ICCJ. Decizia nr. 1699/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1699/2005
Dosar nr. 9591/2004
Şedinţa de la 11 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 87, pronunţată în Şedinţa publică din 1 iunie 2004 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă excepţia dreptului material la acţiune al reclamantei SC A. SA Bucureşti, invocată de pârâta A.V.A.S. cu sediul în Bucureşti şi pe cale de consecinţă a fost respinsă cererea ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin întâmpinarea depusă de pârâta A.V.A.S. a fost solicitată respingerea acţiunii prin invocarea unei chestiuni prealabile, respectiv aplicarea prevederilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 49/2001, republicată privind termenul în care se poate formula cererea reclamantei.
S-a susţinut că, termenul de prescripţie în astfel de cereri este de 6 luni de la data la care s-au cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea dar, nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului dacă legea nu prevede un termen mai scurt. S-a mai susţinut că, iniţial reclamanta a cunoscut situaţia de la intrarea în vigoare a Legii nr. 409/2001 (iulie 2001) şi cel mai târziu la data notificării în 24 septembrie 2002 şi că în raport de această ultimă dată în aprilie 2004 dreptul reclamantei de a promova acţiunea era prescris. Prin urmare s-a solicitat respingerea acţiunii ca fiind prescrisă. Pe fond, pârâta a prezentat situaţia de fapt şi a concluzionat în sensul aplicării de drept a dispoziţiilor Legii nr. 409/2001, privind consolidarea creanţei în dolari S.U.A.
A fost solicitată proba cu acte şi s-au anexat înscrisuri în copie ca şi modul de calcul al creanţei consolidate în dolari S.U.A. Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare considerând aplicabile dispoziţiile art. 1091 C. civ. şi termenul de prescripţie de 3 ani. S-a mai arătat că la 28 februarie 2002, prin adresa nr. 260 pârâta a solicitat reclamantei să achite suma datorată consolidată în euro şi deja Legea nr. 409/2001 era în vigoare de circa 8 luni, lege ce nu retroactivează. S-a reiterat aplicarea art. 969 C. civ. şi s-a solicitat respingerea excepţiei ca nefondată şi admiterea acţiunii cum a fost formulată.
Examinând excepţia invocată de pârâtă, în raport de art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 49 din OUG nr. 51/1998 republicată. Curtea a reţinut că „termenul de prescripţie a acţiunilor împotriva A.V.A.B. (în prezent A.V.A.S.) este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului dacă legea nu prevede un termen mai scurt". Aşadar, legea specială reglementează un termen de prescripţie special pentru cererile vizând litigii în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică în care a fost parte A.V.A.B.
În speţă, reclamanta independent de împrejurarea că, art. 181 alin. (2) din OUG nr. 51/1998 aprobată şi modificată prin Legea nr. 409/2001, prevede consolidarea în dolari S.U.A. a creanţelor neachitate la data apariţiei actului normativ, având ca moment de raportare data preluării, a fost notificată de către pârâtă la data de 24 septembrie 2002, sub nr. 13232 asupra soldului consolidat în valoare de 338.051,37 dolari S.U.A.
Ori, de la 24 septembrie 2002 data notificării până la data formulării cererii de faţă, respectiv 3 mai 2004 termenul de prescripţie prevăzut de art. 49 din Legea nr. 409/2001, republicată precizat s-a împlinit, dreptul reclamantei la acţiune fiind deja prescris. Toate demersurile reclamantei ca şi întreaga corespondenţă dintre părţi nu au efect întreruptiv sau de suspendare a termenului de prescripţie special precizat.
Împrejurarea că pârâta la circa 8 luni după intrarea în vigoare Legii nr. 409/2001 republicată, a somat-o pe reclamantă pentru plata debitului neachitat stabilit prin convenţie nu are nici o legătură cu debitul rezultat a fi plătit în urma consolidării în dolari S.U.A., conform Legii nr. 409/2001, republicată.
În concluzie, cererea reclamantei întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 409/2001 de aprobare şi modificare a OUG nr. 51/1998, se supune dispoziţiilor acestui act normativ special inclusiv cu privire la termenul în care se pot formula acţiunile în justiţie. Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei şi pe cale de consecinţă a fost respinsă cererea ca fiind prescrisă, şi nu a mai fost cercetat fondul cauzei.
Împotriva sentinţei civile nr. 87 din 1 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC A. SA cu sediul în Bucureşti, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă, sub aspectul că instanţa de fond nu a luat în consideraţie precizările la acţiune, formulate sub titulatura de "Răspuns la întâmpinare", care erau hotărâtoare şi de natură să ducă la o altă situaţie de fapt şi de drept decât cea reţinută şi la o soluţie diferită de cea pronunţată, nu au fost valorificate juridic şi corect interpretate actele existente la dosarul cauzei, precum şi aspectul că nu a fost dată o apreciere unitară a dispoziţiilor legale în materie, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, înlăturarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond admiterea acţiunii, fiind invocat ca temei de drept al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Intimata pârâtă A.V.A.S. Bucureşti a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport şi de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite recursul, pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA, a fost bine precizat atât obiectul cererii cât şi temeiul de drept, în sensul că s-a solicitat, în contradictoriu cu A.V.A.B. Bucureşti, să fie pronunţată o hotărâre judecătorească care să constate finalizarea etapei de valorificare a creanţei avută de SC A. SA Bucureşti, cu suma încasată conform Convenţiei nr. 034/1999, încheiată cu pârâta şi încetarea raportului obligaţional dintre aceasta şi A.V.A.B., ca urmare a achitării integrale a plăţii ce a făcut obiectul convenţiei menţionate. Temeiul de drept indicat l-au constituit dispoziţiile cuprinse în OUG nr. 51/1998, art. 111 – 112 C. proc. civ., art. 969 şi art. 1091 C. civ.
Greşit a apreciat instanţa de fond că este aplicabilă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei şi pe cale de consecinţă se impune respingerea cererii ca fiind prescrisă, fără a se intra în cercetarea fondului, deoarece din analiza şi interpretarea întregii documentaţii administrate de părţile în litigiu, rezultă neîndoios că în speţă nu operează instituţia juridică a prescripţiei.
Relevanţă juridică maximă în corecta stabilire a datei de la care începe să curgă termenul de prescripţie, conform art. 1923 din Legea nr. 409/2001, privind acţiunea reclamantei îndreptate împotriva A.V.A.B., în speţă o reprezintă corespondenţa părţilor prin care sunt clarificate efectiv toate aspectele controversate, în acest sens fiind edificatoare adresa cu nr. 831 din 7 iulie 2003. Prin răspunsul pe care A.V.A.S. l-a dat reclamantei la data de 7 iulie 2003, se apreciază că au fost stabilite pe bază de argumente şi motive bine fundamentate coordonatele raportului litigios, iar de la această dată curge termenul de prescripţie precizat de legea specială, care este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt. Acţiunea reclamantei fiind promovată la instanţa de fond, la data de 3 mai 2004, rezultă că la această dată nu era prescris dreptul material la acţiune, reclamanta respectând termenul de 1 an, conform reglementării din art. 1923 pct. 1 din Legea nr. 409 din 17 iulie 2001.
Astfel, pe fondul cauzei, prin contractul de cesiune de creanţă din 7 iulie 1999, A.V.A.B. a dobândit de la creditorul cedent B. SA, în conformitate cu prevederile OUG nr. 51/1998, cu modificările şi completările ulteriore, creanţele pe care acestea le deţinea asupra debitorului cedat SC A. SA, în temeiul Convenţiei de credit din 9 februarie 1998. Conform Convenţiei din 8 decembrie 1999, încheiate între A.V.A.B., SC S. SRL Dărmăneşti, în calitate de fidejusor (cauţionar) pentru SC A. SA, în calitate de debitor, s-a recunoscut valoarea creanţei debitorului în temeiul convenţiei de credit şi care a fost cesionată A.V.A.B., prin Contractul de cesiune de creanţe din 7 iulie 1999. Această convenţie, care constituie titlu executoriu, are ca obiect reeşalonarea creanţei preluate în valoare totală de 2.664.658,16 mărci germane, adică echivalentul de 21.910.992.885,60 lei la cursul de referinţă al B.N.R. la data semnării Contractului de cesiune.
Tot în Convenţia din 8 decembrie 1999, au fost precizate condiţiile de rambursare a creanţei şi modalităţile de plată, în sensul că întreaga creanţă de 21.910.992.885,60 lei se consolidează integral în valută euro, la cursul de referinţă al B.N.R. utilizat la data semnării Contractului de cesiune de creanţă din 7 iulie 1999, respectiv 162.001 lei /euro, iar valoarea creanţei astfel calculată fiind de 1.352.196,55 euro. S-a mai stabilit că debitorul a plătit A.V.A.B. până la data de 30 noiembrie 1999 suma de 2.417.866.350 lei adică 134.214,06 euro, fiind rămas de rambursat o creanţă de 1.217.982,49 euro. În vederea efectuării plăţilor viitoare a fost întocmit un grafic care indică cu exactitate suma şi data scadenţei. Cu maximă certitudine, conform documentaţiei existente la dosar, la data de 25 septembrie 2002 SC A. SA, a plătit către A.V.A.B. integral datoria avută.
Verificând modul derulării plăţilor şi încasărilor, conform Convenţiei părţilor, rezultă că în data de 21 martie 2001, a fost încheiat actul adiţional nr. 1, prin care se rescadenţa la plată suma de 129.056,31 euro, pentru data de 31 martie 2002, aplicându-se un comision de rescadenţare de 8% pe an.
La data de 19 iulie 2001 a intrat în vigoare Legea nr. 409/2001, pentru aprobarea şi modificarea OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, care potrivit art. 21 alin. (2) şi art. 22 alin. (1), reglementa că în scopul valorificării creanţelor preluate de A.V.A.S. la valori cât mai apropiate de valoarea nominală actualizată la zi, debitele în lei şi alte valute decât dolari S.U.A., se consolidează în dolari S.U.A., în baza raportului lei /dolari S.U.A. la acea dată. În întâmpinarea depusă de pârâtă în faza procesuală a fondului, s-a motivat că procesul de consolidare a creanţelor în dolari S.U.A., reprezintă o modalitate tehnică de echivalare a obligaţiei a cărei valoare se schimbă, în raport cu fluctuaţia valorică a monedei naţionale şi vizează efectuarea unor tranzacţii comerciale prin raportare la alte monede folosite frecvent în operaţiunile financiare internaţionale, fiind dată satisfacţie principiului conservării valorii intrinseci a creanţei, în condiţiile în care debitorului nu i se cere nimic în plus faţă de ceea ce datorează.
Semnificaţie juridică deosebită, în stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi de drept, o are şi adresa emisă de A.V.A.S., în atenţia SC A. SA, prin care, în termeni fără echivoc, se menţionează că în evidenţele A.V.A.B., reclamanta figurează cu un sold restant la data de 25 februarie 2002, în valoare de 311.955,49 euro şi se recomandă efectuarea plăţilor în vederea diminuării sumei restante. Din conţinutul acestei corespondenţe, este de necontestat că părţile urmau executarea Convenţiei din 8 decembrie 1999 şi ale actului adiţional din 21 martie 2001 încheiate de ele, prin evidenţierea cu precizie a plăţii creanţelor consolidate în euro, deşi era în vigoare, încă din 19 iulie 2001 Legea nr. 409/2001, pentru aprobarea şi modificarea OUG nr. 51/1998, privind valorificarea unor active bancare.
Ulterior, prin adresa înregistrată din 26 septembrie 2002, în registratura SC A. SA, este primită şi notificarea prin care A.V.A.B., solicită consolidarea în dolari S.U.A. a creanţei deţinute împotriva reclamantei, cu un sold rezultant consolidat în valoare de 338.051,37 dolari S.U.A.
La data de 26 septembrie 2002, când a fost comunicată notificarea, raportul juridic obligaţional între părţi era stins, prin achitarea integrală a sumelor datorate de SC A. SA către A.V.A.B., conform convenţiei de eşalonare din 8 decembrie 1999 şi a Actului adiţional din 21 martie 2001, plată efectuată de reclamantă şi acceptată de pârâtă, prin consolidarea creanţei în euro. Efectuarea plăţilor şi acceptarea lor în mod constant numai în euro, face aplicabile exigenţele impuse de reglementările cuprinse în art. 1091 C. civ., care prevăd că plata este o modalitate de stingere a obligaţiilor dintre părţi.
Fiind efectuată o plată integrală urmare a consolidării creanţei în euro, cu respectarea întocmai a drepturilor şi obligaţiilor asumate în convenţia părţilor, s-a răspuns şi exigenţelor invocate în întâmpinarea pârâtei depusă în faza procesuală a fondului, cât şi scopului legii, de valorificare a creanţelor preluate de A.V.A.S., cât mai aproape de valoarea reală a creanţei. Acest mod de consolidare a creanţei nu înfrânge nici o dispoziţie a legii şi este conformă cu voinţa liber exprimată a părţilor şi cu interesul în care norma a fost edictată, în principal de realizare a creanţei la valoarea reală. Reclamanta, prin răspunsul la întâmpinare, a stabilit corect că nu trebuie ignorat cadrul procesual al acţiunii introductive, care este bazat în principal pe Convenţia din 8 decembrie 1999, iar raportul juridic dintre părţi, născut în urma încheierii acestei convenţii, s-a stins prin plata sumelor consolidate în euro, efectuate de SC A. SA, în acest sens fiind aplicabile dispoziţiile art. 1091 C. civ., care stabilesc modalitatea de stingere prin plata obligaţiilor dintre părţi, în condiţiile în care temeiul de drept al acţiunii este fundamentat pe reglementările cuprinse în art. 111 şi 112 C. proc. civ. şi art. 969 şi 1091 C. civ.
Toate aceste raţiuni juridice conduc la înlăturarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, iar pe fond urmează a admite acţiunea reclamantei SC A. SA Bucureşti, constatând finalizată etapa de valorificare a creanţei avută de pârâtă cu suma încasată, conform Convenţiei din 1999, încheiată cu pârâta şi încetarea raportului obligaţional dintre părţi, ca urmare a achitării integrale a plăţii ce a făcut obiectul convenţiei.
Urmează a se lua act că nu au fost solicitate de reclamantă cheltuieli de judecată efectuate în faza procesuală a recursului.
Pentru aceste motive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA Bucureşti.
Casează sentinţa nr. 87 din 1 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul că respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Pe fond, admite acţiunea reclamantei SC A. SA Bucureşti, constată finalizarea etapei de valorificare a creanţei avută de pârâtă cu suma încasată, conform convenţiei din 1999, încheiată cu pârâta şi încetarea raportului obligaţional dintre părţi, ca urmare a achitării integrale a plăţii ce a făcut obiectul convenţiei.
Ia act că recurenta reclamantă nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1688/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1706/2005. Comercial → |
|---|
