ICCJ. Decizia nr. 1606/2005. Comercial

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6729/2000 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta SC T.A. SRL Galați, prin reprezentant B.F., asociat și administrator, a chemat în judecată pe pârâtul D.M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună excluderea pârâtului asociat din societatea reclamantă.

în motivarea acțiunii a arătat că pârâtul îl obstrucționează în desfășurarea unei activități eficiente a societății comerciale în care cei doi au calitatea de asociați.

Astfel, i-a interzis accesul în sediul societății (prin schimbarea încuietorilor la ușa de acces) și folosește mijloacele de inventar în interes personal (respectiv copiatorul).

De asemenea, îl împiedică să achite datoriile societății către furnizori (SC P.A. Târgu Neamț) și către bugetul de stat, fapt ce determină curgerea de penalități de întârziere pentru întârzierea executării obligațiilor fiscale.

A mai arătat că a solicitat și obținut sume de bani ce aparțin societății comerciale pe care i-a folosit în interes personal (cu dispoziția de plată nr. 110 din 1 aprilie 1999 - 1.500.000 lei, cu dispoziția de plată nr. 111/8 aprilie 1999 - 1.850.000 lei ș.a.m.d.).

Prin întâmpinare, pârâtul D.M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând în esență, următoarele:

Reclamantul în calitate de administrator al societății comerciale a ignorat hotărârile adunării generale a asociaților. Astfel, a luat toate evidențele contabile însă nu a depus bilanțuri contabile la A.F. De asemenea, nu a justificat pe bază de documente cum a cheltuit suma de 52.000.000 lei, aflată în contul societății. în cursul lunii iunie 2000 a schimbat încuietorile autoturismului proprietatea societății și l-a folosit în interes personal.

A mai susținut pârâtul că l-a invitat pe reclamant în repetate rânduri la sediul societății, însă a refuzat să se prezinte sau să predea actele și ștampila societății sau autoturismul.

La data de 21 iulie 2000 a formulat plângere penală împotriva pârâtului, depusă la Poliția Galați, iar ulterior la 25 septembrie 2000, a adresat o atare plângere și Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

Prin sentința civilă nr. 6729 din 23 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Galați, s-a respins acțiunea în excludere asociat formulată de reclamantul B.F. în contradictoriu cu pârâții D.M. și SC T.A. SRL Galați ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, s-au avut în vedere următoarele:

Părțile sunt asociați și între aceștia există neînțelegeri concretizate în certuri, acte de violență, dispute asupra folosinței bunurilor din patrimoniul societății pârâte.

împotriva reclamantului, s-au efectuat cercetări penale, iar organele de urmărire penală l-au amendat cu 1.000.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de dispozițiile art. 264 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, fapt care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

S-a mai reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 165 din Legea nr. 31/1990, actualmente art. 217 lit. c) din Legea nr. 31/1990, republicată, întrucât acțiunea a fost introdusă după republicarea legii în temeiul art. 10 din O.U.G. nr. 32/1997, textul de lege face trimitere la asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrarea societății sau contravine dispozițiilor art. 80 și art. 82.

în speță, instanța a reținut că pârâtul nu este asociat cu răspundere nelimitată, întrucât nu este asociat într-o societate în nume colectiv sau asociat într-o societate în comandită simplă.

S-a mai reținut că speței nu-i sunt aplicabile nici dispozițiile art. 212 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, cu privire la societățile comerciale, pârâtul D.M. neavând calitate de administrator.

împotriva sentinței civile nr. 2450 din 23 septembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Galați în termen legal a declarat apel reclamantul B.F., considerând sentința instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată de reclamant.

Curtea de Apel Galați, prin decizia nr. 49 din 30 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul B.F.

împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul.

Cu ocazia soluționării recursului instanța, din oficiu, a pus în discuția părților excepția nulității recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Examinând excepția invocată, înalta Curte constată că aceasta este întemeiată. în motivarea recursului său reclamantul nu indică vreunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și critică hotărârile pronunțate doar pentru greșita apreciere a probelor.

Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în situațiile limitativ enumerate numai pentru motive de nelegalitate.

Cum, prin recursul declarat de recurentul B.F. decizia atacată a fost criticată numai sub aspectul greșitei aprecieri a probelor, iar nu pentru vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., fapt care echivalează cu o nemotivare a recursului, în sensul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a constatat că acest recurs este nul.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1606/2005. Comercial