cu titlu de dobânzi, recunoscute de reclamantă.
în concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul diminuării obligației de plată cu suma menționată.
Recursul este nefondat:
Cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de pârâtă, privește, sub un prim aspect, lipsa fundamentului juridic și, sub al doilea aspect încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cu referire la o normă juridică neincidentă în cauză.
Drept urmare, pentru a putea examina hotărârea atacată sub aspectul acestui caz de modificare, pârâta trebuia să releve norma incidentă neaplicată, în cazul tezei I sau norma aplicată, neincidentă în cauză, în cazul tezei II a art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ceea ce în cauză nu se constată.
Prezentul litigiu a fost generat de neîndeplinirea de către pârâtă, în calitate de comisionar, a obligațiilor din contractul de comision nr. 17 din 18 octombrie 1993.
Din examinarea contractului, rezultă că reclamanta, în calitate de comitent, s-a obligat să plătească partenerului extern contravaloarea mărfii. în raport cu comisionarul, s-a obligat să asigure partea documentară a importului și să o pună la dispoziția acestuia.
Pârâta, în calitate de comisionar, s-a obligat să asigure plata taxelor vamale, TVA și alte speze la intern, cu plata în lei și să comercializeze marfa pe piața internă.
Părțile au convenit ca venitul net realizat din operațiunea comercială menționată să fie împărțit între aceștia.
Drept urmare, fiecare parte suportă cheltuielile la care s-a angajat contractual.
Nu rezultă din contractul menționat, asumarea de către comitent a vreunei obligații de suportare a dobânzii pentru sumele atrase de comisionar pentru derularea operațiunii comerciale.
Ca atare, pretenția pârâtei nu are suport în clauzele contractului menționat.
Această critică a fost invocată și în apel, însă pârâta nu a formulat obiecțiunile la raportul de expertiză.
Drept urmare, în mod temeinic și legal instanța de control judiciar a validat raportul de expertiză și a stabilit obligația de plată în sensul concluziilor acestuia, așa încât hotărârea atacată nu este supusă cazului de modificare invocat de pârâtă în recurs.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1492/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1507/2005. Comercial → |
|---|
