ICCJ. Decizia nr. 1514/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1514/2005
Dosar nr. 10408/2004
Şedinţa publică din 4 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 324 din 30 martie 2004 a Tribunalului Harghita, s-a admis cererea formulată de D.D.V.U.R. AG Bucureşti, în contradictoriu cu intimata SC C.C. SRL cu sediul în Harghita; s-a dispus recunoaşterea hotărârii străine executorie pronunţată de Tribunalul Comercial Viena, respectiv sentinţa în Contumacie 35 Cg 207/01g-14, prin care pârâta SC C.C. SRL, a fost obligată către reclamantă, petiţionara din litigiul de faţă la plata sumei de A.T.S. 407.913 cu 5% dobândă, cu începere de la 5 februarie 2001 şi să compenseze în termen de 14 zile suma de 2.854,28 euro cheltuieli de judecată; s-a încuviinţat executarea silită a hotărârii.
S-a reţinut în considerentele sentinţei că sunt întrunite dispoziţiile art. 167, 170 şi 172 din legea nr. 105/1992, iar din actul depus la dosar, rezultă că în contextul în care România a aderat la Convenţia de la Haga referitor la recunoaşterea reciprocă a documentelor, nu mai este necesară supralegalizarea acestora în faţa autorităţilor din statele respective.
Hotărârea instanţei de fond a fost confirmată prin Decizia nr. 133 din 7 septembrie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului.
SC C.C. SRL a declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut că este nelegală şi netemeinică.
A susţinut recurenta că cererea intimatei trebuia să fie respinsă, întrucât la dosar s-a depus o copie xerox a hotărârii pronunţate de Tribunalul Comercial Viena şi nu originalul sau o copie legalizată a hotărârii. Că nu a fost citată în faţa Tribunalului Comercial din Viena, iar semnătura de pe citaţie nu îi aparţine.
S-a invocat că nu s-a depus la dosar hotărârea supralegalizată aşa cum cer dispoziţiile art. 171 din legea nr. 105/1999.
În ultimul motiv de recurs, s-a arătat că cererea de recunoaştere şi cea de încuviinţare a executării silite nu se poate face în faţa aceleaşi instanţe şi prin aceeaşi cerere, din moment ce aceste cereri sunt distincte atât ca instituţie juridică diferită cât şi ca reglementare.
Recursul nu este fondat.
Potrivit „art. 167 din legea nr. 105/1992 „cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat", hotărârile străine sunt recunoscute în România pentru a beneficia de puterea lucrului judecat, sub rezerva îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii, hotărârea să fie definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată; instanţa care a pronunţat-o a avut potrivit acelei legi competenţa să judece procesul, să existe reciprocitate în ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea.
În speţă sunt întrunite cele trei condiţii cumulative, aşa încât în mod corect ambele instanţe au stabilit că cererea reclamantei este întemeiată.
Susţinerea recurentei că nu s-a depus la dosar originalul hotărârii pronunţate de Tribunalul Comercial Viena, respectiv sentinţa în Contumacie 35 Cg 207/01g-14, va fi înlăturată cât timp dispoziţiile art. 171 alin. (1) lit. a) din legea nr. 105/1992, prevăd depunerea unei copii a acesteia, iar la instanţa de fond s-a depus copia legalizată a hotărârii.
Nici critica recurentei privind nelegala citare în faţa Tribunalului Comercial Viena nu este întemeiată, deoarece din actele dosarului rezultă că procedura de citare cu aceasta s-a făcut la sediul din Miercurea Ciuc, conform dovezii de la dosarul tribunalului.
Deşi acest act poartă semnătura reprezentantului societăţii, recurenta a contestat-o, dar aceasta o poate face pe alte căi legale.
Motivul invocat de recurentă în sensul că hotărârea instanţei străine nu a fost supralegalizată, în temeiul art. 171 alin. (2) C. proc. civ., nu este întemeiat.
Astfel, la dosar s-a depus adresa din 22 februarie 2004, emisă de ambasada Austriei, secţia consulară, care comunică că din momentul aderării României la Convenţia de la Haga referitor la recunoaşterea reciprocă a documentelor, nu mai este necesară supralegalizarea acestora în faţa autorităţilor din statele respective.
Nici critica recurentei că cererea de recunoaştere şi cea de încuviinţare a executării silite nu se poate face în faţa aceleaşi instanţe prin aceeaşi cerere nu este întemeiată.
Astfel, din cuprinsul dispoziţiilor art. 172 privind recunoaşterea hotărârii străine şi ale art. 173 şi următoarele referitor la executarea silită a acesteia din legea nr. 105/1992 nu rezultă formularea unor cereri distincte, aşa cum recurenta a susţinut.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică şi urmează ca potrivit dispoziţiei art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.C. SRL, împotriva deciziei nr. 133/ A din 7 septembrie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 4 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1511/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1539/2005. Comercial → |
|---|
