ICCJ. Decizia nr. 2103/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 20 iunie 2003, reclamanta SC C.I. SRL Arad, a chemat în judecată pârâtele SC S.T. SRL Oradea și SC A. SA București, pentru a fi obligate în solidar la plata sumei de 15.236,15 euro, reprezentând daune, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în baza contractului de transport încheiat cu pârâta SC S.T. SRL Oradea aceasta a efectuat un transport de ciuperci în Germania dar, datorită defecțiunilor apărute la instalația de frig a autovehicului folosit, mărfurile au ajuns la destinație degradate și au fost returnate reclamantei.
Susținând că deteriorarea ciupercilor s-a produs din culpa transportatorului, reclamanta a solicitat obligarea acestuia sau a asigurătorului său la plata daunelor ce formează obiectul pricinii.
Prin sentința civilă nr. 580 din 3 martie 2004, Tribunalul Arad, a admis acțiunea obligând pârâtele, în solidar, la plata contravalorii în lei a sumei de 14.335 euro, cu titlu de despăgubiri, plus 701,15 euro, contravaloarea expertizei efectuate și 44.659.212 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere contractul de transport dintre părți și prevederile art. 17 din C.M.R., precum și contractul de asigurare încheiat între pârâte, în temeiul Legii nr. 136/1995.
Hotărârea tribunalului a rămas definitivă în baza deciziei nr. 178 din 28 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin care s-au respins apelurile pârâtelor, fiecare fiind obligată să plătească reclamantei intimatei câte 15.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu actul înregistrat la 21 iulie 2004 SC A. SA București a formulat recurs, împotriva acestei decizii, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și susținând următoarele:
- hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 136/1995, privind asigurările care au fost coroborate cu prevederile art. 998 C. civ., deși în materia asigurărilor, răspunderea civilă delictuală se regăsește doar în răspunderea civilă obligatorie;
- instanțele au stabilit un cadru procesual greșit, deoarece societatea de asigurări nu are calitate procesuală pasivă în raporturile cu reclamanta;
- pe fondul pricinii, pârâta recurentă a susținut că deteriorarea produselor pe timpul transportului s-a datorat reclamantei care nu a urmat întocmai procedurile obligatorii unui transport de marfă perisabilă.
Recursul pârâtei SC A. SA București este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că, în baza unei comenzi de transport emisă de reclamanta SC C.I. SRL Arad, pârâta SC S.T. Oradea, a efectuat un transport de ciuperci în Germania, în baza scrisorii de transport internațional C.M.R. din 29 iulie 2002.
întrucât la destinație s-a constatat că marfa s-a degradat pe timpul transportului, efectuându-se și o expertiză de specialitate, reclamanta a solicitat obligarea, în solidar, a transportatorului și asigurătorului pentru daunele reprezentând contravaloarea mărfii degradate.
Ambele instanțe au considerat că reclamanta a făcut dovada prejudiciului suferit și au obligat pârâtele, în solidar, la repararea lui.
Prima critică formulată de recurentă se referă la modul în care instanțele au făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 136/1995, susținând că s-au invocat eronat atât dispozițiile legii asigurărilor cât și prevederile art. 998 C. civ., care constituie temeiul răspunderii civile delictuale.
în realitate, considerentele sentinței Tribunalului Arad, la care se referă recurenta, cuprind ambele reglementări legale deoarece, așa cum s-a arătat, pârâtele au fost obligate în solidar la plata daunelor, așa încât, textul referitor la răspunderea civilă delictuală s-a invocat ca temei general al răspunderii pentru daune, alături de dispozițiile care vizau răspunderea asigurătorului.
Pârâta recurentă a mai susținut că instanțele au stabilit un cadru procesual greșit întrucât societatea de asigurări nu are raporturi juridice cu reclamanta, singurul beneficiar al asigurării fiind transportatorul, respectiv pârâta SC S.T. SRL Oradea.
Nici această critică nu poate fi primită deoarece, în conformitate cu prevederile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările, asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoana păgubită în limita obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.
în speță, transportatorul a încheiat cu SC A. SA București polița de asigurare, din care rezultă că obiect al asigurării îl constituie și răspunderea transportatorului în calitate de cărăuș pentru mărfurile transportate în trafic internațional pe șosele (C.M.R.), ceea ce înseamnă că în mod corect a fost angajată răspunderea recurentei pentru daunele produse în temeiul acestei convenții, dar și în conformitate cu prevederile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, din redactarea căruia rezultă că legiuitorul a dorit să înlesnească recuperarea prejudiciului suferit de persoana păgubită, atât de la cel vinovat cât și de la asigurător.
în fine, ultima critică formulată de recurentă se referă la modul în care instanțele au soluționat cauza pe fond, susținând că probele administrate nu erau de natură să angajeze răspunderea transportatorului pentru degradarea mărfii.
în legătură cu cauzele deteriorării produselor, instanța de fond a administrat proba cu acte și martori, esențială fiind expertiza de specialitate întocmită la destinație, în prezența celor doi șoferi români, din care rezultă că agregatul de răcire al mijlocului de transport era defect, așa încât nu numai că n-a menținut temperatura scăzută, dar a suflat aer cald în camion.
Ca atare, nu prezintă relevanță susținerea recurentei potrivit căreia marfa era deteriorată încă de la expediere întrucât și sub acest aspect, nedovedit, de altfel, transportatorul era ținut să răspundă pentru starea în care a preluat marfa.
Pentru aceste considerente, recursul pârâtei a fost respins, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2091/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2104/2005. Comercial → |
|---|
