ICCJ. Decizia nr. 1616/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 24 iulie 2003, reclamanta N.A. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Bălești, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulat contractul de arendare din 1 septembrie 2001, încheiat pentru suprafața de 9 ha. arabil și obligarea pârâtei la plata arendei prevăzută în contract pentru anii aprilie 2001 - 2002 și 2002 - 2003.
Judecătoria Focșani prin sentința civilă nr. 3327 din 29 septembrie 2003, a declinat competența materială la Tribunalul Vrancea.
Tribunalul Vrancea prin sentința civilă nr. 70 din 10 februarie 2004, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 6.122.597 lei, cu titlu de plată arendă conform cererii și a dispus rezilierea contractului de arendare din 1 septembrie 2003, încheiat între părți.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că pârâta nu și-a onorat obligațiile asumate prin contract și că a fost de acord cu rezilierea contractului, conform art. 969 alin. (2) C. civ.
în ce privește pretențiile formulate de reclamantă pentru anii agricoli 2001 - 2003, instanța a stabilit că pârâta era obligată să-i plătească 25% din recoltă către arendator, fie în natură sau bani, după valorificarea produsului, dacă acesta nu era ridicat în 30 de zile.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 92/ A din 27 mai 2004.
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat reclamanta N.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență prin reiterarea motivelor de apel sub forma criticilor în recurs, că, în mod unilateral pârâta a modificat suprafața de 9,6 ha la 2,15 ha teren, fără a fi încunoștințată, și că prin această modificare adusă contractului de arendă s-au încălcat prevederile Legii nr. 16/1994.
Mai susține recurenta că ambele instanțe nu au făcut vorbire despre plângerea penală formulată împotriva primarului S.N. și a administratorului A.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
în consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat și casarea deciziei atacate.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că ambele instanțe în mod corect au apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, reținând că recurenta reclamantă este proprietară pe suprafața de 2,42 ha. teren rămasă după decesul defunctului N.D. (conform titlului de proprietate nr. 112020 din mai 1998 și sentința civilă nr. 6292 din 25 septembrie 1997, pronunțată de Judecătoria Focșani, din care suprafața de 2,15 ha. teren au făcut obiectul arendării către pârâtă.
Critica recurentei referitoare la modificarea unilaterală a contractului de arendare prin reducerea suprafeței de teren de la 9,6 ha. la 2,15 ha., aducându-se, astfel, atingere Legii nr. 16/1994, este neîntemeiată.
Așa cum bine au reținut ambele instanțe, față de probatoriile administrate în cauză, diferența de teren până la 9 ha. nu este proprietatea reclamantei ci a mamei și surorii sale și că la data încheierii contractului de arendare nr. 25/2001, ieșirea din indiviziune era realizată prin hotărâre definitivă și irevocabilă, astfel se explică de ce reclamantei i s-a cuvenit suprafața de 2,42 ha. din întregul de 9,600 ha. din care 2,15 ha. teren au făcut obiectul arendării, fapt confirmat de intimată.
în sfârșit, o ultimă critică se referă la faptul că ambele instanțe nu au făcut vorbire despre plângerea penală a recurentei reclamante formulată împotriva primarului S.N. și a administratorului A.L.
Critica este neconcludentă și fără relevanță juridică în raport de acțiunea reclamantei și soluțiile de încetarea urmăririi penale adoptate de instanțele penale.
în consecință, conform art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1614/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1618/2005. Comercial → |
|---|
