ICCJ. Decizia nr. 1618/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 9 decembrie 2002, reclamanta A.P.A.P.S. București a chemat în judecată pe pârâta SC S.C. SRL Oradea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la executarea obligației de plată a sumei de 598.000.000 lei, reprezentând datoriile SC A. SA Câmpeni către reclamantă, precum și la plata daunelor interese cominatorii în sumă de 1.000.000 lei/ zi întârziere de la data hotărârii judecătorești ce se va pronunța în cauză.
Prin sentința nr. 1633/COM/2003 Tribunalul Bihor a respins excepția privind neîndeplinirea procedurii concilierii directe prevăzută de art. 7201C. proc. civ., invocată de pârâta SC A. SA a ost admisă și excepția prescripției dreptului la acțiune și drept consecință, a fost respinsă acțiunea reclamantei A.P.A.P.S., împotriva pârâtelor SC S.C. SRL și SC A. SA.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S., care a fost admis de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 685/ C din 28 octombrie 2003, casează sentința atacată și trimite cauza pentru o nouă judecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 31 martie 1999 F.P.S., actual A.P.A.P.S. a vândut pârâtei din rândul unu un pachet de acțiuni, reprezentând 83,80% din capitalul social al SC A. SA. Conform clauzei 8.6 din contract pârâta de rândul unu în calitate de cumpărătoare s-a obligat să asigure plata datoriilor societății către F.P.S., în valoare de 598.000.000 lei, conform convenției nr. 3166 din 29 iulie 2004 și convenției nr. 332 din 29 iunie 1995, încheiate cu SC A. SA cu F.P.S.
Instanța a apreciat că cererea reclamantei este evaluabilă în bani și că înainte de chemarea în judecată, avea obligația să încerce soluționarea litigiului prin conciliere directă, conform art. 7201C. proc. civ., astfel că acțiunea a fost prematur introdusă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 98/ AC din 6 iulie 2004.
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal și motivat, reclamanta A.V.A.S. București (fost A.P.A.P.S.) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin reiterarea criticilor din apel, susținând, în esență că, instanța de apel ar fi trebuit să admită apelul pe considerentul că instanța investită cu rejudecarea fondului nu a ținut cont de decizia de îndrumare dată de instanța de recurs, făcând abstracție de calificarea dată cererii.
De asemenea recurenta critică hotărârea și sub aspectul că instanța de apel nu a avut rol activ de a ordona proba din oficiu, iar instanța investită cu rejudecarea fondului a făcut abstracție de calificarea dată cererii de instanța de control judiciar întrucât "obligația de a face" asumată de cumpărător este "de rezultat", fiind achitarea de către societatea privatizată a datoriilor restante la data privatizării.
în consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei atacate și schimbarea în tot a sentinței civile nr. 921 din 25 martie 2004 a Tribunalului Bihor, în sensul admiterii acțiunii promovată de A.V.A.S.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel, în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând o hotărâre care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamanta A.P.A.P.S.
Critcile recurentei sunt neîntemeiate, întrucât din analiza ambelor hotărâri rezultă că instanța de apel a aplicat și interpretat în mod judicios că obligația asumată prin art. 8.7 lit. c) prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni din 31 martie 1999 este de mijloace, (de diligență) și nu de rezultat, stabilită de părți de a se asigura plata datoriilor societății privatizate conform convențiilor nr. 3166 din 29 iulie 1994 și nr. 3031 din 19 iunie 1995, modificată prin actul adițional semnat la 19 decembrie 1996, prin care s-a convenit la lit. b) ca rambursarea să se facă prin dividende suplimentare cuvenite F.P.S. - ului în perioada 1996-2000.
Așa fiind, reclamanta-recurentă trebuia să facă dovadă conform prevederilor art. 112 C. proc. civ., raportat la art. 1169 C. civ., că pârâta a realizat beneficii (profit) și că nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contract, întrucât în speță nu operează prezumția de culpă.
De altfel, din actele depuse la dosar, necontestate de reclamantă, s-a făcut dovada că societatea pârâtă nu a realizat dividende, situație în care obligația prevăzută la art. 4 din convenții nu putea fi îndeplinită.
Nici critica formulată de reclamantă că instanța de apel nu a avut rol activ, nu este întemeiată întrucât, conform art. 295 C. proc. civ., instanța de apel analizează cauza în limitele cererii de apel, respectiv stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță.
în consecință, pentru cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul declarat de reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1616/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1611/2005. Comercial → |
|---|
