ICCJ. Decizia nr. 2098/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamantul C.G. a chemat în judecată pe pârâta A.A., solicitând constatarea nulității absolute a contractului de cesiune autentificat la 28 iunie 2002 la B.N.P. T.F.I.C.
La termenul din data de 1 iulie 2003, a formulat cerere de intervenție în interes propriu SC M.P. SA Câmpulung, prin care a solicitat respingerea acțiunii. Cererea de intervenție în interes propriu a fost admisă în principiu prin încheierea din 3 august 2003.
Prin sentința nr. 2014 din 29 august 2003, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâtei A.A., prin mandatara C.I. și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC M.P. SA Câmpulung.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune autentificat la 28 iunie 2002.
S-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 593.000 lei cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta A.A., prin mandatar C.I. și intervenienta SC M.P. SA Câmpulung.
Prin decizia nr. 26 din 17 noiembrie 2003, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelurile pârâtei și intervenientei și a schimbat în tot sentința în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca nefondată, și admiterii cererii de intervenție.
S-a dispus obligarea intimatului-reclamant la plata sumei de 25.106.000 lei cheltuieli de judecată către apelanți, respectiv 20.053.000 lei către pârâta A.A. și 5.053.000 lei către SC M.P. SA Câmpulung.
în motivarea deciziei s-a reținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond a subordonat contractul de cesiune în litigiu O.U.G. nr. 28/2002 considerându-l nul absolut.
De asemenea, s-a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 961-966 și 1010 C. civ. și că instanța nu s-a pronunțat asupra probelor invocate în apărare de pârâtă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
Recurentul susține că instanța nu a lămurit domeniul de aplicare a O.U.G. nr. 28/2002, hotărârea conținând considerente contradictorii care exclud societatea de la aplicarea acestui act normativ.
Se mai susține că instanța a făcut o aplicare greșită a O.U.G. nr. 28/2002, considerând că aceasta se aplică numai societăților comerciale constituite prin subscripție publică. Susține că O.U.G. nr. 28/2002 se aplică și societăților deținute public din care face parte și SC M.P. SA.
Recurentul critică hotărârea instanței de apel sub aspectul neaplicării art. 43 din O.U.G. nr. 28/2002.
De asemenea, consideră că hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 185 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002, raportat la regulamentul nr. 16/1996 aprobat prin Ordinul nr. 33/1996 și regulamentul nr. 6/1995 aprobat prin Ordinul nr. 3/1996.
Consideră că hotărârea este nelegală, întrucât s-a considerat greșit că în speță se aplică C. civ. și nu Legea nr. 31/1990 și C. com.
Prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10, recurentul susține că instanța nu s-a pronunțat asupra unei dovezi, respectiv adresa C.N.V.M. nr. 05/19927, reținând că SC M.P. SA, nu este o societate constituită prin oferirea publică a acțiunilor.
Recursul este neîntemeiat.
Examinându-se primul motiv de recurs se constată că hotărârea pronunțată de instanța de apel nu conține considerente contradictorii, ci analizează prevederile O.U.G. nr. 28/2002 înainte și după modificarea acesteia.
Astfel, din considerentele hotărârii rezultă că O.U.G. nr. 28/2002 privește societățile comerciale constituite prin subscripție publică, iar SC M.P. SA nu s-a constituit prin această modalitate ci prin programul de privatizare în masă, potrivit Legii nr. 58/1991.
De asemenea, se menționează că ulterior, prin art. 1 pct. 8 din Legea nr. 525/2002, au fost incluse în categoria societăților care sunt obligate să tranzacționeze valorile imobiliare pe piața reglementată și societățile, care s-au privatizat prin programul de privatizare în masă.
în ce privește motivul de recurs referitor la nelegalitatea hotărârii se constată că este neîntemeiat, întrucât la data încheierii contractului de cesiune de acțiuni din 28 iunie 2002, era în vigoare O.U.G. nr. 28 din 13 martie 2002.
întrucât art. 4 din O.U.G. nr. 28/2002, prevede în mod expres societățile vizate de acest act normativ, respectiv cele constituite prin subscripție publică, orice altă interpretare care excede voinței legiuitorului, adaugă la lege.
Un argument în plus că această ordonanță nu viza toate categoriile de societăți deținute public îl constituie faptul că ulterior, prin Legea nr. 525/2002 s-a introdus alin. (2) la art. 4 din O.U.G. nr. 28/2002, care extind prevederile acesteia și la societățile comerciale care au dobândit statutul de societăți deținute public ca urmare a privatizării prin programul de privatizare în masă.
Cum însă, contractul de cesiune în discuție din 28 iunie 2002 a fost încheiat sub imperiul O.U.G. nr. 28/2002 în forma inițială, acesta este supus reglementărilor existente la data încheierii, potrivit principiului de drept "tempus regit actum".
Referitor la susținerea recurentei privind neaplicarea art. 43 din O.U.G. nr. 28/2002, se constată că este neîntemeiată întrucât acesta se referă la societățile deținute public avute în vedere de art. 4 din același act normativ în vigoare la data încheierii contractului de cesiune, respectiv la cele constituite prin subscripție publică, ceea ce nu e cazul în speță.
Critica privind încălcarea dispozițiilor art. 185 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002, nu poate fi reținută întrucât actele normative menționate de recurent nu mai erau în vigoare ca urmare a abrogării Legii nr. 52/1994, pentru aplicarea căreia au fost emise.
Referitor la dispozițiile legale aplicabile în speță, se constată că instanța a precizat că este vorba de contractul de cesiune și nicidecum de aplicabilitatea, ca drept comun, a Codului civil și nu a Legii nr. 31/1990 și Codului Comercial.
Analizându-se motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (10) C. proc. civ., se constată că este neîntemeiat întrucât din cuprinsul hotărârii rezultă că analizând apărările intimatei privind caracterul de societate închisă sau deschisă a SC M.P. SA, instanța de apel a reținut că sunt străine pricinii, întrucât nu s-a contestat faptul că societatea este deschisă, dar a subliniat faptul că ceea ce are relevanță în speță este modul în care este deținută public această societate (prin subscripție publică sau prin oferirea publică a acțiunilor).
Instanța de apel a făcut distincție între reglementarea în vigoare la data încheierii contractului de cesiune, aplicabilă în speță care vizează numai societățile constituite prin oferta publică și modificarea intervenită, ulterior prin Legea nr. 525/2002, aplicabilă și societăților deținute public ca urmare a privatizării prin programul de privatizare în masă.
în consecință, recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2106/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2114/2005. Comercial → |
|---|
