ICCJ. Decizia nr. 1838/2005. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1838/2005
Dosar nr. 8444/2004
Şedinţa publică din 17 martie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 7 iunie 2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a formulat recurs în anularea sentinţei nr. 615/ S din 5 februarie 2003 a Tribunalului Braşov şi a deciziei nr. 540 din 9 iunie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, întrucât aceste hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, ele fiind totodată şi vădit netemeinice.
În motivarea recursului în anulare se arată că cele două hotărâri prin care a fost admisă în parte acţiunea SC M.C. SA Braşov, iar A.P.A.P.S. Bucureşti a fost obligată la plata sumei de 755.200.000 lei, reprezentând 40% din valoarea ratelor achitate la 31 ianuarie 2002 şi 11 februarie 2002, în contul contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 6 septembrie 2005, încalcă dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) din OUG nr. 59/1997, privind destinaţia sumelor încasate de F.P.S. în cadrul procesului de privatizare a societăţilor comerciale la care statul este acţionar.
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 59/1997, începând cu 27 septembrie 1997, dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 55/1995, text în temeiul căruia reclamanta era îndrituită la restituirea a 40% din ratele achitate către F.P.S., au fost abrogate expres, iar prin art. 4 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă s-a stipulat că sumele aferente ratelor devenite scadente, după data intrării în vigoare a ordonanţei, urmează regimul stabilit de reglementările legale în vigoare în momentul semnării de către F.P.S. a respectivelor contracte de vânzare acţiuni.
În consecinţă, reclamanta nu mai beneficia de facilităţi pentru ratele achitate după 27 septembrie 1997, dată la care art. 8 din Legea nr. 55/1995 a fost abrogat.
Cum cele două rate din care reclamanta a pretins restituirea a 40% au fost achitate la 31 ianuarie 2002 şi 11 februarie 2002, greşit instanţele au apreciat că ea beneficia de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 55/1995, în vigoare la data semnării contractului de privatizare.
În consecinţă, s-a solicitat casarea celor două hotărâri, iar pe fond respingerea acţiunii reclamantei.
În întâmpinare intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului în anulare, dispoziţiile OUG nr. 59/1997 neputând opera retroactiv asupra unui drept legal câştigat.
Recursul în anulare este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Din actele dosarului rezultă că reclamanta a promovat acţiunea de faţă, solicitând în temeiul contractului 110/1995 şi a art. 8 din Legea 55/1995 restituirea a 40% din valoarea ratelor achitate în ianuarie şi februarie 2002, după ce în prealabil, în temeiul aceluiaşi contract şi a aceloraşi dispoziţii legale beneficiase în temeiul unor hotărâri judecătoreşti irevocabile de restituirea aceleiaşi cote dar din rate achitate pe perioada 30 octombrie 1997 – 31 iulie 1998 (a se vedea sentinţa civilă nr. 49/1999 a Tribunalului Braşov, irevocabilă prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 2465/2000) precum şi pe perioada 1999 – 2000 (sentinţa civilă nr. 625/2000 a Tribunalului Braşov) sume deja achitate de F.P.S. la 17 iulie 2001.
Instanţa de fond a admis acţiunea prin sentinţa civilă nr. 615 din 5 februarie 2003, reţinând că sistemul de facilităţi prevăzut în art. 8 din Legea nr. 55/1995, intrată în vigoare la 19 iunie 1995 se aplică şi contractului 110 din 6 aprilie 1995, după cum era stipulat şi în art. 36 pct. 2 din OUG nr. 88/1997.
Instanţa de recurs a menţinut această soluţie prin Decizia nr. 540 din 9 iunie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, reţinând că dreptul reclamantei de a solicita restituirea unei cote din ratele achitate s-a născut în temeiul art. 8 din Legea nr. 55/1995, stipulându-se expres în alin. (2) că sistemul de facilităţi se aplică şi societăţilor comerciale privatizate anterior intrării în vigoare a legii, 19 iunie 1995, dar numai pentru acele rate ce devin exigibile după această dată, dispoziţii legale în care se încadrează şi reclamanta.
Prin recursul în anulare formulat s-a criticat încălcarea dispoziţiilor OUG nr. 59/1997, intrată în vigoare la 6 octombrie 1997 (şi nu 27 septembrie 1997 cum greşit s-a susţinut) care prin art. 5 alin. (1) a abrogat expres art. 8 din Legea nr. 55/1995.
Această critică este neîntemeiată deoarece recursul în anulare omite că ulterior acestei ordonanţe nr. 59/1997 s-a emis o nouă ordonanţă OUG 88/1997, prin care se abrogă integral Legea nr. 55/1995 şi care în art. 36 alin. (2) stabileşte că sistemul de facilităţi privind sumele care se lasă cu titlu gratuit la dispoziţia societăţilor comerciale privatizate potrivit Legii nr. 55/1995, cu modificările ulterioare, se aplică numai pentru contractele care au fost încheiate până la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, această dispoziţie fiind menţinută şi prin Legea nr. 99/1999 de aprobare a ordonanţei, reclamanta încadrându-se în această categorie de societăţi.
O atare interpretare dată şi de instanţa de recurs în cauza de faţă este în concordanţă şi cu cele reţinute în considerentele deciziei nr. 2465 din 16 mai 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, decizie dată într-un alt litigiu, între aceleaşi părţi, în temeiul aceluiaşi contract cu obiect similar, dar vizând rate achitate pe o altă perioadă decât cea din litigiul de faţă.
În consecinţă, Curtea apreciază ca nefondate criticile invocate în recursul în anulare formulat, motiv pentru care îl va respinge, menţinând hotărârile pronunţate ca temeinice şi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei nr. 615 din 5 februarie 2003, pronunţată de Tribunalul Braşov şi deciziei nr. 540 din 9 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1820/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1843/2005. Comercial → |
|---|
