ICCJ. Decizia nr. 2106/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 15 mai 2003, debitorii A.G. și A.E. au formulat contestație la executare, solicitând anularea procesului verbal de licitație nr. 316 din 5 mai 2003 și desființarea contractului de garanție imobiliară din 17 aprilie 1995, transcris la 18 aprilie 1995, în Cartea Funciară de pe lângă Judecătoria Iași.
în motivarea contestației, debitorii urmăriți au arătat că, după contractarea a trei credite cu SC B.A. SA, au solicitat aceleiași bănci acordarea unui nou credit.
Deși au constituit în favoarea băncii o ipotecă asupra apartamentului proprietatea acestuia, prin semnarea contractului de garanție imobiliară menționat, banca nu a mai acordat creditul solicitat.
Totodată, un funcționar al băncii a înscris contractul menționat ca garanție a rambursării celui de al treilea credit, acordat de SC B.A. SA, prin contractul nr. 120 din 21 martie 1995.
Ulterior, creditele contractate au fost apreciate ca fiind credite neperformante și au fost cesionate A.V.A.B.
Cesionara a pornit executarea silită asupra apartamentului făcând obiectul contractului de ipotecă, deși banca, lichidatorul și A.V.A.B. au fost informate cu privire la eroarea arătată. Totodată, în raport de neacordarea celui de al patrulea credit A.V.A.B. nu are calitate procesuală activă. Totodată, a fost invocată excepția prescripției dreptului la executarea silită a creanței.
Apartamentul a fost scos la licitație și a fost adjudecat de C.P.T.
Procesul verbal de licitație este lovit de nulitate absolută, întrucât licitația a avut loc în data de 5 mai 2003, în prima zi după sărbătorile de Paște, declarate zile libere prin hotărâre de guvern.
Cu privire la licitație, debitorii au fost înștiințați numai în data de 29 aprilie 2003, astfel că au fost încălcate dispozițiile, privind termenul de 5 zile.
Totodată au fost încălcate dispozițiile procedurale privind desfășurarea licitațiilor, din procesul verbal nerezultând modalitatea în care s-au înscris licitatorii.
Intimata A.V.A.B. a invocat excepția nedepunerii cauțiunii prevăzute de O.U.G. nr. 51/1998.
Adjudecatarul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția tardivității introducerii contestației la executare.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința nr. 84 din 14 august 2003, a respins excepțiile invocate și contestația la executare, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că SC B.A. SA a acordat unei societăți administrate de debitorii menționați două credite.
Având în vedere că ratele nu au fost rambursate potrivit graficului, banca a fost de acord a acorda aceleiași societăți comerciale un al treilea credit, în valoare de 220.079.000 lei, solicitând însă debitorilor menționați garanții suplimentare, respectiv constituirea unei ipoteci asupra bunurilor aparținând administratorilor societății.
Debitorii au satisfăcut această cerință, așa cum rezultă din contractul de credit din 11 aprilie 1995, constituind o ipotecă asupra apartamentului proprietatea acestora, situat în Iași, str. Uranus.
Deoarece împrumutul nu a fost rambursat la scadență, acesta a fost considerat credit neperformant și cesionat A.V.A.B., prin contractul din 2 decembrie 2000.
Cesionarul a trecut la executarea silită a creditorilor garanți, potrivit art. 39 alin. (1) și urm. din O.U.G. nr. 51/1998.
Apartamentul menționat a fost adjudecat licitatorului C.P.T., așa cum rezultă din procesul verbal de licitație din 5 mai 2003, întocmit de Comisia de licitație numită prin Ordinul nr. 2130 din 5 mai 2003, în condiții legale.
Ca atare, contestația la executare se constată a fi neîntemeiată.
împotriva hotărârii primei instanțe debitorii-urmăriți au declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ.
S-a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, cu referire la nulitatea contractului de ipotecă, ceea ce constituie caz de casare, conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
S-a mai susținut că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1776 C. civ., cu referire la faptul că ipoteca menționată a fost constituită în vederea garantării restituirii unui credit ce nu a mai fost acordat și că această garanție nu poate fi executată în cadrul altui contract de credit.
De asemeni, instanța nu s-a pronunțat asupra nulității procesului verbal de licitație, cu referire la nerespectarea termenului de 5 zile, prevăzut de procedura civilă.
în fine, normele speciale la care face trimitere instanța de fond nu permit înființarea comisiei de licitație și înscrierea la licitație în aceeași zi.
S-a mai arătat că deși la dosarul cauzei se află contractul de ipotecă din 17 aprilie 1995, instanța îl consideră anexă a contractului de credit din 11 aprilie 1995 și apreciază că garanția reală asupra apartamentului ar putea fi executată.
în concluzie, debitorii solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță sau, în subsidiar, admiterea contestației la executare și anularea procesului verbal de licitație.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
într-adevăr, actele de executare silită trebuie îndeplinite cu stricta respectare a prevederilor legale, pentru a evita prejudicierea intereselor legitime ale părților sau a altor persoane.
Drept urmare, procedura de executare silită a fost precis reglementată. Totodată, aceasta a fost pusă sub controlul instanței.
Din dispozițiile art. 399 C. proc. civ., rezultă competența instanței de judecată, sesizată cu contestație la executare de persoana care își justifică interesul în condițiile legii, de a examina îndeplinirea actelor de executare silită și a procedurii însăși cu respectarea dispozițiilor legii și a anula actul nelegal.
Potrivit art. 399 alin. (3) C. proc. civ., "în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac".
în cauză, cesionara a procedat la valorificarea ipotecii, garanție reală a unui credit acordat de SC B.A. SA, constatat a fi neperformant și cedat A.V.A.B.
S-ar putea deci pune în discuție nulitatea contractului de ipotecă, decurgând din împrejurarea neacordării creditului în restituirea căruia a fost constituită garanția reală, pe calea contestației la executare, însă aceasta poate fi supusă examinării și pe cale principală.
Ca atare, aplicabilitatea dispoziției legale menționate apare ca fiind subsidiară în acest caz.
Instanța sesizată a examinat cauza și sub acest aspect, a constatat că ipoteca a fost constituită în favoarea împrumutătorului SC B.A. SA, pentru a garanta rambursarea creditului acordat prin contractul nr. 120/1995, așa cum rezultă din considerentele sentinței atacate. Ca atare, actele de executare fiind îndeplinite legal, instanța a respins contestația la executare, ca nefondată.
Rezultă așadar că instanța s-a pronunțat asupra acestui motiv de contestație la executare, așa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici, sentința pronunțată nefiind supusă cazului de casare, prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., invocat de debitorii-urmăriți.
Pe de altă parte, instanța a constatat că ipoteca a fost constituită, cu referire la contractul de creditare menționat, privind cel de al treilea împrumut bancar acordat debitorilor-urmăriți, ca o garanție suplimentară cerută de banca finanțatoare, în considerarea împrejurării că nu au fost respectate graficele de rambursare, de către societatea administrată de debitori, a primelor două credite.
Nu se confirmă așadar afirmația debitorilor privind aprecierea eronată de către instanță, contrar legii, a posibilității de valorificare a unei ipoteci în cadrul executării altui contract de credit, decât cel în garantarea căruia a fost constituit, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul celei de a treia critici.
Este adevărat că, potrivit art. 507 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data organizării licitației, în cadrul urmăririi silite imobiliare, vânzarea era supusă condiției respectării termenului de 5 zile calculat de la data afișării ultimelor afipte, potrivit art. 504 din același cod.
Fiind un termen procedural, acesta se calculează potrivit art. 101 C. proc. civ.
Dispoziția menționată reglementează, între altele, termenele pe zile libere și nu pe zile lucrătoare, astfel cum afirmă recurenții.
Ca atare, în raport de datele arătate de însăși debitorii urmăriți, 29 aprilie - 5 mai 2003, termenul de 5 zile vizat de recurenți a fost respectat.
în consecință, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul celei de a treia critici.
în fine, dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 nu prevăd termene și nu stabilesc nici o interdicție privitoare la numirea comisiei de licitație în data stabilită pentru vânzarea imobilului la licitație publică, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul celei de a patra critici.
Totodată, instanța a stabilit, corespunzător probatoriului administrat în cauză, că ipoteca asupra apartamentului a fost constituită pentru asigurarea garantării restituirii celui de al treilea împrumut acordat de către SC B.A. SA societății comerciale administrate de debitorii-urmăriți, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei din urmă critici.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2104/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2098/2005. Comercial → |
|---|
