ICCJ. Decizia nr. 2130/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 10 din 11 august 2004, pronunțată de Tribunalul Arbitral din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Bihor, a fost admisă acțiunea reclamantei SC O. SA Oradea, privind capătul de cerere referitor la rezilierea contractului de închiriere nr. 468 din 1 mai 2002, fiind respinsă parțial acțiunea reclamantei privind capătul de cerere referitor la plata chiriei, a curentului electric și a penalităților de întârziere.
Cererea reconvențională a pârâtei SC L. SRL Oradea a fost admisă în ceea ce privește rezilierea contractului de închiriere nr. 465 din 11 mai 2002, precum și cu privire la plata penalităților de întârziere.
A fost admisă excepția de neexecutare a obligației contractuale de către SC O. SA Oradea ridicată de pârâtă prin cererea reconvențională.
Cererea reconvențională a pârâtei privind reducerea chiriei cu suma de 1.071.176.715 lei și restituirea sumei de 365.639.400 lei privind chiria plătită în luna septembrie 2003 a fost respinsă.
Reclamanta SC O. SA a fost obligată la plata cheltuielilor arbitrale în sumă de 37.476.162 lei, iar pârâta SC L. SRL la plata cheltuielilor arbitrale în sumă de 31.706.661 lei.
împotriva hotărârii Tribunalului Arbitral, în termen legal a formulat acțiune în anulare SC O. SA Oradea, solicitând anularea hotărârii nr. 10 din 11 august 2004, pronunțată de Tribunalul Arbitral din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Bihor și, după rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii formulate de reclamanta SC O. SA, împotriva pârâtei SC L. SRL Oradea, în sensul:
- rezilierii contractului de închiriere nr. 468 din 1 mai 2002, încheiat între părți
- obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.540.051.635 lei cu titlu de despăgubiri, compusă din 1.249.573.185 lei chirie pe perioada octombrie 2003 - ianuarie 2004, 283.057.634 lei penalități de întârziere, 7.240.816 lei cheltuieli cu energia electrică, la care se adaugă cheltuieli de judecată 37.476.162 lei, la procedura arbitrală și 40.738.081 lei în prezenta cauză.
- respingerea cererii reconvenționale ca fiind tardiv formulată.
în motivarea acțiunii în anulare s-a arătat că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică, încălcând bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii, respectiv prevederile art. 969 și art. 970 C. civ., potrivit cărora convențiile legale cu putere de lege între părțile contractante, fiind obligatorie executarea lor cu bună, credință (pacta sunt servanda). Invocarea de către Tribunalul Arbitral a dispozițiilor art. 1020 - 1021 C. civ., raportat la art. 1420 - 1422 C. civ., în sensul că SC O. SA nu a respectat obligația de a preda lucrul închiriat într-o stare corespunzătoare destinației pentru care a fost închiriat, motiv pentru care nu ar fi îndreptățită să obțină sumele pretinse, nu are nici un suport probatoriu, deoarece, așa cum a dovedit, pârâta a cunoscut fără rezerve starea bunului închiriat, conform obiectului său de activitate, fără obiecții, mai mult de un an.
De asemenea, a menționat că trebuie avut în vedere faptul că litigiul dintre părți are ca obiect relații cu caracter comercial, în derularea cărora principiul disponibilității permite părților ca în mod expres sau tacit să stabilească și să accepte și alte clauze sau condiții decât cele stabilite prin diverse acte normative, fără a eluda însă cazurile de nulitate absolută. Caracterul comercial al relațiilor contractuale dintre părți rezidă și din împrejurarea că închirierea bunurilor imobiliare proprii reprezintă fapte de comerț, obiect de activitate prevăzut în actul constitutiv al SC O. SA.
A precizat și că sumele pretinse de SC O. SA și datorate legal de pârâtă sunt justificate cu facturile depuse la dosar și situațiile de calcul anexate, ele reprezentând atât chiria legală pe perioada octombrie 2003 - ianuarie 2004, cât și penalitățile contractuale aferente.
în drept au fost invocate prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ., art. 969 - 970 C. civ., art. 274 C. proc. civ., precum și art. III și art. VI alin. (2) din contractul de închiriere nr. 468 din 11 mai 2002.
Prin întâmpinare, pârâta intimată SC L. SRL Oradea a solicitat respingerea acțiunii în anulare promovată de SC O. SA în principal ca inadmisibilă, pe considerentul că, reclamanta nu a fost în măsură să indice care anume dispoziție imperativă a legii a fost încălcată și nici în ce constă încălcarea ordinii publice sau bunelor moravuri, prin pronunțarea hotărârii arbitrare atacate, neînscriindu-se în ipoteza de strictă interpretare reglementată prin art. 364 lit. i) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii în anulare ca nefondată și menținerea în totalitate a sentinței arbitrare atacate ca fiind legală și temeinică.
Prin nr. 151/ C din 16 noiembrie 2004, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ fiscal a respins ca inadmisibilă acțiunea în anulare declarată de SC O. SA în contradictoriu cu intimata pârâtă SC L. SRL, împotriva hotărârii 10 din 11 august 2004 pronunțată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor, pe care o menține în totalitate.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut că reclamanta SC O. SA și-a întemeiat în drept acțiunea în anulare pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., referitoare la situația în care hotărârea arbitrară încalcă ordina publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii.
în fapt, se invocă faptul că hotărârea arbitrală este nelegală și netemeinică, încălcând bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii, respectiv prevederile art. 969 - 970 C. civ., potrivit cărora convențiile legale cu putere de lege între părțile contractante fiind obligatorie executarea acestora cu bună credință.
Instanța a constatat însă că motivarea acțiunii în anulare este o încercare de a demonstra că pârâta o nesocotit clauza referitoare la rezilierea unilaterală a contractului.
Instanța a apreciat că acțiunea în anulare promovată de reclamantă nu se înscrie în ipoteza de strică interpretare reglementată de art. 364 lit. i) C. proc. civ.
împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate fiind pronunțată prin aplicarea greșită a legii și fără analizarea mijloacelor de apărare și a dovezilor administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Motivele de recurs au fost dezvoltate în scris de către reclamantă.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de astăzi, înalta Curte din oficiu a invocat excepția necompunerii legale a completului care a judecat acțiunea în anulare.
Recursul va fi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., referitor la situația când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Astfel, prin decizia V din 25 iunie 2001 pronunțată de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție, dată în aplicarea dispozițiilor art. 364 și următoarele C. proc. civ., s-a statuat că acțiunea în anulare constituie cale unică de atac ce se poate executa împotriva hotărârii arbitrale, având conținut și efecte similare căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești.
Natura juridică a acestei căi de atac este determinată tocmai de caracterul definitiv al hotărârii arbitrale, care nu este susceptibilă de a fi atacată cu apel și poate fi pusă în executare silită.
Totodată, s-a mai stabilit că, în raport de faptul că examinarea cauzei se face în limitele prestabilite de dispozițiile art. 364 C. proc. civ., care conțin motive având similitudine cu cele înscrise în art. 304 C. proc. civ., pentru soluționarea unei acțiuni în anulare, cale de atac, completul de judecată să fie constituit din numărul de judecători prevăzut pentru judecarea recursului, chiar dacă, în conformitate cu art. 366 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea instanței judecătorești cu privire la acțiunea în anulare poate fi atacată cu recurs.
în cauză, Curtea de Apel Oradea a soluționat acțiunea în anulare promovată de reclamanta SC O. SA, împotriva hotărârii arbitrale nr. 10/2004 pronunțată de Camera de Comerț și Industrie Bihor în complet format de doi judecători.
în raport de considerentele anterior expuse, înalta Curte constată că decizia Curții de Apel este lovită de nulitate, conform art. 105 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule.
în consecință, conform art. 312 C. proc. civ., s-a admis recursul formulat de reclamantă, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecarea acțiunii în anulare la aceeași instanță, în complet legal constituit.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2206/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2198/2005. Comercial → |
|---|
