ICCJ. Decizia nr. 1622/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 12 ianuarie 2004, reclamanta SC F.E.B. SA a chemat în judecată pe pârâții C.L. Hunedoara, S.D. și P.M. Hunedoara, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata sumei de 642.697.433 lei, cu titlu de contravaloare facturi reprezentând penalități de întârziere pe perioada 30 august 2001 - 20 iulie 2002.
Judecătoria Hunedoara prin sentința civilă nr. 711 din 23 martie 2004 a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că neexecutarea obligației de plată a energiei electrice furnizate s-a datorat neîncasării veniturilor, conform bugetului local aprobat, pârâții fiind de bună credință, în cauză operând dispozițiile art. 1083 C. civ., ce reglementează cazul fortuit.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 227/ A din 3 septembrie 2004, motivat de faptul că în lipsa dovezilor care susțin pretențiile reclamantei soluția de respingere a acțiunii apare ca legală, motivat de nedovedirea acesteia.
împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat ambele părți criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:
Recurenta - reclamantă susține, în esență, că instanța de apel nu s-a pronunțat pe probele administrate în cauză, întrucât penalitățile ce fac obiectul litigiului au fost expres recunoscute înainte de pronunțarea deciziei atacate prin semnarea procesului verbal de punctaj din 12 iulie 2004.
Recurentul - pârât critică decizia atacată sub aspectul respingerii cererii de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată fără nici o motivare.
în consecință, recurenta reclamantă, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și recurentul pârât în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului așa cum au fost formulate și motivate în scris.
1. Recursul declarat de recurenta - reclamantă va fi anulat ca insuficient timbrat.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 32din O.G. 32/1995, astfel cum au fost modificate, recursul trebuia timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 12.309.574 lei și 50.000 lei timbru judiciar, recurenta achitând doar suma de 50.000 lei timbru judiciar.
Constatând că taxele nu au fost plătite anticipat integral s-a pus în vedere recurentei, în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, să plătească taxa judiciară de timbru în sumă de 12.309.574 lei până la primul termen de judecată, fiind citată cu această mențiune.
Alineatul (3) din art. 20 din legea menționată, sancționează cu anularea cererii neîndeplinirea obligației de plată a taxelor de timbru până la primul termen de judecată stabilit de instanță.
Cum recurenta - reclamantă nu s-a conformat dispozițiilor legale și ale instanței, recursul va fi anulat ca insuficient timbrat.
2. Recursul declarat de pârâtul C.L. Hunedoara va fi admis pentru următoarele considerente.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel, în mod greșit, a apreciat cererea intimatului pârât pentru obligarea apelantei - reclamante la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând contravaloarea transportului pe ruta Alba Iulia - Hunedoara.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Din actele de la dosar rezultă că instanța de apel a respins apelul reclamantei, iar pârâtul a solicitat cheltuieli de judecată atât în scris prin nota de calcul cât și scris și oral, așa cum reiese din practicaua deciziei atacate.
Instanța de apel, contrar dispozițiilor legale, menționate mai sus, fără nici o motivare, a dispus respingerea cererii, privind obligarea reclamantei - apelante la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând contravaloarea transportului de la Hunedoara la Alba Iulia.
în consecință pentru cele ce preced Curtea, s-a admis recursul pârâtului C.L. Hunedoara.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1637/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1634/2005. Comercial → |
|---|
