ICCJ. Decizia nr. 1570/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Contestatoarea S.M.H., a solicitat pe calea contestației la executare, în contradictoriu cu creditoarea R.B., sucursala Maramureș și intimatul R.I. să se constate nulitatea absolută a contractelor de garanție imobiliară, să fie radiată ipoteca notată în favoarea intimatului și să fie obligați creditoarea și intimatul, la cheltuieli de judecată.
Judecătoria Baia Mare, prin sentința civilă nr. 3246 din 15 mai 2002, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmației. Aceasta, prin sentința civilă nr. 221 din 23 ianuarie 2003, a admis contestația la executare, a constatat nulitatea contractelor de garanție bancară, a anulat actele de executare și a dispus radierea ipotecii, obligând pe creditoare la 22.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul Maramureș, prin decizia nr. 229/ R din 6 iunie 2003, a casat sentința judecătoriei, a disjuns cererea privind constatarea nulității absolute a contractelor de ipotecă dispunând judecarea acesteia în fond de către tribunal.
Prin sentința civilă nr. 630 din 8 martie 2004, tribunalul a admis acțiunea reclamantei S.M.H. și a constatat nulitatea absolută a contractelor de garanție imobiliară, a dispus radierea ipotecii și a obligat pe pârâta R.B. SA la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că prin contractul de împrumut, banca a acordat debitoarei SC G. SRL un împrumut de 300.000.000 lei, pentru garantarea căruia s-au încheiat contracte de garanție semnate de persoane ce nu aveau împuternicirea legală, pentru un imobil proprietatea reclamantei.
Curtea de Apel Cluj, soluționând apelul declarat de creditoarea R.B. SA, sucursala Maramureș, prin decizia civilă nr. 303 din 11 mai 2004, a respins cererea.
Instanța de apel a considerat că la încheierea contractelor de garanție bancară, reprezentantul societății bancare nu a avut procura specială pentru încheierea unei asemenea operațiuni, iar pe de altă parte ipoteca se stinge în cazul rezoluțiunii dreptului de proprietate al constituitorului. împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Astfel, recurenta susține că instanțele nu au avut în vedere procura autentificată sub nr. 294 din 12 februarie 1999 și nici mandatul dat consilierului juridic al sucursalei B.A., ignorând dispozițiile art. 35 din decretul nr. 31/1954, iar hotărârea prin care s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate de către contestatoare este îndoielnică și nu poate afecta dispozițiile Legii nr. 7/1996, intabularea având valoare constitutivă de drepturi.
Ipoteca fiind un drept real accesoriu, conferă titularului dreptul de urmărire al bunului în mâinile oricui s-ar afla.
Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate, procura autentificată sub nr. 298/1999 și nu a avut în vedere nici încheierea judecătorului de carte funciară. Contestatoarea a obținut dreptul de proprietate ulterior încheierii contractelor de garanție și nu le-a atacat cu acțiune în nulitate.
Recursul este nefondat și va fi respins.
Prin contractul de garanție imobiliară, recurenta a înscris în cartea funciară dreptul său real accesoriu, asupra imobilului deținut de garanți.
Titlul de proprietate al acestora, a fost însă anulat prin sentința civilă nr. 2750 din 9 octombrie 2002, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, așa încât dreptul de proprietate al constituitorului fiind supus rezoluțiunii, ipoteca s-a stins, garanțiilor lipsindu-le calitatea de proprietari ai imobilului ipotecat.
Instanța de apel a analizat, judicios lipsa de temei a dreptului de urmărire în condițiile în care garanția înființată nu-și mai produce efectele.
în același mod instanța de apel a analizat și valabilitatea împuternicirii date persoanelor care au instrumentat contractul de garanție. Dispozițiile imperative ale art. 58 din Legea nr. 36/1995 precum și cele ale art. 1772 C. com., au fost ignorate de către creditoare la momentul întocmirii contractelor de garanție. Linia de credit și actul adițional pentru majorarea acesteia, au fost acordate în anul 1995, iar contractul de garanție autentificat în același an. însă formalitățile pentru împuternicirea specială, cerută de lege, s-a realizat abia la 12 februarie 1999, astfel încât nu se poate susține, cu deplin temei, că instanțele au ignorat proba administrată.
Pe de altă parte, dispozițiile Legii nr. 7/1996 au schimbat regimul intabulării în registrul de carte funciară. Dacă în vechea reglementare (Legea nr. 115/1938) înscrierea în cartea funciară avea caracter constitutiv de drepturi, noua lege caracterizează declarativă înscrierea în registrul menționat, așa încât existența, sau inexistența dreptului nu este consfințită prin înregistrare, ci numai opozabilitatea acestuia.
Nu se poate pune, astfel, în discuție validitatea dreptului real accesoriu, constituit de un neproprietar. Efectul hotărârii judecătorești, sentința civilă nr. 2750/2002, pronunțată în contestația în anulare, este retroactiv. Anulând sentința civilă nr. 1444 din 1995 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, prin care s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Actele subsecvente întocmite în temeiul acesteia nu-și mai pot produce efectele.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 303 din 11 mai 2004, Curtea de Apel Cluj.
în considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a acordat cheltuielile de judecată solicitate de partea care a câștigat procesul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1582/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1574/2005. Comercial → |
|---|
