ICCJ. Decizia nr. 1613/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 2 iulie 2003, reclamanta SC B.T. SRL Brașov a chemat în judecată pe pârâta SC V.E. SA Focșani, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 1.046,10 euro, cu titlu de contravaloare transport internațional de marfă pe ruta România - Belgia - Olanda, pentru care a fost emisă factura din 12 septembrie 2001 în valoare de 3.200 mărci germane.
Pârâta a invocat excepția de necompetență teritorială și a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei SC B.T. SRL la plata sumei de 1.076,78 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului constând în plata sumei de 2.106 mărci germane, cu titlu de penalități de întârziere în livrarea mărfii, respectiv neexecutarea la timp a transportului din 28 octombrie 2000.
Prin încheierea din 20 ianuarie 2004 Tribunalul București a respins excepția de necompetență teritorială în temeiul art. 10 alin. (5) C. proc. civ.
Tribunalul Brașov prin sentința civilă nr. 278/ C din 27 ianuarie 2004 a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata echivalentului în lei a sumei de 1.046,10 euro, cu titlu de contravaloare transport plus suma de 3.127.263 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea reconvențională.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că pârâta nu a achitat contravaloarea transportului internațional de marfă din 17 august 2001 efectuat de reclamantă pentru SC V.E. SA Focșani fiind emisă factura, în valoare de 3.000 mărci germane (1.046,10 euro).
Cererea reconvențională a fost respinsă întrucât nu s-a făcut dovada suportării de către reclamanta - reconvențională a unei despăgubiri către firma olandeză L.
Apelul declarat de pârâtă - reclamantă reconvențională SC V.E. SA Focșani, împotriva acestei hotărâri a fost admis în parte de Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 158/ Ap din 17 iunie 2004, în sensul că admite cererea reconvențională astfel cum a fost precizată și obligă pe reclamanta - pârâtă reconvențională să plătească pârâtei - reclamante reconvențională echivalentul în lei la cursul B.N.R., al sumei de 1.076,78 euro, cu titlu de daune interese și suma de 3.175.392 lei cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Compensează obligațiile părților până la concurența sumelor de 1.046,10 euro și 3.127.263 lei. Obligă pe intimată la cheltuieli de judecată în sumă de 1.682.432 lei.
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat pârâta - reclamantă criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență că, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii și nu s-a pronunțat asupra unei dovezi care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, întrucât pretențiile reclamantei reconvenționale sunt nejustificate, nu izvorăsc din același raport juridic pe care s-a întemeiat acțiunea principală, ci pe un transport efectuat în anul 2000 și nicidecum în anul 2001.
De asemenea susține recurenta că nu s-a făcut dovada pretențiilor pe care le invocă pârâta - reclamantă în cererea reconvențională, respectiv dovada din care să rezulte obligația de plată, factură sau un alt înscris care să ateste acest fapt dovada că pârâta a plătit această sumă.
în consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei atacate și respingerea apelului, menținând hotărârea instanței de fond.
înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din oficiu, în conformitate cu art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ca motiv de recurs de ordine publică, excepția de nelegalitate a căii de atac a apelului în raport de valoarea pretențiilor deduse judecății și de art. 2821C. proc. civ. și necompetența materială de a soluționa cauza a Curții de Apel Brașov.
Astfel, în speță, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată sub incidența art. 7208C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 58/2003, care a restabilit, în materie comercială, regula de drept comun în privința căilor de atac, anume că hotărârile date în primă instanță sunt supuse apelului, regulă consacrată legislativ de art. 282 C. proc. civ., cu excepțiile reglementate de lege.
Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale de natură comercială este guvernat de normele de drept comun cuprinse în Titlul IV C. proc. civ.
Cum căile de atac împotriva unei hotărâri judecătorești sunt stabilite de norme imperative de ordine publică de care părțile nu pot dispune, accesul liber la justiție instituit prin Constituție făcându-se cu respectarea regulilor de competență și procedura de judecată stabilite de lege, Curtea de Apel Brașov trebuia să constate că, în raport de valoarea litigiului sub 200.000.000 lei, calea de atac este recursul și nu apelul și, pe cale de consecință, să-și verifice propria competență.
Procedând, dimpotrivă, la judecata căii de atac ca fiind apel, instanța a încălcat atât dispozițiile art. 2821C. proc. civ., cât și competența materială prevăzută de art. 3 C. proc. civ., raportat la art. 299 C. proc. civ., în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 195/2004.
Așa fiind, înalta Curte de Casație, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, a casat decizia instanței de apel și a făcut aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., a trimis cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea căii de atac ca fiind recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1612/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1614/2005. Comercial → |
|---|
