ICCJ. Decizia nr. 1633/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1633/2005
Dosar nr. 4879/2004
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 august 2000, reclamantul F.P.S. Bucureşti (antecesorul A.P.A.P.S. Bucureşti, în prezent A.V.A.S. Bucureşti) a chemat în judecată pe pârâta SC I.L. SA Focşani (antecesoarea SC V. SA Focşani) solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 150.000.000 lei, cu titlu de rată neachitată scadentă la 30 decembrie 1999, cu 89.100.000 lei reprezentând penalităţi de întârziere la nivelul celor ce se aplică în cazul veniturilor bugetului de stat, calculate de la data scadenţei.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că în baza convenţiei din 4 ianuarie 1995, încheiată cu pârâta SC I.L. SA Focşani, a pus la dispoziţia acesteia suma de 300.000.000 lei pentru investiţii necesare restructurării, cu obligaţia acesteia de a realiza şi vira la F.P.S. în fiecare an volumul de dividende potrivit anexei la convenţie, până la recuperarea sumei menţionate.
A mai arătat reclamantul că prin actul adiţional la convenţia nr. 8/1995, încheiat cu aceeaşi pârâtă la data de 6 aprilie 1999, s-a convenit ca suma de 300.000.000 lei să fie restituită conform art. 1, în două etape, astfel:
- la 30 decembrie 1999 – 150.000.000 lei,
- la 30 decembrie 2000 – 150.000.000 lei.
Pentru nerestituirea la termenul scadenţei a fondurilor alocate, la art. 1 alin. (2) din actul adiţional, s-a prevăzut şi calcularea de penalităţi, astfel că la momentul introducerii acţiunii, pârâta îi datorează suma de 150.000.000 lei scadentă la 30 decembrie 1999 neachitată, plus penalităţi de întârziere în sumă de 89.100.000 lei, cu privire la care solicită admiterea acţiunii.
Prin sentinţa nr. 1475 din 9 septembrie 2003, Tribunalul Vrancea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că prin sentinţa nr. 85 din 20 februarie 2001 a Tribunalului Vrancea, rămasă definitivă prin Decizia nr. 517/ A din 27 iunie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ şi irevocabilă prin Decizia nr. 1062 din 20 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, s-a dispus anularea actului adiţional nr. 301/3478 din 9 aprilie 1999, încheiat între reclamanta F.P.S. şi pârâta SC I.L. SA Focşani, la convenţia din 4 ianuarie 1995 (în baza căruia s-a acordat şi reeşalonat creditul) astfel că faţă de această situaţie prima instanţă a considerat că ambele capete de cerere sunt neîntemeiate şi a hotărât în consecinţă.
Apelul declarat împotriva susmenţionatei sentinţe de către reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 1/ A din 8 ianuarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, care a reţinut în fundamentarea acestei soluţii că bine prima instanţă a apreciat că din moment ce hotărârea de anulare a actului adiţional nr. 301/1999 a fost menţinută printr-o decizie irevocabilă şi deci, soluţia de anulare a acestui act adiţional a fost menţinută, greşit reclamanta a mai formulat pretenţii derivând dintr-o convenţie nulă.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti, invocând ca motive de casare dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Reclamanta susţine în esenţă că, din moment ce convenţia nr. 8 din 4 ianuarie 1995, în care părţile au precizat la art. 4 atât obligaţia restituirii sumei împrumutate de către pârâtă (cât şi plata de penalităţi, pentru situaţia în care suma nu este restituită la scadenţă, nu a fost anulată), greşit instanţele au considerat că prin anularea actului adiţional nr. 301/1999, pretenţiile sale cu privire la ambele capete de cerere ar fi rămas fără suport juridic, deoarece actul adiţional anulat a avut numai rolul de reeşalonare a datoriei şi nu de scutire de plată, astfel că, chiar în aceste condiţii, obligaţia de restituire integrală a fondului de restructurare a rămas valabilă în sarcina intimatei.
În consecinţă, reclamanta solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor şi pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că reclamantul F.P.S. Bucureşti a pus la dispoziţia pârâtei SC I.L. SA, suma de 300.000.000 lei pentru restructurare, conform art. 1 din convenţia din 4 ianuarie 1995, sumă care urma a fi recuperată de reclamant potrivit art. 2 lit. c) din dividendele suplimentare faţă de anul 1994 în perioada 1995 – 1998.
Prin actul adiţional nr. 301/3478 din 9 aprilie 1999 părţile au constatat că pârâta nu a realizat dividende suplimentare până la finele anului 1998 şi deci că nu este în măsură să restituie reclamantului sumele scadente şi ca atare au convenit ca suma acordată să fie restituită în două tranşe egale, respectiv 150.000.000 lei până la data de 30 decembrie 1999 şi 150.000.000 lei până la 30 decembrie 2000.
Din cele expuse, rezultă în mod indubitabil că părţile au convenit prin actul adiţional nr. 301/1999 la modificarea clauzelor convenţiei din 4 ianuarie 1995 şi deci că, atât obligaţia de restituire a creditului cât şi termenele la care urma a fi restituit acesta au rămas guvernate de prevederile actului adiţional nr. 301/1999 şi implicit, că actul respectiv, convenţia nr. 8/1995 a rămas fără nici o valoare juridică referitor la clauzele modificate pentru a constitui temei aşa cum, eronat susţine reclamanta, de obligare a pârâtei la plata sumelor solicitate prin acţiune.
Dar, cum actul adiţional nr. 301/1999 a fost anulat, aşa cum s-a arătat anterior, prin hotărâre rămasă irevocabilă, înseamnă implicit că instanţele nu puteau dispune obligarea pârâtei la plata unor sume de bani în baza unui act adiţional nul, care evident că nu poate produce din această cauză nici un efect.
Aşa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S. Bucureşti (în prezent A.V.A.S. Bucureşti), împotriva deciziei nr. 1/ A din 8 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1568/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1657/2005. Comercial → |
|---|
