ICCJ. Decizia nr. 1715/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1715/2005
Dosar nr. 9076/2004
Şedinţa publică din 11 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 88 pronunţată în şedinţa publică din 2 februarie 2004 de Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, au fost respinse excepţiile invocate de pârâta SC M.I. SA cu sediul social în Buzău. De asemenea a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC U. SA cu sediul social în Buzău, în contradictoriu cu pârâta SC M.I. SA.
A mai fost admisă în parte cererea reconvenţională în sensul că a fost respins capătul de cerere, privind nulitatea parţială a art. 9 din capitolul IV al contractului din 5 mai 1998 şi obligată reclamanta pârâtă la achitarea în continuare a redevenţei începând cu luna noiembrie 2001 până la îndeplinirea întocmai a clauzei contractuale.
S-a mai dispus şi obligarea reclamantei la plata sumei de 1.337.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantei este nefondată, deoarece din probele dosarului nu a rezultat că aceasta a achitat în totalitate preţul imobilului potrivit clauzelor contractului de leasing imobiliar. În aplicarea art. 27 şi art. 41 din OUG nr. 88/1997, privind privatizarea societăţii comerciale, pârâta şi-a dat acordul de închiriere a activului imobil situat în Buzău, str. D. Filipescu, cu terenul aferent în suprafaţă de 1865 mp în contract de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare. Au fost stabilite condiţiile de negociere, urmare cărora F.P.S. a aprobat potrivit mandatului nr. 300/1482 din 6 martie 1998, transformarea contractului de închiriere în contract de leasing.
În capitolul IV s-a menţionat preţul şi modalitatea de plată, iar reclamanta în calitate de locator avea obligaţia de a plăti preţul convenit de 612.000.000 lei, în sistem de leasing imobiliar de 60 luni.
Deşi reclamanta a apreciat că obligaţia de a plăti preţul a fost executată anticipat, aşa cum reiese din adresa nr. 343 din 7 noiembrie 2001, prin care înştiinţează pe pârâtă că redevenţele au fost plătite cu anticipaţie cât şi valoarea reziduală a contractului de leasing, în realitate executarea obligaţiei a fost greşit înţeleasă.
În prezenta situaţie a fost întocmit un raport de evaluare acceptat de părţi, valoare care a fost avută în vedere de F.P.S. la stabilirea valorii de piaţă a activului.
Astfel, reclamanta trebuia să aibă în vedere atât mandatul F.P.S., adresa prin care F.P.S. lămureşti mandatul şi celelalte acte premergătoare încheierii contractului în care subliniază cu pregnanţă, preţul la care urmează să fie vândut activul şi anume procesul verbal încheiat la 27 aprilie 1998, protocolul privind negocierea vânzării prin leasing imobiliar prin novaţie a activului A.S., aparţinând SC M.I. SA Buzău şi procesul verbal din 11 decembrie 1997.
Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada achitării în totalitate a redevenţie lunare nu se poate da eficienţă dispoziţiilor art. 7 penultimul alineat şi nici art. 8 din contractul de leasing imobiliar din 5 mai 1993 şi capătul de cerere formulat de pârât prin cererea reconvenţională a fost admis, reclamanta urmând a fi obligată la plata în continuare a redevenţie începând cu momentul sistării acesteia, noiembrie 2001, până la îndeplinirea întocmai a clauzelor contractuale.
Cu privire la excepţiile invocate, aceea a inadmisibilităţii şi prematurităţii acţiunii, ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., prin aceea că lipseşte înscrisul constatator al concilierii, au fost înlăturate, deoarece din rezultatul concilierii nu a fost consemnat într-un document, el rezidă din răspunsul dat de pârât, conform adresei nr. 386 din 19 septembrie 2002. Excepţia insuficientei timbrări a acţiunii a fost respinsă întrucât reclamanta a depus chitanţele care atestă plata taxei judiciare de timbru.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 349 din 7 mai 2004 a admis apelul formulat de reclamanta pârâtă SC U. SRL Buzău, împotriva sentinţei civile nr. 88 din 2 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, intimata-pârâtă fiind SC M.I. SA Buzău, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta pârâtă şi a constatat că a fost executat în întregime contractul de leasing imobiliar din 6 mai 1998 şi a obligat pârâta SC M.I. SA Buzău să încheie şi să predea reclamantei apelante imobilul obiect al contractului cu factură reziduală.
A fost respinsă în rest acţiunea reclamantei şi a fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei. De asemenea a mai fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta SC M.I. SA Buzău şi obligată intimata pârâtă să plătească reclamantei apelante suna de 509.500 lei cheltuieli de judecată. pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că prima instanţă nu a interpretat în mod legal şi just prevederile aplicabile în materie, în sensul că investiţiile avute în vedere trebuiau executate înainte de transformarea contractului de închiriere în contract de leasing imobiliar şi că apelanta nu a indicat nici un fel de investiţii efectuate ulterior, pentru că singurele luate în seamă la stabilirea preţului contractului de leasing erau cele efectuate înainte de încheierea acestuia.
În temeiul art. 89 din HG nr. 99, închirierea prin novaţie a contractului de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare se face cu societăţile comerciale ce aveau în derulare contracte de închiriere şi care au efectuat investiţii, în mod logic, acestea trebuind făcute anterior contractului şi nu ulterior.
Şi sub aspectul logicii juridice rezultă faptul că dintr-un preţ ce reflectă valoarea unui imobil fără îmbunătăţiri nu se poate deduce valoarea unei investiţii efectuate ulterior stabilirii preţului.
Valoarea investiţiilor efectuate de apelată stabilite prin deviz şi însuşite de intimată, a fost de 148.676.934 lei, iar indicele pentru actualizare stabilit, conform anexei 5 la contract, este de 1,5%.
Ţinând seama de cele două expertize tehnice efectuate în cauză cât şi analizând contractul sub toate aspectele şi clauzele acestuia, apelanta şi-a achitat obligaţiile contractuale aşa încât intimata în mod nejustificat nu a încheiat contractul de vânzare-cumpărare la valoarea reziduală şi emiterea facturii în acest sens. SC U. SRL, a achitat cu ordinul de plată din 6 noiembrie 2001, valoarea reziduală stabilită prin contract şi actualizată conform anexei 5, drept pentru care era îndreptăţită să solicite transferul de proprietate prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Cele două expertize efectuate în cauză au relevat faptul că apelanta a procedat în mod corect şi că investiţiile acesteia au fost incluse în preţul contractului, nefiind deduse din valoarea de circulaţie a imobilului, în raport cu art. 8 Cap. IV din contract, unde se arată cu certitudine, fiind legea părţilor, că la stabilirea valorii reziduale se vor avea în vedere investiţiile efectuate. Din precizarea firmei evaluatoare, rezultă că activul a fost evaluat aşa cum se prezenta, deci implicit cu investiţiile efectuate şi ca atare, în momentul evaluării, imobilul activ se prezenta cu îmbunătăţiri, deci cu investiţiile edificate de reclamantă.
În mod nelegal şi injust instanţa de fond a scos din calculul valorii contractului valoarea investiţiilor efectuate de apelantă la activul în litigiu, denaturând înţelesul clauzelor contractuale, iar intimata, încercând chiar să ceară anularea unei clauze perfect valabile, respectiv art. 8 din contract, care se referă la modul de regularizare a redevenţelor.
În privinţa daunelor cominatorii, acestea au fost respinse ca neîntemeiate pentru neexecutarea şi neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare, partea prejudiciară având posibilitatea să ceară daune interese, dovedind în mod cert întinderea prejudiciului cauzat.
Pe cale de consecinţă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă.
Împotriva deciziei nr. 349 din 7 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a promovat recurs pârâta SC M.I. SA Buzău, care a criticat hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece nu s-a ajuns la momentul achitării integrale a preţului, dar în schimb s-a dispus obligarea pârâtei la încheierea şi predarea către reclamanta apelantă a imobilului obiect al contractului, cu factură reziduală.
De asemenea, motivarea deciziei atacate este insuficientă şi contradictorie, conţinând motive străine de natura pricinii, a fost interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a fost schimbată natura şi înţelesul lămurit al acestuia, nu s-a pronunţat asupra expertizei întocmită de expert Z.M., nu a analizat toate documentele depuse la dosar, invocând ca temei de drept al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Intimata reclamantă SC U. SRL Buzău a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a solicitat respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând probele administrate în cauză, raportat la criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, recursul urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Printr-o corectă şi integrală apreciere a probelor, instanţa de apel a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi în cadrul contractului de leasing imobiliar din 6 mai 1998, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, termenul, preţul şi modalitatea de plată, răspunderea care intervine atunci când nu sunt respectate clauzele contractuale, condiţiile de modificare a contactului precum şi posibilitatea de soluţionare a unor eventuale litigii.
Este de necontestat că prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2003 sub nr. 160/2003 la Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC U. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC M.I. SA, iar ulterior, la termenul din 12 februarie 2003 şi-a precizat acţiunea, pentru a se constata că a fost executat în întregime contractul de leasing din 6 mai 1998, încheiat între părţi şi a obligat pârâta să încheie contractul de vânzare-cumpărare, privind imobilul situat în Buzău, str. D. Filipescu, prevăzut în anexa nr. 1 din contract, să fie predată factura cu valoare reziduală, iar în caz de refuz, obligarea la daune cominatorii.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa de apel, prin admiterea apelului, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei pârâte, constatând că a fost executat în întregime contractul de leasing imobiliar şi a obligat pârâta să încheie şi să predea reclamantei apelante imobilul obiect al contractului, cu factură reziduală.
Din verificarea aspectelor expuse anterior, rezultă că instanţa nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, existând o deplină concordanţă între obiectul cererii introductive formulată de reclamantă şi limitele în care instanţa de apel a admis cererea, astfel că aceasta este nejustificată.
Nu poate fi primită nici critica recurentei referitoare la împrejurarea că motivarea deciziei este insuficientă şi contradictorie, conţinând şi motive străine de natura pricinii.
Examinând aceste aspecte, se constată neîndoios că instanţa de apel, amplu motivat şi bine documentat, a răspuns la fiecare motiv de apel al reclamantei, raportat şi la apărările invocate de pârâtă. Detaliat şi clar au fost expuse toate argumentele de fapt şi de drept care au fundamentat această soluţie juridică, a admiterii apelului reclamantei, în principal prin prezentarea raporturilor juridice iniţial existente între părţi, respectiv contractul de închiriere, continuând cu transformarea lui în contract de leasing imobiliar cu clauză fermă de vânzare, stabilirea valorii investiţiilor efectuate, plăţile efectiv făcute şi cadrul legal aplicabil în materie.
Nici pentru celelalte împrejurări contestate în motivele de recurs, vizând interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, a schimbării naturii şi înţelesului lămurit al acestuia şi interpretării modalităţii efectuării investiţiilor şi a plăţii, nu există suport legal de admitere a lor.
Relevanţă juridică maximă în contextul probator, o are procesul verbal de la data de 22 decembrie 1997 al şedinţei acţionarilor SC M.I. SA Buzău, ocazie cu care s-a pus în discuţie raportul de evaluare şi fişa de fundamentare, privind activul A.S. şi prin care s-a aprobat ca valoarea de bază luată în calcul la întocmirea contractului de leasing imobiliar, pentru activul descris anterior să fie de 600.000 lei. Astfel, în cursul lunii decembrie, a fost întocmită o evaluare a activului A.S. Întreţinere, de SC N.P. SRL, la solicitarea pârâtei, pentru a stabili valoarea activului prin metoda „activului net actualizat", rezultând o valoare de piaţă de 495.000.000 lei, cu precizarea expresă că la activul evaluat există contract de închiriere încheiat cu SC U. SRL, care a efectuat lucrări de investiţii în sumă de 27.752.000 lei (materiale şi manoperă).
Prin mandatul special cu nr. 300/1482 din 6 martie 1998, F.P.S., în conformitate cu prevederile O.U. nr. 88/1997, HG nr. 55/1998 şi Notei aprobate de Preşedintele Consiliului de Administraţie al F.P.S., a fost mandatat să hotărască transformarea prin novaţie a contractului de închiriere nr. 3818 din 28 octombrie 1993, încheiat cu SC U. SRL, pentru secţia A.S., în contract de leasing imobiliar, stabilindu-se o redevenţă totală de 612.000.000 lei, din care o redevenţă lunară de 10.000.000 lei timp de 60 de luni şi o valoare reziduală de 12.000.000 lei.
Prin procesul verbal şi Protocolul privind negocierea vânzării prin leasing imobiliar prin novaţie a respectivului activ, documentaţie încheiată la data de 27 aprilie 1998, părţile, de comun acord au stabilit condiţiile vânzării-cumpărării bunului.
Vânzarea de active la expirarea contractului de leasing imobiliar, în esenţă, a fost definit ca un contract prin care o societate comercială denumită locator, acordă unei alte persoane, denumită utilizator, pe o perioadă determinată, dreptul de posesie şi de folosinţă asupra unui activ.
Au fost respectate, aşa cum a constatat şi instanţa de apel, toate procedurile instituite de HG nr. 457/1997, HG nr. 55/1998 şi OG nr. 88/1997, cu indicarea fiecărei faze parcurse de părţi în cadrul vânzării de active la expirarea contractului de leasing imobiliar.
Din reglementarea cuprinsă în art. 99 din HG nr. 457/1997, reiese că în situaţia societăţii comerciale care se privatizează şi care au încheiate contacte de închiriere a unor active proprii, locatarii care au efectuat investiţii în activele respective, pot opta cu acordul F.P.S., pentru încheierea unor contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de cumpărare, la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul iniţial, după ce din valoarea actualizată a acestora a fost dedusă valoarea actualizată a investiţiilor efectuate de către aceştia.
În acest sens, se arată în art. 101 al aceluiaşi act normativ, că managerul sau consiliul de administraţie al societăţii comerciale, care urmează să transforme contractul de locaţie în contract de leasing imobiliar, are obligaţia să procedeze la întocmirea raportului de evaluare luând în considerare valoarea actuală a investiţiilor efectuate de către locatar. În acelaşi mod este abordată situaţia şi de HG nr. 55/1998, din conţinutul căruia rezultă că din preţul de vânzare se scade valoarea investiţiilor efectuate sau în curs pe bază de raport de evaluare acceptat de părţi.
Nu poate fi primită nici critica din motivele de recurs privind împrejurarea că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra expertizei întocmită de expert P.G., cu existenţa unei confuzii, deoarece instanţa a respectat, în egală măsură, drepturile procesuale ale părţilor în această administrare a probei.
Prin încheierea din 23 aprilie 2003, instanţa de apel a stabilit, prin tragere la sorţi, ca expert desemnat de instanţă pe doamna expert G.M., încuviinţând pentru fiecare parte câte un expert asistent, respectiv pentru pârâtă pe expert Z.M.
Raportul de expertiză întocmit de expert contabil G.M. din 12 mai 2003, a fost semnat fără obiecţii de experţii asistenţi ai fiecărei părţi, după cum urmează: expert Z.M. pentru pârâtă şi expert P.P., pentru reclamantă. Ulterior, la data de 19 mai 2003, expert Z.M. a depus un raport privind expertiza contabilă efectuată de G.M., cu opinie diferită de cea exprimată de expertul desemnat de instanţă. A mai fost întocmit de expert G.M. un supliment la raportul iniţial, cu răspunsuri la obiecţiile formulate de pârâtă.
La cererea pârâtei, prin încheierea de şedinţă din 3 septembrie 2003, instanţa de fond a admis efectuarea unei noi expertize contabile, cu aceleaşi obiective şi cu participarea aceloraşi experţi asistenţi.
Noua expertiză întocmită de expert contabil P.G. a fost semnată şi de cei doi experţi asistenţi, cu menţiunea expertului Z.M. care şi-a menţinut observaţiile la raportul iniţial din data de 12 mai 2003.
Din verificarea motivării instanţei de apel, se remarcă fără echivoc, că au fost avute în vedere dacă expertizele efectuate în cauză, car au avut în realitate aceleaşi concluzii în sensul că au relevat faptul că apelanta a procedat în mod corect şi că investiţiile acesteia au fost incluse în preţul contractului.
Faptul că nu a fost avută în consideraţie expertiza întocmită de expert Z.M. a fost o apreciere corectă a instanţei de apel, determinată de argumentele bine justificate de expertiza ultimă, care a concluzionat că toate valorile au fost actualizate cu acelaşi indice de inflaţie, iar prin plata sumei finale de 76.424.592 lei plus T.V.A. aferent făcută de reclamantă către pârâtă, plăţile efectuate, acoperă integral datoriile avute, conform contractului de leasing imobiliar.
Aceste raţiuni juridice impun ca toate criticile formulate de recurentă să fie nejustificate, urmând a se respinge ca nefondat recursul promovat de pârâta SC M.I. SA cu sediul social în Buzău, nefiind îndeplinite nici una din dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia nr. 349 din 7 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC M.I. SA Buzău, împotriva deciziei nr. 349 din 7 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1706/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1760/2005. Comercial → |
|---|
